Curtea de Apel Bucureşti: Protocoalele de colaborare cu SRI nu au produs efecte juridice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protocoalele de colaborare semnate de Serviciul Român de Informaţii cu Parchetul General sunt acte care stabilesc proceduri de lucru interne şi de cooperare instituţională la nivelul celor două instituţii care le-au semnat, motivează Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit Curţii de Apel Bucureşti, aceste protocoale nu sunt acte administrative, şi nu produc prin ele însele efecte juridice.

„Curtea apreciază că cele două Protocoale, încheiate în cadrul activităţii de colaborare a celor două autorităţi publice, nu întrunesc toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt acestea trasate de definiţia legală cuprinsă în art 2 alin 1 lit c) din Legea nr 554/2004.

Mai exact, celor două Protocoale le lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifică sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte de a produce, prin ele însele, efecte juridice (de a naşte/modifică/stinge drepturi sau obligaţii în privinţa unui subiect de drept/cerc de subiecţi), fiind, dimpotrivă, acte ce stabilesc proceduri de lucru interne/de cooperare instituţională la nivelul celor două instituţii care le-au semnat, SRI şi PICCJ", arată Curtea de Apel Bucureşti, potrivit publicaţiei Ziare.com.

Decizia instanţei de apel a venit în dosarul în care Mircea Calin Flore şi Vadim Don Benyatov, condamnaţi definitiv în dosarul privatizărilor strategice au cerut anularea protocolelor semnate în 2005 şi 2009 de Parchetul General cu SRI. Curtea de Apel Bucureşti a respins solicitarile celor doi inculpaşi, dar decizia nu este definitivă.

Motivarea Curţii de Apel Bucureşti vine în contextul în care Curtea Constituţională a României este aşteptată să se pronunţe, pe 16 ianuarie, pe solicitarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din perioada 2009 şi 2016.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, a susţinut la dezbaterea de la Curtea Constituţională privind protocoalele din 2009 şi 2016 că Ministerul Public, prin semnarea acestor protocoale a încălcat rolul Parlamentului, documetele adăugând la lege, altfel spus. „Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor cu SRI (...), şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor. (...) Acţionând în acest mod, conferind prin acte secrete SRI competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor interferând în mod discreţionar în atributul exclusiv al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării", a declarat Iordache la CCR.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite