Este vorba despre tentaţia unei false dileme de a contrapune reintegrarea statală şi integrarea europeană. Totuşi lucrurile migrează în zonă şi mai parşivă, cum se spune la Chişinău, şi mai periculoasă: Regimul Dodon şi premierul său no name vorbesc despre condiţionări europene pentru cedări în Transnistria pe care vor să le utilizeze pentru îmbunătăţirea relaţiei cu Uniunea Europeană.

Integrarea europeană e singura garanţie a unei posibile reunificări

În fapt, a contrapune reintegrarea teritorială integrării europene e o prostie majoră. Nu există formule alternative de condiţionare a uneia dintre cele două componente – nici reintegrarea teritorială nu garantează integrarea europeană, nici nu se poate realiza fără aceasta. Într-adevăr, singura posibilitate, în viitor, de a realiza integrarea teritorială este tocmai viitoarea posibilă integrare europeană!

Deja intrarea în Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, cu componentele sale de liberă circulaţie şi Acordul de Liber Schimb extins şi aprofundat – DCFTA, înseamnă avantaje pentru cetăţeni şi companii de pe tot cuprinsul Republicii Moldova, şi a sprijinit deja integrarea în spaţiul legal al Republicii Moldova. Şi carnetele de conducere, şi numerele de înmatriculare, toate reprezintă o garanţie pentru integrarea corectă în cadrul legal al Republicii Moldova a cetăţenilor şi companiilor din stânga Nistrului.

În plus, atractivitatea Republicii Moldova vine tot din acest parcurs, ca şi din perspectiva integrării europene, îmbrăţişarea drumului european consacrat, din respectarea angajamentelor, realizarea la timp a reformelor cu bună credinţă şi în deplinătatea lor, conform angajamentelor asumate. Nici graba nu ajută: Republica Moldova nu poate să asume soluţia de rezolvare a chestiuni nistrene, de reintegrare teritorială, astăzi, dacă e să o obţină în favoarea Chişinăului, fără sprijin, fără prestigiu internaţional, fără capacitatea de coagulare a susţinerii. Din contra, postura ostentativ pro-rusă blochează această întreprindere.

Proastele alegeri ale Chişinăului şi Regimului Dodon

După afacerea concesionării aeroportului către ruşi şi cea a declaraţiilor despre rolul pretinşilor pacificatorilor ruşi în războiul din Transnistria, susţinute de Ministrul de Externe Aureliu Ciocoi, Regimul Dodon şi premierul său no name au mai făcut o suită de alegeri proaste, greşite, contrare intereselor statului Republica Moldova. Să le luăm pe rând:

Mai întâi, e vorba despre cedările unilaterale, pro-ruse şi pro-separatiste, ale Chişinăului în chestiunea conflictului din Transnistria. Apoi este vorba despre preamărirea şi tolerarea paletei de atleţi ai soluţionării conflictului, diplomaţi europeni fără operă şi fără carieră care au venit la Chişinău să-şi consolideze prestigiul – sau să iasă la pensie, forţând cedări unilaterale eventual pe baza unor false promisiuni că se vor rezolva asperităţile cu Uniunea Europeană. Nimic mai fals: UE nu cere cedări ale interesului şi abdicarea de la statalitate contra integrare europeană. Din contra.

A doua greşeală fundamentală a fost preluarea Ungariei ca model şi punct de sprijin în relaţiile cu Uniunea Europeană. Stat membru al UE, Ungaria are probleme majore în relaţiile cu Bruxellesul prin prisma iliberalismului lui Orban, a apropierii sale nesănătoase cu Vladimir Putin şi a abordărilor sale profund neeuropene în privinţa migraţiei şi a multiplelor elemente ale statului de drept, a discriminării, libertăţii presei şi a liberei circulaţii. De altfel, Fidesz şi Viktor Orban sunt suspendaţi din PPE pe acest motiv, fiind pe punctul de a fi daţi afară din familia politică a popularilor, conservatorilor şi creştin-democraţilor. E o variantă foarte proastă pentru Bruxelles să te însoţeşti cu asemenea exponenţi europeni.

În fine, în al treilea rând, Republica Moldova a greşit fundamental îmbrăţişând asumat falsul din modelul „european“, „francez“ al Europei de la Lisabona la Vladivostok. Emmanuel Macron deja a părăsit poziţia sa anti-americană şi pe cea anti-NATO în ultima vreme, revizuindu-şi şi abordarea despre moartea cerebrală a NATO – a semnat declaraţia finală a summitului NATO de la Londra care menţionează contrarul în articolul 1 – dar şi pe cea privind Apărarea Europeană – braţul militar al UE e componenta NATO europeană, iar autonomia strategică este, de fapt, doar una operaţională, şi se referă doar la misiuni în care Alianţa nu este interesată.

Chiar şi aşa, Franţa a primit o respingere a propunerilor sale de la Germania, aşa cum, până la această oră, au existat revizuiri fundamentale ale tuturor poziţiilor sale. Aşa funcţionează lucrurile în cadrul UE, indiferent de propuneri, soluţia finală e cea convenită la nivel european. Tirada Europa de la Lisabona la Vladivostok este o formula profund anti-americană, datează din perioada gaullistă, este o reflecţie a eurasianismului unor europeni care nu s-a reflectat niciodată în documentele europene şi nu mai e îmbrăţişată nici măcar de Franţa lui Macron: ea presupune alungarea SUA din Europa, e profund anti-americană şi pro-rusă, iar formula ar rupe Europa în două dacă vreodată s-ar discuta serios, fiind respinsă de toate statele Europei Centrale şi de Est.

Emmanuel Macron a fost mult mai nuanţat decât tirada lui Dodon la Euronews cu care nu a făcut decât să sublinieze că nu a înţeles nimic din Europa, că nu are nmic european şi că îmbrăţişează cele mai limitate idei, cele mai controversate, de nişă şi extremiste, nicidecum cele care ocupa spaţiul central al dezbaterii europene. Nu mai există nici un stat european pe asemenea poziţii azi, iar Dodon a rămas în offside. În orice caz, pornirea sa pe asemenea direcţii confirmă situarea sa în spaţiul marginal şi neconcludent al unor idei depăşite şi neacceptate la nivel european.

Izolarea şi îndiguirea Republicii Moldova în format ne-geopolitic

Republica Moldova intră într-o nouă zodie a verificărilor privind îndeplinirea angajamentelor luate. O situaţie complicată pentru Regimul Dodon şi premierul său no name, un personaj complet contraindicat pentru relaţiile cu UE, după afirmaţiile sale şi dosarul extrem de gros aflat la dispoziţia oficialilor de la Bruxelles. Şi verificările ţin de seriozitatea reformelor, respectarea regulilor jocului şi a modificărilor conforme cu angajamentele asumate la Chişinău.

Azi, Regimul Dodon are pe masă Propunerea PDM despre declaraţia pro-europeană, ca hârtie de turnesol. Un document şi o asumare politică relevantă, menită să închidă opţiunile anti-europene ale Parlamentului şi a Guvernului. Vom vedea clar cine votează şi cine nu o asemenea proclamaţie. Şi acest vot e definitoriu pentru relaţiile UE cu Republica Moldova.

Fireşte, aici avem şi alte probleme care se acumulează. Întâlnirea de luni a conducerilor PSRM-PDM cu Preşedintele, Premierul şi şeful Parlamentului, ca şi declaraţia PDM privind discuţiile şi apelul pentru abordare ne-geopolitică, dar pro-europeană – o contradicţie fundamentală lansată de fostul premier Pavel Filip – pun şi PDM în dificultate.

Putem să acceptăm îndreptarea spre PSRM pentru a asigura o guvernare peste iarnă, putem discuta şi reacţia ACUM şi a pro-europenilor declaraţi faţă de PDM, dar intrarea în structuri instituţionalizate şi discuţii cu premierul şi miniştrii fac din partidul lui Pavel Filip un partid aflat la Guvernare, chiar fără portofolii, împingându-l să-şi asume gesturile şi actele Guvernului no name. Fără a-şi fi reconstruit imaginea, PDM riscă să şi-o piardă definitiv prin lipsă de credibilitate şi prin ambiguitatea în raport cu propriile sale alegeri şi cu negocierile pentru realizarea punctelor sale din program. PDM-ul lui Pavel Filip devine clar un partid de guvernământ şi va pierde orice credibilitate şi şansă de a se alătura vreodată partidelor pro-europene. În schimb cauţionează postura lui Dodon, de echilibru geopolitic – de fapt de orientare pro-rusă – deşi orientarea pro-europeană e clamată de Pavel Filip. Deci PDM încotro? La puterea lui Dodon sau în opoziţie?