Circulaţia trenurilor de călători, afectată de fisurarea şinelor din cauza gerului, în mai multe zone din ţară

Circulaţia trenurilor de călători, afectată de fisurarea şinelor din cauza gerului, în mai multe zone din ţară

Foto Facebook / CFR Călători (Arhiva)

Traficul feroviar a fost întrerupt marţi dimineaţă din cauza unor fisuri apărute din cauza gerului pe calea ferată din mai multe zone din ţară, a informat CFR Călători.

Potrivit companiei, circulaţia trenurilor CFR Călători se desfăşoară în condiţii de iarnă severă:
 
Traficul feroviar a fost întrerupt între staţiile Radoieşti – Olteni după ce o şină s-a fisurat din cazua gerului, iar trenul IR 1594 Craiova – Bucureşti Nord a fost oprit până la remedierea deficienţei, timp în care sistemul de încălzire a fost funcţional. Trenul se află acum în circulaţie.
 
Totodată, şi la Târgu Ogna a fost fisurată şina de cale ferată, iar trenul R 5202 Siculeni – Focşani a staţionat până la remedierea acesteia. Trenul se află acum în circulaţie. 
 
Din cauza temperaturilor scăzute, automotorul Desiro care forma trenul IR 1770 Galaţi – Bucureşti Nord a fost schimbat în staţia Faurei şi înlocuit cu locomotivă cu vagoane. Astfel călătorii au fost preluaţi cu această garnitură pentru continuarea călătoriei. Trenul se afla in circulaţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările