În condiţiile în care se fac dese referiri la înapoierea medievală a românilor atunci când vine vorba de viol am consultat pravila voievodului Moldovei Vasile Lupu, tipărită la 1646 sub titlul ”Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeaţe” pentru a vedea cum ar fi fost trataţi violatorii din Vaslui conform acestei legi (cuvântul giudeţ – judeţ era folosit pe la 1600 cu dublu sens: judecată şi judecător).
 

Despre ce fel de viol vorbim?

 
Pravila lui Vasile Lupu făcea diferenţa între violul propriu zis, respectiv siluirea (a face silă, se referea exclusiv la actul sexual efectuat cu forţa) şi răpirea – prin care se înţelegea în limbajul juridic de azi lipsire de libertate şi viol. Definiţia juridică a vremii era următoarea:
 
Răpitoriu să cheamă aceia ce vor apuca de vor răpi muiarea cuiva cea de cinste de-ş vor râde de dânsa sau vreo fată fecioară sau văduvă sau călugăriţă sau vreun copil, când o vor lua cu de-a sila şi o vor duce dentr-acel loc, unde le va fi voia, de să vor amesteca trupeaşte.
 
Legislaţia medievală făcea diferenţa între ”muiarea cea de cinste” şi ”muiarea curvă”, însă vom vedea mai jos cum era tratată răpirea în cazul femeilor cu reputaţie proastă. Pe lângă definiţia de mai sus, pravila ţine să sublinieze condiţiile ce trebuie întrunite pentru infracţiunea de răpire:
 
Răpitura cea adevărată să cade să aibă aceaste doo seamne: întăi să rădice muiarea dentr-un loc să o ducă într-alt loc, a dooa să-i facă silă spre cinstea ei, iară de va lipsi una dentr-aceaste doo lucruri, atunce nu iaste răpitura deplin.
 
Violul este tratat diferit de pravila lui Vasile Lupu sub denumirea de ”silă”, atunci când fapta era săvârşită pe loc, fără lipsirea de libertate a victimei şi ducerea ei într-alt loc. Din informaţiile publicate până acum în cazul de la Vaslui rezultă că acuzaţii ar fi fost cercetaţi pentru răpire (care după cum s-a văzut include şi violul).
 
Pedeapsa pentru răpire era moartea şi confiscarea totală a averii, care era dată victimei (în cazul în care victima era călugăriţă averea confiscată era donată mănăstirii). Mai mult: complicii răpitorului urmau şi ei să fie pedepsiţi cu moartea şi confiscarea averii, iar cei care l-ar fi sfătuit să facă aşa ceva fără să participe la comiterea faptei urmau să fie pedepsiţi doar cu confiscarea averii.
 
În cazul în care părinţii, fraţii sau rudele victimei îi surprindeau pe făptaşi în flagrant delict îi puteau ucide fără să se teamă de pedeapsă, însă doar în cazul flagrantului delict, răzbunarea ulterioară fiind considerată crimă.
Trebuie amintit că pravila lui Vasile Lupu prevedea expres şi două cazuri mai rar întâlnite:
 
Oricare muiare va răpi pe vreun bărbat pentru dezmierdăciunea trupului, ca un răpitoriu să va certa şi aceasta.
Muiarea ce va răpi pre altă muiare pentru zburdăciunea trupului ca un răpitoriu să va certa.
 

Detalii de procedură medievală

Pentru fapta de răpire nu existau discriminări ale victimei în funcţie de statutul social sau reputaţia ei, făptaşii erau cercetaţi şi pedepsiţi indiferent dacă victima lor era ”fată fecioară, muiare cu bărbat sau şi despărţită de bărbat sau văduvă sau roabă sau fată de suflet, ver bogată, ver săracă, ver cinstită, ver fără cinste”. (Există o discuţie despre modul în care erau violate roabele ţigănci de stăpânii lor, care nu riscau nici un fel de pedeapsă, ipoteză infirmată nu doar de pravila lui Vasile Lupu, dar şi de celelalte legi româneşti din vechime).
 
Infracţiunea de răpire nu beneficia de prescripţia de cinci ani care avea o valabilitate cvasi-generală, plângerea pentru fapta de răpire putea fi făcută şi ”după zece ani şi mai mult”. Răpitorii erau judecaţi de o singură instanţă şi erau lipsiţi de dreptul de apel la instanţele superioare. Instanţa îndrituită să judece cazurile de răpire era aceea în jurisdicţia căreia erau capturaţi răpitorii, indiferent de cetăţenia lor. Nici dacă se călugăreau răpitorii nu scăpau de proces, erau scoşi din mănăstire şi cercetaţi.
 
Alte prevederi procedurale interesante din pravila lui Vasile Lupu arătau că fapta de răpire (lipsire de libertate urmată de un act sexual) trebuie cercetată şi pedepsită indiferent dacă s-a petrecut ”ver fie cu voia muierii, ver nu fie”. Pravila lui Vasile Lupu interzicea expres medierea în cazurile de răpire: dacă victima declara la proces că a fost de acord să fie răpită şi actul sexual a fost liber consimţit judecătorul era obligat să cerceteze dacă nu cumva părinţii victimei şi victima au fost intimidaţi de răpitori sau au primit bani pentru a-şi schimba depoziţia. Era prevăzută şi dragostea dintre răpitor şi victimă:
 
Când să vor iubi amândoi, răpitoriul cu fata cea răpită şi neputând într-alt chip să să împreune, pentru dragostea ce au la mijlocul lor să vor sfătui să să răpească, atuncea cum zîc o samă de dascăli nu să va certa răpitoriul, de vreame ce iaste un lucru cum ar fi turbat de dragoste.
 
Există şi o prevedere pentru cazul în care victima merge cu făptaşul de bună voie, însă nu consimte la actul sexual – cazul era considerat viol simplu şi pedeapsa era decapitarea, fără confiscarea averii. Trebuie subliniat că mărturia victimei avea mai multă greutate decât cea a acuzatului:
 
Când va avea răpitoriul marturi mulţi cum au răpit pre muiare cu voia ei, iară muiarea are mărturie cum au răpit-o cu sila, atunce giudeţul creade mai mult pre marturii muierii, de ar fi numai doi, decât pri cei mulţi marturi ai bărbatului.

Ce facem cu curvele?

Cazurile de răpire erau tratate diferit atunci când era vorba de femei cu o reputaţie proastă:
Nu să va certa ca un răpitoriu cela ce va răpi pre vreo muiare curvă, ce să va certa după voia giudeţului. Când zicem că cela ce va răpi curvă nu să va certa, aceasta să înţăleage numai cum nu-şi va piiarde viaţa, iară într-alt chip tot să va certa după voia giudeţului.
 
Femeia este considerată curvă în funcţie de mărturiile vecinilor şi comportament, dar este luată în considerare şi discreţia ei:
 
Giudeţul trebuie să caute şi de va fi fost acea curvie la arătare, nu să va certa răpitoriul (cu moartea, n.n.), iară de va fi pe ascuns şi vecinii vor zice că iaste muiare bună, atunce răpitoriul îşi va pierde viaţa.
 
Nu în ultimul rând trebuie amintit prevederea că în cazul în care femeia de moralitate îndoielnică era răpită de zece sau mai mulţi bărbaţi înarmaţi, atunci făptaşii erau condamnaţi la moarte. Dacă totuşi răpitorul şi complicii săi reuşeau să o dovedească pe victimă drept ”muiare curvă” atunci erau ”certaţi după voia giudeţului”.
 
Această ”voia giudeţului” nu era bunul plac al judecătorului şi nu includea achitarea. Judecătorul trebuia de obicei să aleagă una sau mai multe sancţiuni dintre următoarele pedepse (în funcţie de circumstanţe, dar de obicei pedepsele erau multiple): condamnarea la ocnă (muncă silnică pe cel puţin 10 ani în minele de sare ale voievodului), datul prin târg (făptaşul era plimbat despuiat prin localitate şi bătut cu vergi, locuitorii îl batjocoreau şi aruncau în el cu pietre, de obicei condamnatul era alungat din comunitate), declararea făptaşului drept ”necinstit” (nu mai putea depune mărturie la procese, nu mai putea dispune de averea lui, nu mai putea moşteni), confiscarea totală a averii.
 
Este important de menţionat în lumina cazului de la Vaslui că pravila lui Vasile Lupu avea o prevedere specială conform căreia:
Această voe a giudeţului să tinde până la moarte şi mai vârtos cându să va răpi fără frica lui Dumnedzău şi fără ruşine de oameni.
 

Acum să-i judecăm după pravilă...

 
Cum am mai spus, informaţiile publice de până acum în cazul de la Vaslui indică o încadrare juridică conform pravilei lui Vasile Lupu la fapta de răpire: victima a fost luată cu voia ei, dusă în altă parte şi violată de mai mulţi complici.
 
Argumentele aduse de acuzaţi în apărarea lor nu ar fi fost luate în considerare. Chiar dacă a mers de bună voie iniţial, victima susţine că nu a consimţit la actele sexuale, iar mărturia ei are mai multă greutate decât mărturiile acuzaţilor. Chiar dacă ar reuşi să demonstreze proasta reputaţie a victimei, cei şapte violatori de la Vaslui tot ar fi pasibili de una sau mai multe pedepse la alegerea judecătorului: muncă silnică, decăderea din drepturile civile (?), confiscarea averii, pedeapsă corporală.
 
Însă faptul că victima a fost silită la sex oral şi anal (”să va răpi fără frica lui Dumnedzău”) l-ar fi convins pe orice judecător din vremea lui Vasile Lupu să-i trimită la moarte pe cei şapte violatori din Vaslui. Probabil le-ar fi aplicat şi pedeapsa suplimentară rezervată ”sodomleanilor”: arderea trupurilor după moarte şi împrăştierea cenuşii, astfel că făptaşii nu ar fi avut parte de mormânt şi nici de trup pentru Judecata de Apoi.