Şi am certitudinea absolută că aşa se întâmpla în momentul în care, prost sau deloc argumentată înspre exterior, referendumul în favoarea familiei tradiţionale a fost semnalat deja către diverse cancelarii occidentale şi cu deosebire către instituţiile europene ca un fenomen semnificativ pentru un anume curent care pare să prindă din ce în ce mai multă forţă în zona central şi est-europeană, considerat, pe drept cuvânt sau nu, drept reîntoarcerea la o lume de obscurantism, superstiţii şi fanatism religios. Nu este nicidecum negat dreptul absolut al fiecărei ţări de a-şi organiza aşa cum crede că se cuvine propria sa cale de dezvoltare, legată de tradiţiile care-o definesc cel mai bine şi care-i justifică locul pe care se află pe scara civilizaţiei.

Nu asta se contestă şi, în orice caz, nimeni n-ar avea pe ce bază legislativă s-o facă, acceptarea căsătoriilor gay nefăcând parte dintre obligaţiile asumate de România în momentul aderării sau ulterior, ca parte a acquis-ului comunitar. Deci unde ar fi problema?

Ca întotdeauna, este una de imagine. Ori, prin ce s-a văzut în ultima perioadă, coaliţia PSD-ALDE, Guvernul şi Parlamentul nostru nu au reuşit să transmită în exterior explicaţii coerente şi convingătoare despre ce se petrece în România. Şi asta nu numai către neprietenii României, ci şi chiar înspre propriile familii politice, cele care se îndepărtează constant de ce ar trebui să le fie prima obligaţie tacit şi întotdeauna asumată în cazul celorlalţi, adică apărarea partidelor naţionale care fac parte din grupul respectiv.

Problema de care vorbeam apare tocmai datorită faptului că, aşa cum ar trebui să ştie liderii noştri politici de la guvernare, tema referendumului face parte, la Bruxelles şi în capitalele occidentale, printre acele subiecte de care se fereşte toată lumea tocmai fiindcă stârnesc scandaluri pasionate sau, în cel mai fericit caz, sunt evitate cu discreţie şi amânate pentru „mai târziu“.

De ce anume? Din dragoste, respect şi consideraţie pentru problematica populaţiei LGBT? Nu cred.

Din corectitudine politică exemplară, asimilând respectarea acestor drepturi regulilor asumate de UE prin acceptarea Cartei drepturilor omului în care, spre exemplu, este vorba şi despre orientările sexuale alături de cele religioase? Posibil.

Din cauza presiunii extrem de puternice a grupurilor de lobby care, în instituţiile guvernamentale din întreaga lume occidentală şi, ca atare, sunt regăsite în toate instituţiile europene, cu acţiuni permanente şi ample în vederea adoptării unor legislaţii în favoarea populaţiei LGBT? Foarte probabil, în măsura în care, an de an, rapoartele statistice arată mărirea constantă a acestei populaţii în ţările occidentale, ca atare devenind relevantă ca potenţial bazin electoral.

Dar, din punctul meu de vedere, politicienii noştri ar trebui să fie atenţi la un alt aspect, mai de fineţe şi profunzime. Nu mi-aş dori să văd că, tocmai din cauză că guvernanţii nu sunt în stare să dea explicaţiile convingătoare, cum România va avea de suferit, tocmai fiindcă, şi astfel, se poziţionează, aş zice că în primul rând se auto-poziţionează ca ţintă care să servească drept ilustraţie „aşa nu“ la mare dezbatere ce a început deja şi va atinge apogeul atunci când se vor lua marile hotărâri asupra modului în care va fi viitorul proiect european. Cu precizarea motivaţiei pentru care Statele membre se vor găsi plasate pe un centru concentric sau altul. Ca atare, vă rog să vă uitaţi cu atenţie la această hartă pe care am văzut-o deja scoasă ca argument nu la o discuţie despre căsătoriile gay, aşa cum poate v-aţi fi aşteptat, ci la o dezbatere asupra evoluţiei mentalităţilor care însoţesc şi dau valoare inserţiei reale prezente şi viitoare a diferitelor State Membre în marele proiect european.

Se spunea, pe drept sau nu judecaţi dumneavoastră, că harta respectivă arată, ca un argument suplimentar, că evoluţia mentalităţilor împarte încă Europa pe liniile est/vest şi nord/sud şi că s-ar putea ca, în viitor, clivajele să se accentueze. Şi, în acest sens, cel puţin la Bruxelles şi în capitalele occidentale, discuţia se mută invariabil înspre etajul superior, cel în care este vorba despre efectul pe care-l are propaganda rusească în ţările creştin-ortodoxe bază pe ideologia pan-slavistă a Patriarhatului Moscovei sau, în cazul celorlalte ţări din centrul Europei, presiunea mişcărilor de extremă dreaptă.

Au dreptate?

Nu cred că au dreptate la modul general deoarece, ca întotdeauna, jucăţi de tip regional aduse pentru a argumenta necesitatea sau valoarea unor linii de separare, de orice tip ar fie ele, sunt nepermise deoarece ştim din istorie ce efect tragic pot să aibă. Acestea fiind spuse, echipe inteligente şi profesioniste de consultanţi politici şi de construcţia imaginii ar fi trebuit să spună guvernanţilor noştri ca nicidecum să lase deschise portiţe pentru asemenea argumentaţii. Cum, spre exemplu, „Referendumul Dragnea“, perfect legal într-o societate democratică, ar putea să fie prezentat ca o încălcare a separaţiei stat/biserică deoarece, evident, în campanie este implicată foarte activ Biserica Ortodoxă Română, cu personalităţile sale cele mai reprezentative, iar Ministerul Educaţiei nu are niciun fel de reacţie la faptul că preoţi participă în şcoli la întruniri cu copii şi părinţii, pledând pentru un anume tip de decizie la vot. Asta relatează presa franceză, spre exemplu...

Aici este primejdia. Este relativ simplu şi la îndemână pentru cei care, în Europa sau oriunde altundeva ar dori să-şi facă o campanie politică pe tema respectării drepturilor omului şi libertăţilor individuale să aleagă România ca exemplificare pentru a ilustra nevoia de transformare şi de impunere a unor noi standarde de rigoare la nivelul modelului european. Legând referendumul din România de tema similară a Congresului mondial asupra familiei tradiţionale.

Cel care, aflat la a 12-a ediţie, tocmai s-a desfăşurat la Chişinău în entuziasmul fraţilor moldoveni. Congres în prezenţa Preşedintelui Dodon alături de care s-au aflat invitaţi de marcă: Cardinalul Petro Parolin, Olga Epifanova, vicepreşedinta Dumei de Stat din Federaţia Rusă, Brian Brown, Preşedintele Organizaţiei internaţionale pentru familie şi Prinţul Louis de Bourbon (aveţi aici un link despre evenimentul respectiv). Reţinem din discursul Preşedintelui Dodon următoarele:

„Din păcate, astăzi familia este supusă eroziunii şi destrucţiei, creşterii numărului de divorţuri şi insecurităţii sociali... Există ameninţări şi mai grave: filozofia anti-familie bazată pe lipsa mamelor şi taţilor în rolurile lor tradiţionale... procesul de depopulare se dezvoltă în Moldova“, adăugând că manifestaţiile LGBT sunt „imorale... şi probabil ar trebui interzise“.

Este oare referendumul din România parte a acestei logici de joc şi asocierii cu filozofia dreptei ultra-conservatoare europene şi americane? Nu ştiu, dar dacă da,  atunci se intră şi în asocieri majore de noi alianţe politice şi ideologice ale coaliţiei PSD-ALDE din România. Foarte interesante perspective pentru ceea ce va fi poziţionarea lor în noul peisaj al politicii europene începând cu vara anului viitor. S-ar putea să fie, ascultând semnalele care vin de la Bruxelles din partea platformei de partide ultraconservatoare şi naţionaliste constituită de Steve Bannon, ideologul lui Donald Trump o avanpremieră la apariţia unor partide cu o ideologie bazată, printre altele, pe aceste mesaje privind „familia tradiţională“ la care, în mod deschis şi programatic, să se ralieze o serie de Biserici naţionale, oficiale sau dizidente.

De-abia de aici problema devine interesantă. Cu altă ocazie, un dosar complet asupra dimensiunii internaţionale asupra „geopoliticii familiei tradiţionale“.