Cîţu, despre certificatul verde: În România nu se va aplica. Românii vor putea merge în vacanţă fără el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că în România nu va fi folosit certificatul verde, despre care se vorbeşte la nivel european. ”Românii vor merge în vacanţă fără”, a declarat premierul.

Premierul Florn Cîţu a precizat, luni, într-o conferinţă de presă, că speră ca de la 1 iunie să fie relaxate cât mai multe măsuri.

”Mai exact (ce măsuri se vor aplica – n.r) vom vedea după ce se va întruni acest comitet, dar eu sper să fie cât mai multe”, a afirmat premierul, adăugând că ar dori ”o vacanţă mult mai bună ca anul trecut şi mai sigură”.

Întrebat dacă se va folosi certificatul v erde în România, premierul a negat categoric: ”În niciun caz. În România nu se va aplica certificatul verde. Românii vor merge în vacanţă fără. De aceea avem acest Comitet interministerial ca să ne asigurăm că se vor aplica regulile”.

Întrebat dacă este posibil, însă, ca în mediul privat să se ţină cont de acest certificat, pentru a participa la concerte, meciuri sau alte evenimente, Florin Cîţu a afirmat: ”Ăsta este rolul Comitetului interministerial”.

Comisia Europeană a adoptat propunerea legislativă privind crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19, document care va constitui dovada că o persoană a fost vaccinată anti-COVID sau are un test negativ de COVID sau a trecut prin boală.

Cîţu anunţă că România se pregăteşte să revină la normalitate de la 1 iunie. De ce depinde această revenire VIDEO

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite