ÎCCJ a sesizat CCR cu privire la ordonanţa care reglementează întreruperea prescripţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ICCJ

Fostul judecător CSM,Toni Neacşu, a anunţat că un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională, cu privire la OUG prin care a fost modificat articolul referitor la întreruperea prescripţiei din Codul Penal pentru punerea în acord cu decizia CCR.

„În data de 3.06.2022 un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG 71/2022, cea prin care a fost modificat art. 155 alin. 1 din Codul penal referitor la întreruperea prescripţiei răspunderii penale”, a informat fostul judecător CSM într-o postare pe Facebook

Potrivit avocatului, ordonanţa „încalcă ordinea constituţională, Guvernul neavând dreptul să reglementeze în domeniul justiţiei (al infracţiunilor şi al pedepselor) prin intermediul ordonanţelor de urgenţă, astfel cum poporul român a decis prin Referendumul din 2019”. 

Neacşu a mai explicat că „Referendumul consultativ, fiind o expresie a suveranităţii naţionale, produce efecte juridice indirecte, negative dar obligatorii, respectiv este neconstituţională orice reglementare care îi încalcă rezultatul. "Reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61." (decizia CCR nr. 682/2012 şi multe altele ulterioare)”. 

„Deşi părea clară decizia CCR pe prescripţie, iată că instanţele sunt de altă părere şi sesizează ÎCCJ pentru a primi dezlegare. Din punctul meu de vedere o astfel de hotărâre a ÎCCJ prin care să interpreteze efectele clare ale deciziei CCR ar trebui sa fie inadmisibilă”, a mai transmis Neacşu. 

Guvernul României a adoptat la finalul lunii trecute o ordonanţă de urgenţă pentru completarea articolului din Codul Penal care prevedea întreruperea prescripţiei. 

Măsura a fost luată după ce CCR a declarat neconstituţional articolul care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de probe noi. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite