Metroul din Drumul Taberei nu va fi gata la 30 iunie. Ministrul Transporturilor: Îmi cer scuze locuitorilor din Drumul Taberei şi bucureştenilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat luni că metroul din Drumul Taberei nu va fi gata la data de 30 iunie 2020, aşa cum a fost asumat. Guvernanţii nu şi-au asumat nici un nou termen, spunând că va fi decizia specialiştilor.

„Structurile şi finisajele sunt finalizate. Eventual putem vorbi de mici retuşuri. Din păcate, termenul asumat neforţat de către antreprenor, consultant şi beneficiar, şi anume darea în folosinţă cu călători pentru data de 30 iunie 2020 nu poate fi respectat”, a declarat ministrul Lucian Bode.

GALERIE FOTO

El a explicat că, după ce în 2011 s-a semnat contractul pentru executarea lucrărilor, în intervalul 2013-2015 susţinerea financiară a acestui proiect a lipsit cu desăvârşire. De exemplu, a spus el, în 2013 s-au alocat 20 de milioane de euro, în condiţiile în care valoarea lucrărilor era de 700 milioane de euro.

„Vreau să îmi cer scuze public în numele celor 17 miniştri şi 8 directori generali care au condus Ministerul Transporturilor şi Metrorex din 2011 până în prezent locuitorilor din Drumul Taberei şi bucureştenilor în general”, a afirmat Lucian Bode.

Ministrul a precizat că „promitacii” şi „explicacii”, cei care întâi promit ceva, apoi explică de ce nu s-a putut, nu vor mai ocupa funcţii de decizie în minister.

„La începutul mandatului am cunoscut o categorie de angajaţi ai Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, inclusiv din Metrorex, pe care am denumit-o generic «promitaci». Termenul nu-l găsiţi în DEX. Promit orice, rezolvă orice, îşi asumă orice. Când văd că se apropie termenele şi văd că tot ceea ce au promis nu se concretizează, aceştia se transformă în «explicaci» – nici acest termen nu o să îl găsiţi în DEX. Explică de ce nu s-a putut, cum au făcut tot ce a depins de ei. Este momentul ca aceste categorii să nu mai ocupe funcţii de decizie în Ministerul Transporturilor”, a declarat Bode.

El a precizat că în mai a fost informat că o problemă tehnică din zona Pieţei Moghioroş va întârzia probele tehnologice.

„După ce din noiembrie 2019 şi până în mai 2020 am primit zeci de documente asumate prin semnătura antreprenorilor, a beneficiarului şi a consultantului prin care reconfirmau data de 30 iunie 2020 ca dată la care metroul va circula pe M5, la sfârşitul lunii mai am fost informat cu privire la problemele apărute la centrala de ventilaţie şi staţie de pompare a apei din infiltraţii, în zona Pieţei Moghioroş. Aceste probleme vor întârzia finalizarea probelor tehnologice pentru instalaţii, subsisteme, sisteme gabaritice, circulaţia cu trenul, cu şi fără tensiune, sistemul de automatizare a traficului şi aşa mai departe”,a afirmat ministrul.

Lucian Bode nu a dat un nou termen pentru deschiderea metroului din Drumul Taberei, spunând că acesta va fi decis de specialişti.

„Cu excepţia finalizării la centrala de ventilaţie, respectiv finalizării probelor tehnologice, din punct de vedere tehnologic şi a instalaţiilor de siguranţă, metroul ar putea fi dat în exploatare cu călători. Însă siguranţa călătorilor este primordială. Aşadar, specialiţştii vor decide momentul în care vor fi îndeplite toate condiţiile pentru ca magistrala M5 să fie dată în exploatare cu călători”, a spus ministrul.

Premierul Ludovic Orban a precizat că magistrala va fi dată în folosinţă „cât de repede este posibil”, după ce sunt rezolvate problemele tehnologice.

„Tehnic se poate realiza în decurs de o lună jumătate, maxim două”, a spus premierul Ludovic Orban.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite