Costoiu a şi explicat că majoritatea rectorilor, adică aceia care au pretins că legea nu cere unui profesor universitar să certifice corect caracterul ştiinţific al unei lucrări, şi, ca atare, cei care validează lucrările deţinuţilor nu pot fi nici măcar mustraţi, nu vor să audă de CNATDCU sau de oricare alt juriu extern, adică cei care au făcut doctoratul aproape sinonim cu plagiatul, sunt cei care trebuie să arbitreze problema. Mediafax ne informează că tot săptămâna asta s-a modificat şi ordonanţa Ralucăi Prună şi iarăşi se dau 20 de zile libere de lucrare ştiinţifică. Nici acolo nu a fost mare opoziţie.

Suntem mai mulţi în societate contra imposturii la ora asta şi e Senatul aşa de nereprezentativ? Om fi, dar nu destui. De ce, în urma textelor mele cu zeci de mii de citiri despre impostura Bac-ului la română nu a apărut un cerc de profesori reformatori care sunt pedagogi pe bune şi ştiu cum trebuie învăţat copilul română, ca să nu mai producem analfabeţi? De ce părinţii (mulţumesc unui cititor care mi-a sesizat) care sunt în Consiliul de Administraţie al şcolii nu s-au opus politizării numirilor de directori şi nu sprijină consistent încercarea ministrului Dumitru de a depolitiza aceste poziţii? De ce atâţia miniştri la rând l-au lăsat pe electricianul Mirescu să facă subiecte şi programe, ratând la singurul lucru indispensabil pe care trebuie să îl facă statul în educaţie (pe restul e destul să le finanţeze, fără a le organiza), controlul calităţii? Cum s-a ajuns să fie unanim recunoscut că ARACIS, organismul de acreditare universitar, e chiar mai corupt ca universităţile şi eşuează complet în sarcina sa de bază, diferenţierea între ce se poate numi universitate şi o fabrică de diplome? Nu, nu sunt catastrofică, asta e situaţia, şi bine a făcut Barbu că a plecat de la CNATDCU, urmează procese ale lui Ponta, Tobă şi compania contra CNATDCU şi, având în vedere că tot ei au făcut legile, au şanse bune să scape.

Oricum nu funcţiona mecanismul greoi şi stupid creat pentru a demasca plagiate, care încerca să înlocuiască pe cel acreditat peste tot în lume, doi referenţi anonimi care să citească teza, nu jurii cu zeci de oameni, a mers o lună pentru că aveau curaj şi hotărâre cei de la vârf, Barbu, Andruh etc. şi au luat pe seama lorDacă sunt daţi cumva în judecată cu titlu personal, Coaliţia pentru Universităţi Curate se oferă să le asigure apărarea. Cum trecuse termenul legal, tocmai sunasem la CNATDCU să întrebăm dacă ne mai răspund anul ăsta cu Buşoi (mai ales nu vă grăbiţi, CNSAS nu a răspuns încă cu Marian Munteanu, Cioloş încă mai aşteaptă a patra declaraţie contradictorie a lui Victor Grigorescu de ce i-a dat cineva două sute de mii de euro pe ceva care valora zero lei şi pe care l-a ascuns, instanţele nu au dat niciun termen în procesul în care SRI e invitat să declasifice secretele despre pericolele pentru sănătatea publică a produselor Hexi Pharma, şi aşa mai departe). Şi în urma telefonului aflarăm că onor comisia de medicină nu ar vrea să se bage deloc în doctoratul lui Buşoi, unde softul UMVT a depistat ceva ghilimele lipsă, pentru că ar fi de fapt de politici publice, şi nu de medicină. Ce să vezi, tocmai asta ziceam şi noi, problema e că Universitatea de Medicină din Timişoara l-a făcut doctor ÎN MEDICINĂ cu însăilările lui de politici publice, nici nu mai contează de la cine le-a copiat. Pentru că, nu-i aşa, copiatorii variază, copiaţii par mai stabili în peisaj, sau nu m-ar fi sunat Emilia Şercan acum vreun an să mă întrebe dacă vreau să comentez că procurorul şef adjunct Licu, făcut doctor de Gabi Oprea, m-ar fi copiat (şi ăsta? ce? Auditul Freedom House din 2005). Cu dl Licu totul e OK, noua legislaţie îi va permite să scape de titlu, cum deja încercase, omul s-a înscris demult pe lista celor care vor să scape (vezi aici). Cum Oprea copiase direct din Iorga, pe care îl cita până şi Nicolae Ceauşescu, pe lângă asta, restul sunt fleacuri. Nu-i aşa?

Pe vremea tinereţii mele se spunea că Securitatea recruta numai din şefi de promoţie. Era o legendă (judecând după informatorii, târziu aflaţi, de la Opinia studenţească), dar lumea credea. pentru că pe fond ce reflecta această credinţă era că numai oameni străluciţi erau recrutaţi de Securitate, vârfurile profesiunilor. Azi e exact invers. Pentru a dota oamenii fără valoare care ocupă felurite poziţii cu titluri doctorale au fost creaţi îndrumători ca Oprea şi şcoli întregi care nu au nicio valoare. Şi din cauză că PSD a avut atâţia oameni de apărat, iar PDL doar unul de dat jos – pe Ponta – în loc să se poarte pe standardele doctorale, discuţia s-a dus în zona înşelătoare a plagiatului, unde nu se va rezolva nimic. Ce trebuia discutat era dacă Dreptul din România, chiar dacă adună resursele din toate universităţile are din ce face o şcoală doctorală demnă de acest nume. Probabil că nu, sau nu ar fi umplut lumea de parlamentari, procurori, chestori, judecători şi generali cu doctoratLa noi în ţară trebuie să te fereşti să socoteşti indicele Harzing (Google Scholar) la îndrumătorii de doctorat, nu la doctoranzi, la destui academicieni şi membri de comisii prezidenţiale. Securitatea se orienta după talentul oamenilor, vedea pe unii că se ridică, iau premii, etc., încerca să afle slăbiciunile lor de caracter şi venea la pescuit după cei mai buni. Un ins precum Costoiu, rector şi ministru FĂRĂ DOCTORAT terminat, ar fi fost de neconceput. Azi însă lumea bate la uşa reţelelor oculte căutând patroni, ca să ia după aceea premiile şi ce mai e de luat, şi ca să nu le ia unii care nu sunt în reţea, controlul asupra premiilor (metaforic) de tot felul a fost crescut, nu se mai pot lua prin merit DELOC. Reiese de aici că pluralismul elementar al anilor optzeci, adică Securitate contra Partid Unic funcţiona mai meritocratic, în orice caz în zona academică, decât cel de azi.

Nu e de mirare, de exemplu, că academicianul matematician Viorel Barbu, preşedintele demisionar al CNATDCU după ce partida reformistă nu a reuşit să îl aleagă la Academie a ajuns şeful taberei anti-impostori, când el era speranţa academică şi în anii optzeci, când eram eu studentă şi conducea, deşi foarte tânăr, filiala Iaşi a Academiei Române? Asta arată contribuţia a 25 de ani de tranziţie – a fost nulă. S-au numit câţiva academicieni onorifici, dar nu din cei care au indicele Harzing mare în plină carieră, ci din cei care se pregăteau să treacă pragul, astfel că între timp au şi murit mare parte dintre ei. Şi astfel am ajuns la sistemul invers, de impostură totală, în care reţele oculte numesc miniştri şi parlamentari, care după primul an de mandat devin şi doctori şi ctitori de universităţi şi şcoli doctorale (vezi serialul parlamentarilor plagiatori pe România Curată). Sistemul se auto-perpetuează, pentru că nici atunci când iese scandal, ca acum la Academia Naţională de Informaţii, nu se ia decizia justă, adică să se desfiinţeze şcoala doctorală de la ANI (Mulder are doctorat de la Oxford şi Scully de la Medicină Johns Hopkins, deci nu de la Quantico), nu există doctorat în securitate dat tot de establishmentul de securitate, ci se înlocuieşte generaţia precedentă cu cea nouă. Exit generalul Oprea şi intră Ioan Aurel Pop cu trupe proaspete.

Nicăieri impostura nu face ravagii mai mari decât pe listele electorale, unde chiar nu sunt criterii, deci cele două în vogă, securismul şi imaginea, fac fiecare ce pot. Se fac şi greşeli. L-am remarcat pe Alexandru Căutiş pentru atitudinile lui de extremă dreaptă dintr-o emisiune a lui Rareş Bogdan vara trecută despre legile antilegionare, aud că a fost paraşutat pe o listă la stânga. Dar mulţimea de oameni (gen Cristian Ghinea, Ciprian Ciucu) care o încurajau pe Monica Macovei când eu îi spuneam (paranoica de mine), că e o conspiraţie ocultă pentru distrugerea ei în 2014 cu o candidatură prematură şi inoportună, unde sunt ei azi, pe listele M10 poate, să tragă partidul peste prag? Răspuns: pe listele partidelor care pot da premii. Urmează raţionalizări de ce asta e şi moral şi just şi cum numai meschinăria noastră sufletească ne opreşte să vedem sublimul acestor atitudini.

Există, tot în politică, soluţia imposturii la români? Preşedintele a fost cu noi tura asta – a trimis legea la reexaminare şi am auzit că a refuzat să aibă doctorat când i s-a propus, două lucruri pozitive, dar o fi chiar întâmplare că niciunul din intelectualii care l-au ajutat să se aleagă nu îi mai calcă pragul azi? Sau că nu a găsit, înafara lor, ca să umple vidul, decât pe unul care a validat lucrările unor deţinuţi ca să-l pună în comisia prezidenţială? Unde sunt criteriile? De asemenea, nu din întâmplare sau din grabă nu are USR un program care să aibă vreun sens şi să fie altceva decât o însăilare de cheltuieli, ci pentru că tânăra generaţie politică nu doar are nici o competenţă pe politici publice – nu aveau de unde, nu a fost timp, etc – dar nici nu vrea să aibă. Se puteau face zece şcoli de vară până să vină sezonul semnăturilor, în care să se construiască esenţialul. Dar acolo unde atitudinile preexistă cunoaşterii (ştim ce ne place şi ce nu, şi asta ne e suficient), cunoaşterea nu se mai materializează, că nu mai are de ce. Evoluaţi mai repede, preşedinte nou şi partide noi, că se duce timpul când mai puteaţi găsi sprijin în societate!

Sigur că de vină or fi iarăşi cele peste trei milioane de români plecaţi în alte sisteme de merit, care dacă puneau umărul îl construiau pe ăsta etc. Nu e adevărat. Fac parte din cei plecaţi care am tot pus umărul şi acasă, nu doar mi-am construit indicele Harzing, cu rezultatele care se văd, studenţii mei buni sunt pe afară, iar cei impostori se ridică pe vârful politicii româneşti. Şi văd şi în alte ţări care şi-au distrus sistemele de merit, că soluţiile, puţine câte sunt, tot dinafară vin. Ele constau în sisteme complet alternative, şcoli şi universităţi neorganizate de stat, cum e UTC Monterrey, cu o sută zece mii de studenţi în top 100 global şi cea mai mare universitate privată din America Latină. Au făcut-o câţiva oameni de afaceri mexicani care au studiat la MIT şi au hotărât că pot face un MIT acasă, pentru că universităţile de stat erau corupte şi nu se găseau oameni competenţi de angajat. Până nu vom produce douăzeci de mii de oameni pe an cu diplome universitare care chiar sunt calificaţi nu vom avea din ce face partide, iar până nu vom avea o generaţie de părinţi care să vrea de la şcoala copiilor lor mai mult decât o patalama nu vom avea învăţământ performant. Deci da, suntem ceva mai mulţi ca senatorii, dar nu mult mai mulţi.

P.S.: Dacă unii nu îşi fac profilul public pe Google Scholar să ştiţi că puteţi afla valoarea academică a oricui folosind asta: http://www.harzing.com/resources/publish-or-perish/windows. Indicatorii folosiţi îi puteţi vedea aici: http://www.harzing.com/pophelp/metrics.htm. Faceţi din verificarea tuturor contribuţia dvs. individuală pentru a combate climatul generalizat de impostură în care s-a ajuns.

Puteţi comenta acest text pe România Curată