Pe vremea când lucram la UNDP (United Nations Development Program) am avut la un moment dat de dezvoltat metodologia pentru raportul securităţii umane în Balcani. Conceptul se referea la faptul că securitatea naţională se poate traduce mai uman în ameninţări cotidiene, din zona publică şi chiar privată (de exemplu practica violenţei domestice) pentru fiecare cetăţean. Nu-i pasă unui om dacă moare într-un război de eliberare a patriei sau un atentat terorist, dacă la fel de uşor poate face SIDA de la o seringă murdară, poate fi călcat pe marginea drumului (dacă locuieşti la Bărcăneşti, ai şanse mai mari cu vreo 400 la sută faţă de media naţională) sau dacă bagă cuţitul în tine careva să-ţi ia portofelul. Calculul acestor neşanse era indicele nostru de securitate umană, pe care îl compuneam din diferiţi indicatori de frecvenţă a acestor situaţii, plus un sondaj de securitate subiectivă, în care oamenii spuneau cât de siguri se simt la slujbă, pe stradă şi acasă. E limpede, după zilele astea în care vedem oameni morţi de pomană în gropi stradale şi subsoluri imunde (niciun terorist nu poate reuşi mai bine decât o naţiune care şi-o face cu mâna ei) că noi nu avem o estimare realistă a cum stăm şi ce putem face ca să stăm altfel. Manifestanţii de săptămâna asta au compus o listă foarte bună pe care o puteţi citi aici. În sensul mai larg al eliminării riscurilor autocreate datorită incompetenţei administrative şi stării de ilegalitate perpetuă în care trăim, iată cinci direcţii de acţiune indispensabile.

  1. Un singur ghişeu şi un singur control, unul pe bune

Securitatea sporită necesită un control administrativ riguros care se face prin simplificare administrativă, nu birocratizare. Într-o societate coruptă, controalele există ca semnale pentru şpagă. Sunt multe şi inutile. De asta nu mai deosebim pe cele necesare – pompieri – de restul. De altfel, să ne înţelegem, s-au pus amenzi de mii de euro pe la oeng-işti care au birouri de trei persoane pe motive de hidranţi, numai la concerte de mii de oameni nu îi vezi. Ca să nu se mai dea şpagă ne trebuie un control simplificat şi unificat pentru unităţile de divertisment public, un singur ghişeu unde depui cererea cu ce vrei să faci şi al cărui funcţionar  îţi dă autorizaţia, după ce o echipă reunită de control – pompieri, alimentaţie publică etc, depinde de scopul activităţii, îţi face vizita de rigoare, una singură. Asta presupune măcar un director din primărie care să coordoneze aceste activităţi şi să fie solidar responsabil cu funcţionarul care decide ce autorităţi fac controlul pentru autorizaţia de siguranţă emisă şi cu ce rezultate. Vedeţi conceptul georgian care a luat cel mai mare premiu pentru serviciu public la Naţiunile Unite (foto)

georgiaServiciile publice reunite într-un ghişeu, transparente şi coordonate sunt mai eficiente: dacă trimiţi trei inspectori deodată din trei servicii e mai greu să se ia şpagă, că se vor turna unii pe alţii. Iar clădirea are doar pereţi de sticlă, nu se pot da plicuri. Nu mai vorbesc că nu e  greu să se publice online numele şi scopul fiecărei autorizaţii emise, ca dacă vede un cetăţean ca mine că s-a dat juma din parcul Herestrău la Bavaria automobile pentru ca să vândă maşini second hand să poate imediat reclama că spaţiul nu e adecvat, că nu e autorizaţie de mediu etc. Aşa, dacă văd doar când trec prin parc e mai greu să iau urma.

  1. Sfârşitul promiscuităţii legislative

Ca să se pună în practică aceste lucruri de bun simţ o grămadă de legi proaste, redundante sau perfide trebuie anulate, rescrise, completate, că noi trăim într-o adevărată promiscuitate legislativă, în care nu ştii ce merită şi ce nu merită respectat, şi cine sunt cei de deasupra legii şi cine cei de dedesupt. Gândiţi-vă numai că vreo jumătate din comisia juridică din marţea neagră e între timp la puşcărie. Şi-a cerut scuze PSD pentru Adam, sau UNPR pentru Nicolicea? Ei, şi alţii ca ei, au creat acest labirint administrativ din care nu se iese decât cu şpagă. Dacă există vreun partid competent, asta să facă şi cu asta să se prezinte la alegeri, cu legile esenţiale deja scrise, dacă ajungem să le scriem Nicuşor Dan cu APADOR şi cu mine atunci facem şi partidul alternativ, că nu ne mai daţi de ales.

  1. Organe de siguranţă care să se ocupe cu siguranţa, nu cu represiunea.

Trei grupuri Facebook aproape necunoscute şi un ONG au chemat la demonstraţie zilele astea – bravo lor. Dacă vă întrebaţi de ce nu fac mai multe ONG-uri vechi asemenea chemări, răspunsul este că nu le mai ţin curelele. Poliţia şi jandarmeria folosesc o lege a d-nei Stănoiu în care şi dacă staţionezi într-un grup mai mare de trei persoane fără să notifici primăria poţi fi amendat (am cerut ajutor Monicăi Macovei în 2011, când mai era PDL la putere, fără succes). Dacă demonstraţia nu e anunţată, o consideră ilegală şi dau amenzi la toţi cei din baza lor de date, Crăciun, Bumbeş, Petruţ, Alexe, Goţiu etc. Dacă vreunii dintre noi depunem oficial acea informare cu locul şi ora la primărie, ne amendează pe noi ca organizatori, că, desigur, nu suntem în stare să controlăm dacă la un moment cineva coboară pe carosabil sau, ca marţi seara, bicicliştii o iau şi invers pe sensul de trafic. Avem nu ştiu câte procese. În Centrul vechi nu e amendat nimeni. Nici pe centură unde înfloresc activităţi ilegale, dar tineretul din societatea civilă plăteşte şi pentru Roşia Montană, şi pentru păduri, şi pentru orice. Sau, ca să fie clar, eu le plătesc, şi cu România Curată, am făcut buget pentru aşa ceva, deci dacă îi amendaţi pe ei, mă amendaţi pe mine.

Încrederea în poliţie şi jandarmerie e corespunzătoare. De altfel, nu ne trebuie o poliţie care are pensii speciale, cum a aranjat Oprea, poliţistul şi jandarmul trebuie să aibă o pensie calculată la fel cu a oricărui muritorActualii şefi ai jandarmeriei şi internelor se ţin de inventat societate civilă – vezi pe dl Cumpănaşu, care are sigla Internelor afişată pe faţă pe site-ul ONG-ului lui şi conduce o coaliţie de modernizat România, cu asta se ocupă ei, să pretindă că ei sunt noi. Trebuie să plece toţi – de altfel au dosare şi de corupţie. Nu ne trebuie şefi la Interne ale căror coloane oficiale sunt un pericol pentru siguranţa publică, ce Dumnezeu.

  1. Depolitizarea sectorului public şi întoarcerea la merit

Zilele astea aţi văzut şi România bună, nu e aşa? Doctorii şi asistentele care au dat fuga la spital să ajute, ambulanţele şi voluntarii, oameni cu minime resurse care au făcut maximul. Ce nu merge e administraţia selectată politic, managerul care nici zilele astea nu are grijă să se elibereze cadavre altfel decât contra şpagă, procurorul care de când se ascunde prin birouri nu mai ştie să comunice nici când transparenţa e esenţială, jandarmul care a uitat când e ultima oară când a scos pe unul din apă şi nu l-a îmbrâncit, că aşa i-au ordonat şefii lui politici. Avem resurse de normalitate, dar partidele politice, înlocuind numirile pe merit cu cele politice, fac mereu ca statul să arate chiar mai prost ca societatea. Urgent şefii de partide să semneze angajament între ei şi cu noi că depolitizăm sectorul public, de la consiliile de administraţie. la ISU, spitale, şcoli, cu plan de acţiune aferent. Acuma, nu mai târziu, la alegeri, acolo deja să ne arate fiecare o primărie a lor, model, dacă mai vor votul cuiva.

  1. O societate civilă care există şi între catastrofe

Trebuie şi noi să înţelegem că ţara fără reguli nu mai merge. Nu putem pune nicăieri detectoare de fum în locuri publice pentru că se fumează în ele, ilegal, dar cu voia autorităţilor. Peste tot! Nu uitaţi că mor de două ori mai mulţi oameni din fumat pasiv decât pe şosele, locul 1 în Europa, asta ne arată cât ne pasă unii de alţii. O mică societate civilă cere demult aplicarea legii – ca şi la păduri, cianuri, marţea neagră – dar asta nu priveşte doar pe politicieni. De acord să punem detectoare peste tot? De acord că dăm un moratoriu de trei luni ca să intre în legalitate toate localurile şi sălile de spectacol, în care cine nu poate certifica siguranţa să se închidă? De acord să nu mai fie schimbarea României treaba a câteva mii de oameni? Da, România curată a  crescut, de la o mie de oameni la o sută de mii de oameni de la alegerile trecute încoace. Dar o sută de mii de oameni pe oră vizitează mall-urile bucureştene în fiecare week-end. Ca milioane de oameni să se bucure de dreptul legitim la distracţie nu se poate ca doar câteva mii să lucreze, unii voluntar (cei mai buni, poate), ca să asigure respectarea drepturilor lor. România curată vrea dreptate, dar dreptate fără o masă critică nu se poate. Vă aşteptăm, şi celor deja aici, mulţumesc.

Puteţi comenta acest articol pe Romania Curata