Femeie din Chişinău, arestată pentru că a traficat o tânără în Italia pe care a obligat-o să se prostitueze

Femeie din Chişinău, arestată pentru că a traficat o tânără în Italia pe care a obligat-o să se prostitueze

FOTO procuratura.md

O femeie de 30 de ani din Chişinău a fost reţinută pentru traficarea unei tinere în Italia, oraşul Milano, în plină pandemie de COVID-19. Aceasta şi-a ademenit amica, în vârstă de 20 de ani, spunându-i că i-a găsit un loc de muncă ca îngrijitoare de bătrâni pentru un salariu decent. Tânăra este dintr-un sat din raionul Cimişlia şi a crescut într-o familie social-vulnerabilă, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Inspectoratul General al Poliţiei menţionează că, la sosirea în Milano, fata a fost lăsată fără surse de existenţă şi forţată să facă sex pentru bani. Victimei i-a fost impusă şi o datorie pentru biletele de zbor în Italia.

După aproximativ jumătate de lună, la insistenţa victimei, aceasta a fost lăsată să revină în ţară, unde a denunţat infracţiunea.

În 2011, femeia a mai a fost condamnată pentru acelaşi tip de infracţiune. Pentru că avea la întreţinere copii minori, cu vârsta de până la opt ani, executarea pedepsei a fost amânată, iar ulterior, la solicitarea Biroului de Probaţiune, învinuita a fost eliberată de ispăşirea pedepsei. În 2017, autoritatea naţională competentă a dispus plasarea copiilor condamnatei în Centrul de reabilitare socială, iar apoi în gimnaziu-internat. În 2019, Direcţia protecţia drepturilor copilului a iniţiat procesul de decădere din drepturile părinteşti a învinuitei.

Potrivit legii penale, pentru trafic de fiinţe umane este prevăzută pedeapsa cu închisoare de la 7 la 15 ani.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: