Dosar penal pentru înşelăciune: Peste 9.000 de aşa-zise teste anti-coronavirus, ridicate la percheziţii în Bucureşti şi alte trei judeţe

Dosar penal pentru înşelăciune: Peste 9.000 de aşa-zise teste anti-coronavirus, ridicate la percheziţii în Bucureşti şi alte trei judeţe

Teste anti-coronavirus Imagine: IGPR

Un număr de 9.360 de aşa-zise teste care erau prezentate în mediul online ca fiind teste rapide pentru depistarea noului coronavirus au fost ridicate, miercuri, de la sediul unei firme.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Descoperirea a fost făcută în urma a 10 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Galaţi şi Cluj.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în urma percheziţiilor a fost identificată o societate comercială la sediul căreia anchetatorii au găsit peste 9.000 de teste.

Aceste teste erau inscripţionate „VivaDiag Covid-19 IgM/IgG Rapid test”.

„Erau prezentate în mediul online drept teste rapide pentru depistarea infecţiei cu Covid-19, dar (…) există suspiciunea că nu au acestă aptitudine. Mai mult, chiar în cuprinsul prospectului întocmit de producător se menţionează, în mod expres, că testul nu poate fi folosit la diagnosticarea cu Covid-19”, se arată în comunicatul sursei citate.

În cauză procurorii au deschis un dosar penal in rem (n.r. – numai cu privire la faptă) pentru înşelăciune.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: