Fost şef de la „Apele Române”, acuzat că a luat şpagă 5 milioane de lei. Victor Sandu cerea bani pentru a debloca fonduri

Fost şef de la „Apele Române”, acuzat că a luat şpagă 5 milioane de lei. Victor Sandu cerea bani pentru a debloca fonduri

Victor Sandu, pe vremea când era la conducerea ANAR Imagine: Curentul.ro

Un fost director de la Apele Române a fost reţinut, luni, de către procurorii DNA pentru luare de mită şi urmează să fie prezentat unui judecător de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă. Victor Sandu ar fi luat şpagă de la mai mulţi oameni de afaceri – vizaţi şi ei în dosar, pentru dare de mită – pentru a le da fonduri „cu dedicaţie”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat al DNA, aproape 5 milioane de lei ar fi primit mită Victor Sandu pe vremea când era director general al al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
 
„Sandu Victor ar fi pretins sume de bani şi ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, reprezentând mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu ANAR. Banii ar fi fost viraţi de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului genera”, se arată în comunicatul DNA.
 
Concret, banii ar fi fost pretinşi şi primiţi de Victor Sandu în legătură cu atribuţiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităţilor produse pe râuri din judeţul Bihor.
 
„Banii primiţi drept mită ar fi fost justificaţi cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări şi servicii care în realitate nu au fost executate”, se mai arată în comunicat.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările