Iubirile secrete ale Micului Paris. Viaţa personalităţilor marcată de controverse extraconjugale şi tentative de omor

Viaţa mondenă a Micului Paris de altădată nu a dus niciodată lipsă de poveşti de dragoste spumoase şi acide. Spre deosebire de zilele noastre, poveştile tragice de amor au avut în prim-plan oameni de remarcă ai culturii şi vieţii politice româneşti.

Una dintre cele mai neobişnuite poveşti de dragoste ce datează din perioada Micului Paris are în prim-plan triunghiul amoros format din Natalia Negru, poetul Ştefan Octavian Iosif, fire boemă, melancolică şi bunul său prieten, poetul şi prozatorul considerat de mare perspectivă la acea vreme şi Dimitrie Anghel, poet şi prozator cu o personalitate acidă, opusă bunului său prieten, Iosif.

Cei doi s-au cunoscut la Paris, pe vremea când se aflau la studii şi frecventau cafenelele dedicate artiştilor. Cu toate că aveau trăsături de caracter opuse, erau cei mai buni prieteni. Au scris cărţi împreună, poezii şi chiar scene de teatru, erau copiii teribili faimoşi ai Micului Paris. Cu toate acestea, prietenia lor s-a transformat într-o luptă amoroasă din cauza unei singure femei, Natalia Negru.

Întors de la Paris, Ştefan Octavian Iosif primeşte un post la Biblioteca Fundaţiilor Regale, unde face cunoştinţă cu frumoasa studentă, Natalia Negru, atrasă la rândul ei  de firea boemă şi faima poetului. După numai un an de zile şi multe nopţi de dragoste, aceştia îşi declară iubire eternă şi îşi unesc destinele în anul 1904.

Iubirea boemă, o greşeala!

Traiul alături de boemul Iosif s-a dovedit a fi pentru frumoasa Natalia o greşeală făcută din cauza entuziasmului şi a fascinaţiei ireale pe care o avea faţă de geniul poetului. După mulţi ani, aceasta recunoaşte în cartea sa autobiografică intitulată „Helianta. Două vieţi stinse” că s-a îndrăgostit de „fantasma” unui visător şi că şi-ar fi dorit ca soţul său, imediat după căsătorie să lase această viaţă şi să se apuce de ceva serios care să aducă un venit stabil familiei. În umbra tinerei, s-a aflat constant bunul prieten al lui Iosif, Dimitrie Anghel, care o curta în secret pe tânăra domniţă.

Marcată de situaţia financiară precară şi de refuzul soţului de a se schimba în „bărbat de casă”, aceasta pică în mirajul acidului caracter al lui Dimitrie Anghel, devenindu-i amantă. „Anghel era volubil şi picant. Acidulat ca o şampanie. Pe urmă nu mai ştiu cum s-au petrecut lucrurile. Fapt e că pe mine morbidezza lui Iosif mă desprinsese de el. Încet, încet ajunsesem să-i las lui sentimentalismul, iar lui Anghel erotismul...",  se arată în rândurile volumului autobiografic scris de Natalia Negru.

Înnebunit de furie din cauza iubirii secrete dintre soţia sa şi bunul său prieten, Iosif o ameninţă în repetate rânduri pe Natalia. Pentru a evita un mare scandal public, aceasta se refugiază la Paris aşteptând să se mai domolească apele. Într-un final, după ce tânăra se întoarce în ţară divorţează de Iosif în anul 1911 şi se căsătoreşte cu Dimitrie.

Falit şi alcoolic, marele urmaş al lui Eminescu află că este bolnav de sifilis, internându-se la Spitalul Colţea din Bucureşti, îşi găseşte repede sfârşitul, în anul 1913, provocând un mare şoc în societatea românească.

Sfârşit demn de filmele cu gangsteri

Iosif şi-a eliberat sufletul de povara pământească, iar în urma sa, Natalia a rămas să ducă o viaţă de chin marcată de greşeli alături de noul ei soţ,  reprezentantul simbolismului românesc Anghel Dimitrie. „Nu-mi plăcea deloc capul lui de satir, cu bărbiţa spaniolă, cu faţa de harap, cu ochii oblici şi pătrunzători, de fachir. Avea o inteligenţă de rară cruzime. Mă tortura cu vorba. Zvârlea numai cuţite... Mai multe zile m-a ţinut încuiată în casă, singură, ca într-un turn, sfâşietor despărţită de fetiţa mea, în imposibilitatea de a-mi relua libertatea, cu ferestrele mascate, cu lumina aprinsă. Simţeam paşii lui Anghel, căci venea din când în când acasă şi asculta ca să ştie ce fac, auzeam uşa încuindu-se după el, paşii pierzându-i-se în curte. Eram condamnată la moarte de el, pe care începusem să-l ador”, explică Natalia Negrea în volumul său.

În schimb, Dimitrie Anghel se plângea de caracterul soţiei, unui alt prieten al său, celebrul Eugen Lovinescu, cel care i-a dat pistolul cu care, mai târziu, poetul s-a sinucis. „E rea, rea! Din primele zile a început prin a mă persecuta la prieteni, de care ţinea să mă izoleze, de literatura mea făcută înainte, din care m-a obligat să scot părul blond şi ochii albaştri, sub cuvânt că aş fi avut un mare amor pentru o damă blondă”, scrie Dimitrie, într-una din scrisorile trimise.

Povestea de dragoste dintre cei doi nu a fost aşa cum, din nou, şi-a imaginat frumoasa scriitoare şi în scurt timp au început certurile, geloziile în urma cărora au apărut controversele. Anghel era un tip orgolios, gelos şi agresiv. Aflaţi la un conac, departe de Capitală, cei doi au reluat seria certurilor interminabile din cauza aventurilor bărbatului. Punctul culminant al scandalului este atins în momentul în care Natalia îi spune soţului că îl părăseşte. Acesta, orbit de furie, scoate pistolul şi o ameninţă că o omoară, dacă iese din cameră. Accidental, pistolul se descarcă şi femeia se prăbuşeşte la pământ într-o baltă de sânge.

Îngrozit de ceea ce a făcut, Anghel îşi pune pistolul la piept şi trage. Amândoi sunt transportaţi la spital, femeia a avut o rană superficială, şi-a revenit repede după tragicul accident. Însă, Dimitrie a murit după două săptămâni suferind de septicemie în urma rănii provocate de glonţ.

„Femeia fatală”, rămasă văduvă pentru a doua oară, a trăit până la vârsta de 83 de ani, decedând în anul 1965, timp în care a publicat un volum „Helianta. Două vieţi stinse” în care se justifică pentru teribilele aventuri amoroase prin care a trecut.

Şi-a turnat acid pe faţă, de tristeţe

Una dintre cele mai spumoase apariţii în lumea mondenă a începutului secolului al XX-lea a fost Maria Cantacuzino, considerată ca fiind cea mai frumoasă prinţesă aristocrată a vremii. Scrierile istorice atestă faptul că aceasta a fost o bună prietenă a Reginei Maria. Prinţesa s-a iubit cu prinţul Mihail Cantacuzino, primul ei soţ, cu care se căsătoreşte la vârsta de 18 ani, dar se desparte de prinţ în urma unui scandal amoros.

Prinţul a fost prins în acelaşi pat cu sora Mariei, Nellie, fapt care o determină pe prinţesă să ceară divorţul. Însă, de dragul copiilor, aceasta decide să rămână alături de Mihail, care într-un final moare într-un accident de maşină. Maria, descoperă o altă faţă a sa, cea de femeie puternică şi dornică de aventură.
„Anturajul select a făcut-o să beneficeze de cea mai înaltă instruire în spiritul filosofiei şi al artei. Aşa l-a cunoscut de fapt pe marele Nae Ionescu, alături de care a trăit o iubire devastatoare”, povesteşte istoricul Dan Falcan. Filosoful a rămas impresionat de vitalitatea ei, deşi era cu zece ani mai în vârstă.

Iubirea sa cu binecunoscutul filosof a fost una plină de conjuncturi şi controverse, care a durat şapte ani. Între timp, viaţa sa amoroasă se transformase într-un calvar, astfel că, într-o noapte de revelion se îndrăgosteşte la prima vedere de marele George Enescu, chemat la curtea reginei Maria şi a lui Fedinand.

Cu toate că şi George Enescu se îndrăgosteşte nebuneşte de prinţesă, acesta părăseşte ţara după terminarea războiului. Căzută în depresie după plecarea muzicianului în Franţa şi după drama suferită după despărţirea filosoful Nae Ionescu, aceasta decide să se sinucidă, turnându-şi acid pe faţă. Gest greu de înţeles gestul extrem făcut de prinţesă, având în vedere că era obsedată de propria înfăţişare. „Fiecare apariţie a Mărucăi era un adevărat spectacol de feminitate. Cu toate astea, una dintre marile ei manii era aceea de a sta pe întuneric. Nu a fost prima dată când a încercat să se sinucidă. A fost urmărită parcă de blestemul sinuciderii tatălui său, fapt care i-a declanşat aceste stări depresive”, explică Falcan.

George Enescu, slăbit, pe jumătate paralizat moare la Paris

Auzind această veste, George Enescu se întoarce urgent în Bucureşti, unde a cumpărat o casă, pe Calea Victoriei. În anul 1937, cei doi decid să se căsătorească. Cu toate că spiritul aventurier al prinţesei o îndeamnă să se implice în mai multe relaţii cu oamenii din lumea muzicii, precum Dinu Lipatti, după cum atestă cronicarii acelor vremuri. Enescu trece peste aceste escapade, cu uşurinţă.

George Enescu şi frumoasa sa soţie decid să părăsească România, pentru a se muta în Franţa, la Paris, oraş în care faimosul compozitor îşi găseşte sfârşitul. Slăbit şi pe jumătate paralizat, el a rămas lucid până în ultima clipă. Maria, îşi găseşte sfârşitul 13 ani mai târziu în Elveţia, dar familia decide să fie îngropată în acelaşi cimitir din Paris, alături de marele compozitor George Enescu.

Astfel, se încheie o poveste tragică ce are în prim-plan personalităţile marcante şi  boeme ale Micului Paris. O istorie a secolului al XX-lea, însemnată de scandaluri conjugale, petreceri presărate cu narcotice, femei uşoare şi locuri ascunse de ochii societăţii, la care doar oamenii distinşi ai epocii aveau acces.