Primari de legendă ai Capitalei. Trei  gospodari care au schimbat faţa Micului Paris: Pake, Dobrescu şi Delavrancea

Primari de legendă ai Capitalei. Trei  gospodari care au schimbat faţa Micului Paris: Pake, Dobrescu şi Delavrancea

Pake Protopopescu, primarul care a introdus telefonul şi iluminatul public în Capitală. FOTO wikipedia.org

Bucureştiul a avut până la Revoluţia din 1989 aproape 81 de primari. Fiecare dintre ei a lăsat în urmă numeroase schimbări de care profităm şi astăzi. Pake Protopopescu a adus telefonul şi iluminatul public şi a trasat primele lucrări de infrastructură, Dobrescu, "primarul-târnăcop", i-a continuat opera edilitară şi a interzis scăldatul în Dâmboviţa. Puţini ştiu că scriitorul Delavracea a fost şi edil. A introdus apa potabilă în Capitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Printre primarii de legendă ai Bucureştiului se numără şi Pache Protopopescu, care cu toate că a stat în fruntea Capitalei doar trei ani, în urma sa a lăsat o serie de proiecte care l-au plasat în topul celor mai buni gospodari din istoria oraşului.

Între anii 1888-1891, primarul Pake Protopopescu a reuşit să introducă telefonul public şi să extindă iluminatul public până în Piaţa Teatrului Naţional. Totodată, edilul a reuşit să construiască primele trotuare şi noi artere de circulaţie.

Transportul în comun din vreama lui Pache Protopopescu

„La sfârşitul secolului al XIX-lea când s-a tăiat bulevardul Cotroceni-Obor de către Em. Protopopescu-Pache, primarul oraşului, pentru interes şi necesitate edilitaro-urbanistică, au fost demolate biserica Caimata şi biserica Armenească“, a scria istoricul George Potra în cartea sa „Din Bucureştii de ieri“.

Tot în timpul lui Pake Protopopescu a fost trasată axa Bucureştiului de la est la vest, mai exact de la Piaţa Operei, Sfântul Elefterie şi până la Mihai Bravu.

„După ce Em. Protopopescu Pake a deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, s-a pus problema iluminării lui după noile cerinţe, dar pentru că nu se putea altfel la acea dată, s-a hotărât scoaterea lămplilor electrice din grădina Cişmigiu «care nu avea nevoie de lumină pe timpul iernii şi instalarea lor pe bulevard, între actuala piaţă Sf. Elefterie şi Calea Moşilor»”, mai nota în cartea sa, istoricul George Potra.

Primarul a reuşit să finalizeze în anul 1890 prelungirea fostului bulevard al Orizontului, denumirea sa fiind schimbata în Pake Protopopescu la ordinul unui alt edil conservator pe nume Nicolae Filipescu. În scurtul său mandat, primarul a acordat o atenţie deosebită învăţământului, şi în 1889 a construit 28 de şcoli, printre care şi Liceul „Gheorghe Lazăr”.

Printre principalele planuri de modernizare ale Capitalei s-a aflat şi transportul în comun, căruia primarul i-a acordat o atenţie deosebită. S-a lucrat intens la acea vreme pentru extindere reţelei de tramvai, dar şi pentru impunerea unor reguli civilizate de transport.

„Înainte de a se pune în circulaţie tramvaiele cu cai ale noii societăţi, Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului, a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor, cât şi de pasageri. Astfel, conductorii vor păstra ordinea în vagoane, vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci, fără să aducă supărare unul altuia”, notau istoricii din acea vreme. 

Remarcabilul primar al Capitalei s-a născut la 12 februarie 1845, în Mahalaua Negustori, iar numele de „Protopopescu” l-a moştenit de la tatăl său, care slujea ca protopop la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. A urmat Facultatea de Drept, dar s-a specializat la Paris unde în anul 1870 şi-a luat doctoratul. De remarcat este faptul că Pache Protopopescu a fost desemnat de către Consiliul Municipal în funcţia de primar, nefiind ales de către locuitorii oraşului. Înainte de a ajunge primar, el a fost prefect al poliţiei, avocat şi deputat din partea liberalilor.

Primarul „târnăcop” care a transformat Capitala în Micul Paris

Mulţi ani mai târziu, la cârma Bucureştiului a venit un alt edil pus pe fapte mari, Dem. I Dobrescu. Acesta a găsit un Bucureşti scufundat în haos, încât se punea problema să se mute capitala României la Braşov, unul dintre cele mai moderne oraşe ale perioadei.

Bucureştiul în vremea primarului Dobrescu

Dobrescu, care era preocupat în special de urbanism a cerut în timpul mandatului său lărgirea străzilor, inclusiv a Căii Victoriei, pe care după părerea sa nu se putea circula cu automobilul. Pentru ca oraşul să arate cât mai bine, acesta a comandat construirea de străzi drepte şi îndreptarea celor care au fost construite strâmb.

Apoi şi-a îndreptat atenţia asupra scăldatului în Dâmboviţa, pe care l-a interzis pentru că de aici provenea apa potabilă pentru o bună parte din locuitorii Capitalei. Pentru a le oferi cetăţenilor posibilitatea scăldatului acesta a construit primele ştranduri pentru adulţi şi ştranduri de nisip pentru copii.

Metroul, un vis neîmplinit

Dobrescu a rămas în istorie ca cel care a înfrumuseţat Parcul Cişmigiu şi a deschis primele terenuri de sport comune. Şi-a dorit chiar să unească Grădina Botanică cu Parcul Palatului Cotroceni. La toate colţurile străzile au fost montate fântâni publice şi a plantat copaci în tot Bucureştiul.

Şi ca o noutate pentru acea vreme, Dobrescu a deschis primele ceainării şi adăposturi gratuite pentru iarnă, destinare oamenilor străzii, cantine pentru săraci şi muncitori. A pus la punct un program de identificare a familiilor sărace pentru a le acorda ajutor din partea primăriei.

Pentru intelectualii perioadei, Dobrescu a creat primele restaurante şi hoteluri şi tot din fondurile primăriei acesta a deschis şi o maternitate.

Am scos un oraş nou dintr-un noroi străvechi”, se mândrea Dobrescu în unul din discursurile sale. „Am dovedit că urbanizarea unui oraş nu înseamnă cheltuială ci îmbogăţire. Am scos din oraş mii de vagoane de gunoi ancestrale”, mai spunea primarul.

Cu toate acestea, fiecare investiţie de anvergură era considerată un lux, sau după caz, o risipă de bani. Aşa că neobositul primar nu a scăpat de criticile dure ale presei. „Degeaba spune primarul nostru că „am scos un oraş nou dintr-un gunoi străvechi” căci noi ne-am săturat de vorbe deşarte”, scria presa.

Celebrul primar a fost îndepărtat de la conducerea Primăriei din ordin politic. Acesta a căzut în dizgraţiile partidului PNŢ şi a fost nevoit să plece de la conducerea instituţiei fără a-şi realiza visul de construi un metrou pentru bucureşteni.

Un alt primar remarcabil în istoria Capitalei a fost Barbu Ştefănescu Delavrancea, care şi-a impus puternic amprenta în cei doi ani de mandat (n.r. A condus Primăria Bucureştiului între anii 1899-1901).

Cu toate că a nimerit la cârma Primăriei Capitalei într-o perioadă de criză, iar bugetul era limitat, acest a reuşit să ducă la bun sfârşit proiecte precum filtrarea apei potabile, introducerea tramvaielor electrice sau filtrarea apei potabile.

Barbu Ştefănescu Delavrancea, primarul care a introdus apa potabilă

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care Delavrancea le-a făcut pentru bucureşteni, a fost implementarea sistemului de prelucrare şi filtrare a apei din Dâmboviţa. Acesta a ordonat construirea unei staţii de captare a apei, undeva în localitatea Bragadiru, pe o suprafaţă de 7 kilometri, şi care avea în alcătuire 20 de puţuri de beton. În acelaşi timp, uzina electrică de la Ciurel a fost mutat la Grozăveşti şi i s-a mărit instalaţia cu un motor şi trei generatori.

La Cotroceni a fost construit un rezervor pentru înmagazinarea apelor captate cu o capacitate de 7.000 metri cubi. Apa era adusă la Cotroceni printr-un apeduct de 9.400 de metri lungime. Costul total al investiţiei s-a ridicat la 2,9 milioane de lei.

În acea perioada cel mai insalubru cartier al Capitalei era cartierul Tei în care primarul a făcut curăţenie generală. Acesta a fost pavat şi dotat cu şanţuri pentru scurgerea apelor. Cu toate acestea primarul nu a cheltuit foarte mult pe acest proiect, cu toate că a fost nevoie de exproprierea unor cetăţenil.

După acest val de salubrizarea forţată, Delavrancea a introdus obligativitatea abonamentului pentru ridicarea gunoiului, care până atunci acesta era facultativ. Totodată, în scurta perioadă a mandatului Barbu Ştefănescu Delavrancea a înfiinţat abatoarele pentru vite, miei, porci, capre şi oi, care până atunci erau tăiate în curţile oamenilor, alimentând pericolul de răspândire a bolilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: