Expert în energie nucleară: „Un accident de tipul Cernobîl nu mai este posibil în prezent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrala nucleara de la Zaporojie FOTO Nexta
Centrala nucleara de la Zaporojie FOTO Nexta

O tragedie nucleară de proporţiile celei de la Cernobîl nu mai poate fi posibilă, întrucât centralele actuale sunt protejate de structuri de beton special concepute pentru a nu putea fi afectate, a declarat, joi, Teodor Chirica, expert în energie nucleară şi preşedinte onorific al Forumului Atomic Român (ROMATOM).

„Instalaţiile din reactoarele nucleare sunt protejate de anvelope de protecţie din beton, structuri armate foarte puternice, cu grosimi de peste un metru, proiectate pentru a nu fi afectate de evenimente externe, cum ar cutremure, proiectile sau incendii. Chiar şi în cazul extrem în care aceste sisteme ar putea fi fisurate, până la zona activă unde este amplasat combustibilul nuclear sunt o serie de structuri interne căptuşite cu plăci de oţel, precum şi structurile metalice care conţin combustibilul nuclear şi unde are loc reacţia de fisiune nucleară. Toate aceste sisteme de protecţie, precum şi sistemele tehnologice din interiorul reactorului nuclear sunt calculate să reziste la cutremure de probabilitate extremă, care exced probabilitatea de a apărea o dată la 10.000 de ani”, a explicat Teodor Chirica, potrivit Agerpres.

Centrala de la Cernobîl nu avea un astfel de sisteme complex de protecţie.

„Un accident de tipul Cernobîl nu mai este posibil în prezent, datorită nivelului foarte ridicat de securitate nucleară a centralelor nucleare: diferenţele tehnologice majore, conceptul de apărare în adâncime, măsurile de protecţie, cultura de securitate nucleară a personalului, nivelul de control şi reglementare naţional şi internaţional. În situaţii extreme nu pot fi excluse posibile scurgeri de materiale radioactive, dar în cantităţi controlabile cu efecte reduse asupra populaţiei şi mediului. Este bine de precizat că Cernobîl a rămas un accident de referinţă la o centrală nucleară, unde, pe lângă unele slăbiciuni tehnologice, a contribuit foarte mult şi factorul uman, dar acest tip de centrale nucleare a fost retras din exploatare în statele membre deţinătoare”, a precizat Chirica.

El a mai spus că există planuri de răspuns la nivel naţional pentru situaţii de urgenţă care includ şi evenimentele nucleare din afara României, coordonate de Ministerul Afacerilor Interne.

Centrala nucleară din Zaporojie, Ucraina, cea mai mare din această ţară, a fost lovită în timpul nopţii de bombardamentele ruse. Echipele de intervenţie ucrainene au anunţat vineri că au stins un incendiu care s-a declanşat într-o clădire administrativă a centralei nucleare, însă centrala a intrat sub controlul forţelor ruse.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite