Focuri de armă în Capitală, pentru prinderea unui şofer care a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor. Bărbatul a fost blocat pe un teren viran
0Poliţiştii din Bucureşti au urmărit pe mai multe străzi un autoturism condus de un bărbat care a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii, fiind trase mai multe focuri de armă în plan vertical şi asupra maşinii.
În timpul urmăririi, autoturismul a lovit uşor un taxi, fiind blocat şi oprit pe un teren viran, la ieşirea din Capitală. Bărbatul aflat la volan nu are permis de conducere.
Poliţia Capitalei a anunţat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, poliţişti din cadrul Secţiei 19 au făcut semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism, însă conducătorul acestuia a refuzat sa oprească şi a continuat deplasarea în viteză.
"S-a trecut la urmărirea maşinii, fiind solicitat sprijin poliţiştilor aflaţi în teren, pentru a-l opri. Autovehiculul a fost urmărit pe mai multe străzi, iar la un moment dat a lovit uşor un taxi ce se afla în deplasare. A fost somat verbal, în mai multe rânduri, prin sistemul acustic şi ulterior, s-a folosit armamentul din dotare fiind executate mai multe focuri de avertisment in plan vertical, dar şi asupra autoturismului urmărit", a arătat sursa citată.
Ulterior, s-a reuşit blocarea acestuia, pe un teren viran, la ieşirea din Bucureşti.
Şoferul a fost imobilizat, iar ulterior a fost identificat şi s-a constatat că nu are permis de conducere. El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind dus la INML pentru prelevarea de probe biologice.
Cercetările sunt continuate de Secţia 19 Poliţie.
Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, a precizat Poliţia Capitalei.