Tainele şi monumentele de pe Dealul Mitropoliei

Tainele şi monumentele de pe Dealul Mitropoliei

Pe Dealul Mitropoliei FOTO: Shutterstock

Drumul care urcă la Dealul Mitropoliei, chiar în centrul Bucureştiului, păstrează poveştile unor personalităţi istorice precum Constantin Brâncoveanu şi Alexandru Ioan Cuza. Dar este străbătut şi de mii de pelerini pentru a ajunge la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproape de staţia de metrou de la Piaţa Unirii din Bucureşti, dar suficient de departe de traficul din centrul Capitalei, se află Dealul Mitropoliei. Cunoscut şi drept Colina Bucuriei sau Dealul Patriarhiei, acesta găzduieşte clădiri importante precum Palatul Patriarhal şi Biserica Patriarhiei.

Turiştii români şi străini deopotrivă aleg să viziteze Dealul Mitropoliei din dorinţa de a cunoaşte un spaţiu în care ajung zeci de mii de credincioşi, în pelerinaj la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureştiului. Rămăşiţele, aşezate într-o raclă de argint, sunt în Biserica Patriarhiei încă din secolul al XVIII-lea, când au fost aduse din Bulgaria.

Biserica Patriarhiei, situată în centrul pieţei de pe Dealul Mitropoliei, a fost ridicată, începând cu 1654, în patru ani, de Constantin Şerban Basarab şi de soţia acestuia, iar în urma sfinţirii din 1658, a devenit Mitropolia ţării. Numită şi Catedrala „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, a fost realizată după modelul bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, aflată la 150 de kilometri de Bucureşti. Ansamblul este unul dintre monumentele înscrise în Patrimoniul Cultural Naţional al României. Chiar în centrul pieţei se găsesc astăzi câteva magazine cu obiecte bisericeşti: de pildă, icoane şi lumânări, care pot fi aprinse pentru vii şi pentru adormiţi într-un spaţiu special amenajat.

Biserica Patriarhiei  FOTO: Shutterstock

Viţa-de-vie de pe deal, emblematică în secolul al XVII-lea, a rămas numai o amintire, dar arborii creează impresia că ansamblul mănăstiresc e de fapt în afara oraşului. Mai demult, nişte ziduri despărţeau aceste clădiri de alte edificii bucureştene. Alte elemente care au dispărut de pe Dealul Patriarhiei sunt trei cruci de piatră: una în memoria Mitropolitului Teodosie (aprox. 1620-1708), alta pentru generalul rus Mikhail Miloradovich (1771-1825) şi o a treia ce comemora victimele răscoalei seimenilor din 1655. Seimenii erau mercenari, majoritatea sârbi, care s-au ridicat împotriva boierilor din Ţara Românească, după ce domnitorul Constantin Şerban a decis să le încheie contractul şi să-i alunge din ţară. În această răscoală, au murit mai mulţi boieri, soţiile sau copiii lor, dar cea mai cunoscută victimă a fost Matei Brâncoveanu, tatăl viitorului domnitor Constantin Brâncoveanu.

Transformările Palatului Patriarhal
Odată ce te apropii de faţada Palatului Patriarhal, observi pe o placă comemorativă următorul mesaj: „În vechea clădire a Adunării – ce se ridica pe acest loc – s-au desfăşurat sub presiunea poporului lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti înfăptuind pe această cale Unirea“. Întrucât mitropolitul era un personaj-cheie în Adunarea Ţării, pe 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Ţării Româneşti, în frunte cu mitropolitul Nifon Rusailă, a decis unirea Munteniei cu Moldova şi l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza domnitor al Principatelor Române.

Astăzi, statuia lui este prezentă, din 2004, la intrarea în ansamblul arhitectural. Nu toţi membrii Adunării elective şi l-au dorit pe Cuza. Conservatorii, care erau şi majoritari, s-au împotrivit. De aceea, în jur de 30.000 de oameni, din Bucureşti şi din regiune, au venit pe Dealul Mitropoliei ca să-l sprijine pe Cuza. Nemulţumită, conducerea Ţării Româneşti a trimis soldaţi pe Dealul Mitropoliei ca să-i îndepărteze, însă generalul Barbu Vlădoianu n-a vrut vărsare de sânge, aşa că a solicitat retragerea lor. Până la urmă, datorită cetăţenilor susţinători, Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitor.

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza FOTO: Adevărul

Sediul Adunării Deputaţilor se stabilise pe Dealul Mitropoliei, căci mitropolitul era şi conducătorul boierilor, atunci singurii cetăţeni cu drept de vot. În secolul al XVII-lea, pe locul unor chilii a apărut o construcţie care să permită reuniunile oficiale ale Legislativului. Aşa a prins contur Palatul Adunării. Ulterior, în 1881, s-a ridicat şi un amfiteatru cu loji, unde se ţineau şedinţele. Pe-atunci, clădirea putea fi vizitată numai în intervalul de timp care nu era destinat acestor întâlniri. De fapt, edificiul a fost construit încă din timpul domnitorului Constantin Şerban Basarab, prin 1650, ca să locuiască stareţul în ea, iar de-a lungul anilor, după o serie de adăugiri, construcţia s-a modificat.

Când se vizitează
Palatul actual datează din 1907, de când a fost creat după planurile arhitectului român Dimitrie Maimarolu, într-un stil neoclasic: cele şase coloane din faţa clădirii ies şi astăzi în evidenţă. Până în 1997, aici a fost sediul Camerei Deputaţilor; după aceea, s-a mutat în Palatul Parlamentului, unde se aflau deja membrii Senatului României. De asemenea, din acel an, Patriarhia Română administrează Palatul de pe Dealul Mitropoliei.

În prezent, clădirea poate fi vizitată gratuit de luni până vineri, între 09:00 şi 16:00, nu şi în zilele de sărbătoare. Cei care se hotărăsc să cunoască istoria ansamblului, în contextul istoriei ţării, vor călca pe un covor roşu, de pe care vor observa sculpturi şi tablouri, printre altele, cu unii conducători ai Patriarhiei Române. Printre exponatele din palat se mai numără obiecte şi veşminte bisericeşti. Din moment ce aici s-au desfăşurat ani la rând activităţi politice, în bibliotecă s-au adunat peste 10.000 texte din cadrul unor dezbateri parlamentare şi nu numai. Există şi o colecţie de aproximativ 7.000 de cărţi. Pe lângă pelerinajele la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, două evenimente mai recente au adunat o mulţime de oameni la Dealul Mitropoliei: vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, şi funeraliile Regelui Mihai, în decembrie 2017.

Intrarea în Palatul Patriarhal   FOTO: Adevărul 

Un paraclis
rezistent în timp

Aşezat lângă un foişor în stil brâncovenesc, Paraclisul Palatului Patriarhal a început să se clădească odată cu biserica, în vremea lui Constantin Şerban, şi s-a finalizat mulţumită domnitorului Gheorghe Duca (1673-1678). În 1723, l-a refăcut domnitorul Nicolae Mavrocordat, sprijinit de mitropolitul Daniil. Acţiune confirmată de o inscripţie grecească de pe unul dintre pereţi: „Nicolae Vodă a întemeiat această biserică şi lucrările acestea s-au învrednicit de sfânta supraveghere a lui Daniil arhiereul în anul de la naşterea Domnului 1723“.  Atunci s-au refăcut elementele decorative, s-a restaurat turla aflată pe naos, iar înăuntru s-a făcut catapeteasma, care cuprinde vorbele lui Iisus Hristos: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele“.

Noi elemente au apărut în vestibulul construcţiei în anii ’50, când patriarhul Justinian Marina, a ales imagini din trecutul Bisericii Ortodoxe din Transilvania, de pe vremea lui Mihai Viteazul. Acelaşi patriarh a avut grijă să fie refăcută, în 1961, turla de pe naos, pictată de Gheorghe Popescu. În acest edificiu au fost ţinute o parte dintre moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care Silvano Piovanelli, Cardinalul italian, i le-a oferit Patriarhiei din România, în 1997, când a sosit în vizită la Bucureşti.

                   Reşedinţa patriarhului FOTO: Adevărul 

Ceasornicul şi clopotniţa
Domnitorul Constantin Brâncoveanu a cerut, în 1698, să se construiască o poartă la intrarea în mănăstire, care să aibă forma unei clopotniţe – prima restaurare a ei a avut loc abia la finalul anilor ’50. Unul dintre momentele însemnate din istorie s-a petrecut chiar sub această clopotniţă, unde prim-ministrul conservator Barbu Catargiu a fost asasinat după discursul lui de la Adunarea Deputaţilor, în urma unui complot. Apoi, a ocupat funcţia de premier al României liberalul Nicolae Kretzulescu.  

Ce nu se mai vede din vremurile de demult este Ceasornicul de soare, denumit şi Tunul meridian. Nici măcar zona în care fusese situat nu este cunoscută, dar se bănuieşte că s-a aflat în preajma clopotniţei. În 1845 ar fi fost adus pe Dealul Mitropoliei şi ar fi fost distrus trei ani mai târziu, în timpul Revoluţiei de la 1848. Unul dintre scopurile lui era să îi încânte pe boierii şi pe negustorii care treceau pe acolo, aşa cum şi-a dorit generalul Pavel Kiseleff. Cadranul fusese amplasat pe un soclu de marmură şi funcţiona cu ajutorul unei ţevi de tun. Şi tunul, şi lentilele erau poziţio¬nate spre soare, a cărui energie lucra cu praful de puşcă folosit de tun, iar la ora 12.00 răsuna o bubuitură care-i anunţa pe bucureşteni că e prânzul. Blocul de marmură albă a rămas în curtea ansamblului; a fost comandat în Italia şi a fost decorat cu stema Ţării Româneşti, care curpindea şi citate din Regulamentul Organic. Mai târziu, marmura a fost trimisă la Odesa, unde s-au fabricat lentilele.                                                                                                                                           Vedere către Dealul Mitropoliei FOTO: Adevărul

La Bucureşti, Sfatul Orăşenesc a primit ceasornicul şi l-a numit responsabil de piese pe arhitectul Xavier Villacrosse, care a stabilit, între altele, costurile de montare. A durat cel puţin trei ani până când Mitropolia l-a amplasat, în 1845. Boierul Ioan Penescu, profesor la Seminar, a supravegheat lucrările. Potrivit mărturiilor, el trebuia „să facă tocmeala cu meşterii trebuincioaselor lucrări pentru făptuirea şi desăvârşita asezare a ceasornicului de soare pe bulevardul Sfintei Mitropolii“. Montarea Ceasornicului de soare a costat atunci aproape 4.600 de lei, acoperiţi din bugetul Mitropoliei. Dintre confesiunile lui Ioan Penescu a rămas şi următoarea: „Mă socotesc dator a face cunoscut Sfintei Mitropolii că atât grilajul, cât şi Tunul meridian au trebuinţă de o straşnică îngrijire, pentru că altfel mulţimea curioşilor ce se perindă neîncetat pe acolo poate să pricinuiască vătămare“.

Pavajul interbelic
Demetru Ion Dobrescu, primarul Bucureştiului din februarie 1929 până în ianuarie 1934, a dispus să se amenajeze pietrele care constituie şi astăzi pavajul care urcă spre Dealul Mitropoliei. Cel puţin în Bucureşti nu mai există altă cu stradă cu pietre din perioada interbelică, prin urmare este considerată monument istoric. Juristul român Demetru Dobrescu, fost procuror la Tribunalul Ilfov, a copilărit în apropierea Bucureştiului şi şi-a dorit multă vreme să contribuie la modernizarea oraşului. Alegerile pentru primărie le-a câştigat candidând din partea Partidului Naţional Ţărănesc, într-o vreme când circulau propuneri de mutare a Capitalei la Braşov. Ceea ce nu s-a întâmplat, în mare parte, şi datorită proiectelor lui.

Astăzi, Dealul Mitropoliei rămâne un spaţiu liniştit, unde se regăsesc laolaltă spiritualitate, istorie şi identitate românească. 

 

Programul de promovare a patrimoniului turistic „Destination: Bucharest“ este desfăşurat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

   

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: