Agatha Christie a României, o viaţă de film. Detaliul neştiut din viaţa scriitoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maestră în arta suspansului, Rodica Ojog Braşoveanu a publicat 35 de romane poliţiste FOTO libris.ro
Maestră în arta suspansului, Rodica Ojog Braşoveanu a publicat 35 de romane poliţiste FOTO libris.ro

Maestră în arta suspansului, Rodica Ojog-Braşoveanu a fost considerată una dintre cele mai talentate autoare de romane poliţiste. Un volum apărut la un an de la decesul acesteia, în 2002, a dat la iveală amănunte neştiute despre viaţa sa.

Nepoata sa, Mădălina Ojog-Pascu, a publicat  cartea „A fost Agatha Christie a României – Rodica Ojog-Braşoveanu”, în care a povestit detalii inedite despre mătuşa sa. De exemplu, puţină lume ştie că scriitoarea nu suporta pisicile, deşi motanul Mirciulică este un personaj drăguţ cu care eroina cărţii Cianură pentru un surâs!, Melania Lupu conversează tot timpul. De fapt, scriitoarea detesta felinele, le ura şi spunea adesea că acestea îi dau coşmaruri. De altfel, conform mărturisirii scriitoarei, Melania este cel mai drag personaj al său.

Pe motanul Mirciulică, devenit simpatic pentru cititorii cărţilor, l-a construit imaginându-şi că, de fapt, acesta este câine. 

“Eu detest pisicile, în ciuda aparenţelor. Citind-o pe Melania îţi închipui că le ador. Dimpotrivă, false, groaznice, urâte, mă indispun, am coşmaruri cu pisici.”[…]„Am avut grijă în primul rând ca el să nu vorbească. Mare greşeală pe care o comit mulţi. El nu vorbeşte, Melania îşi imaginează reacţiile lui. Şi, în afară de asta, o grămadă de cititoare îmi spuneau – doamnă, ştiţi, am un motan, şi îl cheamă Mirciulică, ” se arată în cartea publicată de nepoata Rodicăi Ojog-Braşoveanu.

Un alt lucru interesant despre aceasta este legat de inspiraţia pe care o avea în construirea personajelor sale memorabile. Pentru Minerva Tutovan s-a inspirat dintr-o profesoară de matematică pe care a avut-o la şcoală. Rigidă, exigentă şi deloc înţelegătoare cu Rodica, căreia materia i se părea „infamă”, profesoara s-a transformat în maiorul de miliţie Minerva Tutovan, care îşi va teroriza cu întrebări, enigme şi probleme învăţăcelul locotent Dobrescu, aflat mereu cu un pas în urma şefei. 

„Subiectele nu le-am luat din dosarele justiţiei”

Cazurile întortocheate, anchetele dificile şi eroii fascinanţi cărora le-a dat viaţă Rodica Ojog-Braşoveanu, care timp de şapte ani profesase ca avocat, nu au fost inspirate din dosarele de la tribunal.

„Subiectele, în afară de unul sau două, nu le-am luat din dosarele justiţiei. Pentru că acolo crimele sunt total neinteresante: Badea Gheorghe se ceartă cu naşu’ la nuntă sau la parastas, îi dă cu lopata, fuge în pădure şi fie că îl prind, fie că se predă. Astea nu sunt interesante. Ca şi cazurile patologice, nici astea nu sunt interesante. Interesant este duelul la nivelul inteligenţelor,” este declaraţia scriitoarei, apărută  în cartea publicată de nepoata sa. De altfel, pregătirea sa exemplară ca avocat i-a dat posibilitatea scriitoarei să povestească în amănunt anchete, expertize medico-legale şi alte încurcături juridice.

A fost terorizată de matematică

Rodica Ojog Braşoveanu s-a născut la 28 august 1939, la Bucureşti, într-un bloc din cartierul fostei Operete, pe lângă podul Izvor, în apropierea Tribunalului Bucureşti, fiind fiica Anei Ojog, profesoară, şi a lui Victor Ojog, avocat. În primii ani ai copilăriei, tatăl său, fost deputat liberal, a fost arestat şi întemniţat de mai multe ori. A urmat primele clase la şcoala „Maison des Français”, fiind terorizată de matematică, pe care o considera o materie „infamă”, iar în perioada 1948-1955 a urmat Liceul „Domniţa Ileana”, azi „Mihai Eminescu”. Se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, de unde, în 1956, este exmatriculată şi arestată sub acuzaţia de solidarizare cu susţinătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta.

După şapte ani, renunţă la avocatură

În anul 1962 este reabilitată după un an petrecut ca muncitoare în fabrica de medicamente “Galenica” (unde a devenit, aşa cum cerea regimul, fruntaşă în producţie cu activităţi obşteşti - la brigadă, la echipa de dansuri, la gimnastică, la cor, etc.), şi este admisă la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Iaşi, absolvită în anul 1967. După încheierea studiilor pe care şi le dorise, a început să profeseze avocatura, meseria pentru care se pregătise, în condiţiile în care regimul politic se mai relaxase şi părea că nimic nu va putea să-i schimbe tinerei avocate făgaşul pe care, în sfârşit, reuşise să se stabilizeze.

În această perioadă se căsătoreşte cu actorul Cosma Braşoveanu. La 30 de ani, Rodica Ojog debutează în literatură cu un scenariu de televiziune, „Crima din Cişmigiu”. Doi ani mai târziu, publică romanul „Moartea semnează indescifrabil”. Ca urmare a succesului uriaş a renunţat la avocatură, după şapte ani de practică, şi s-a dedicat exclusiv literaturii.

Personajul ei cel mai cunoscut (şi cel mai drag autoarei după propria mărturisire) este Melania Lupu, alături de confidentul ei motanul Mirciulică. Un personaj cu o candoare şi inteligenţă remarcabile.

Din acest ciclu fac parte volumele „Bună seara, Melania!”, (1976), „Melania şi misterul din parc”, (1990), „O toaletă a la Liz Taylor” şi „Anonima de miercuri”, (2000). Însă, cartea de căpătâi a autoarei rămâne „Cianură pentru un surâs”, în care cititorul o cunoaşte şi o descoperă pe Melania, o bătrână excentrică.

A publicat 35 de romane

Un roman al soţului său, Cosma Braşoveanu, „Fiara”, rămas neterminat la moartea lui fulgerătoare, este finalizat de Ojog-Braşoveanu.

Cu o seară înainte de moartea lui Cosma, cei doi soţi fuseseră la Casa Scriitorilor unde aveau o masă rezervată doar pentru ei când, incredibil sau premonitoriu, au început să rememoreze bucurii şi întâmplări trăite împreună. Întrebaţi de caricaturistul Matty dacă sărbătoresc ceva, au răspuns râzând: „Viaţa!”. A doua zi, la doar 46 de ani, Cosma Braşoveanu a suferit al cincilea infarct şi s-a stins.

În martie 2002, Rodica Ojog-Braşoveanu a fost diagnosticată cu grave afecţiuni la inimă şi plămâni, “Marea doamnă a policier-ului românesc”, trecând, la rându-i, la cele veşnice, la 2 septembrie 2002, la Bucureşti, la vârsta de 63 de ani.

Până în 1999,  Rodica Ojog-Braşoveanu a publicat 35 de romane, majoritatea poliţiste, câteva istorice şi unul ştiinţifico-fantastic. Este considerată marea doamnă a literaturii poliţiste româneşti. Dintre volumele sale amintim: A înflorit liliacul (Editura Nemira,2004), Cianură pentru un surâs (Editura Nemira, 2001, 2004, 2009, 2011,2013), Coşmar (Editura Nemira, 2004), Răzbunarea sluţilor (Editura Nemira,2001, 2006, 2009), Necunoscuta din congelator (Editura Nemira, 2000,2006), Grasă şi proastă (Editura Nemira, 2000, 2006, 2009), Logofătul detaină (Editura Nemira, 2008, 2012), Agentul secret al lui Altîn-Bey (EdituraNemira, 2008, 2011), Ochii jupâniţei (Editura Nemira, 2008), Vulturuldincolo de Cornul Lunii (Editura Nemira, 2008), Dispariţia statuii din parc(Editura Nemira, 2008, 2013), 320 de pisici negre (Editura Nemira, 2001,2008, 2012, 2013), Al cincilea as (Editura Nemira, 2000, 2004, 2008, 2011,2014), Poveste imorală (Editura Nemira, 2008, 2012), Telefonul din bikini(Editura Nemira, 2008).

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski face apel la comunitatea internaţională să recunoască Rusia drept „stat terorist“

Camerele de supraveghere au surprins atacul cu rachete al ruşilor asupra oraşului ucrainean Viniţa: oamenii fug şi se adăpostesc | VIDEO

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite