Rusia va oferi Moldovei un împrumut de 300 milioane de dolari la început de an. Dodon: Condiţiile nu sunt mai rele decât cele pe care le oferă România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a anunţat că în cadrul întrevederii sale cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a fost discutat şi subiectul privind acordarea unui împrumut de către Federaţia Rusă, în sumă de 300 milioane de dolari, pentru proiecte de infrastructură a drumurilor din Republica Moldova.

Igor Dodon susţine că Rusia şi-a dat acordul cu privire la oferirea acestui împrumut şi că foarte curând va fi încheiat acordul. 

„În luna ianuarie urmează a fi negociat la nivel de reprezentanţi ai ministerelor finanţelor Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse pentru ca la începutul sesiunii parlamentare din februarie acest acord să fie ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit lui, condiţiile acestui împrumut „nu sunt mai rele, sunt aproximativ aceleaşi în care Republica Moldova accesa împrumuturi de la partenerii noştri din Occident, fie că este vorba de România sau de Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare, Banca Europeană de investiţii etc”.

Recent, premierul Ion Chicu a anunţat că nu există deocamdată un acord în privinţa celor 500 de milioane de dolari pe care Republica Moldova ar urma să-i împrumute de la Federaţia Rusă. Dacă acordul va fi semnat, banii vor ajunge în ţară în tranşe. Suma discutată pentru 2020 este de 300 de milioane de dolari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite