Români interzişi în R. Moldova. 27 de ani de independenţă faţă de Bucureşti

Statutul de sărbătoare al zilei de 27 august, data când Republica Moldova şi-a declarat, în 1991, independenţa faţă de URSS, era şi până acum unul controversat.

Analiză realizată de Valentin Buda*

Disputele privind caracterul festiv al aniversărilor anuale nu contestă în niciun fel importanţa evenimentului de acum 27 de ani, ci se referă la involuţia din toate punctele de vedere a statului dintre Prut şi Nistru în această perioadă şi derapajul sinistru de la spiritul care a generat momentul istoric de la 27 august 1991.

Nu e un secret pentru nimeni că autorii documentului care a extras formal fosta RSSM din siajul decizional al imperiului răului au gândit acest pas ca unul din drumul normal al reunificării cu România. O simplă lecturare a declaraţiei elimină orice dubiu în acest sens, textul fiind, de altfel, şi argumentul care a determinat, în 2013, Curtea Constituţională de la Chişinău, la o solicitare din partea Partidului Liberal, să tranşeze disputa artificială privind denumirea limbii oficiale vorbite în Republica Moldova. Astfel, în ciuda festivismului de mucava pe care încearcă să îl inducă manifestărilor publice prilejuite de Ziua Independenţei, data de 27 august a ajuns mai mult un prilej de comemorare, decât de sărbătoare. Cel puţin din perspectiva distanţei enorme, ca să nu spunem insurmontabile, pe care Chişinăul a pus-o, prin guvernări succesive incompetente şi corupte, între traseul gândit la începutul anilor 90 şi punctul în care se află acum. Unul care aduce în atenţie nu doar eşecul statal al fostei gubernii sovietice, ci şi nonsensul existenţei acestui stat care a bătut pe rând toate recordurile negative din spaţiul european, prin contraperformanţe economice, democratice sau demografice.

Care este deci sensul mascaradei care, respectând proporţiile şi contextul geopolitic, frizează ridicolul şi trimit analiştii spre comparaţii înre Chişinău şi Phenian? Bugetari masaţi cu forţa în PMAN, pentru a-şi manifesta falsa bucurie că la 27 de ani de la independenţă republica născută din concubinajul pasager dintre Hitler şi Stalin mai există şi continuă să îşi nenorocească proprii cetăţeni, concerte şi focuri de artifici care să acopere cenuşiul cotidian şi lipsa de perspective în care se scufundă republicuţa, acesta este peisajul în care s-a derulat Ziua Independenţei în spaţiul pruto-nistrean anul acesta. Cu toate măsurile ca nemulţumirea şi indignarea cetăţenilor să nu transpire nici măcar din greşeală pe canalele mediatice oficiale ale binomului de la guvernare.

Nu au fost parade militare, ca în alţi ani, pentru că nu sunt nici bani şi nici motive serioase de exhibare a (in)capacităţilor de apărare a statului ajuns subiect de bancuri transnistrene atunci când vine vorba despre securitatea propriilor cetăţeni. Ceea ce nu înseamnă însă că instituţiile de forţă nu şi-au arătat muşchii atrofiaţi ai „independenţei“ cu această ocazie. Mai departe de camerele de luat vederi ale uzinei de dezinformare, ocupate cu grosplan-urile conducătorilor şi focalizarea „realizărilor“ microscopice ale acestora.

Tineri români ţinuţi la frontiera fără nicio justificare

La frontiera cu România, acolo unde câteva zeci de cetăţeni români care participă la Marşul Centenarului, pornit de la Alba Iulia şi având ca punct terminus Chişinăl, au fost interzişi la intrarea în Republica Moldova. La fel ca pe vremea când şef al kolhozului geopolitic era miliţianul pensionar Voronin, motivele refuzului de a permite intrarea unor români pe teritoriul celui de-al doilea stat românesc, sunt ridicole şi frizează suprarealismul obişnuit în care vegetează instituţiile capturate ale unui spaţiu geopolitic crepuscular. Românofobia - cea care, dincolo de interesele meschine de a controla tot ce mişcă în republica pe care o năşesc Plahotniuc şi Dodon, leagă ca un fir roşu protagoniştii binomului – nu a murit între Prut şi Nitru, ci, parafrazând o formulă din Ardeal, „numa` o ţâr` s-o hodinit“. Vremurile în care ura viscerală a autorităţilor faţă de „băgăreţii“ români era ţinută sub control oficial, măcar din pudoare faţă de suportul incredibil acordat din banii contribuabililor de pe dreapta Prutului, s-au încheiat, iar semnalul a fost dat de conducerea bicefală a SRL-ului statalist.

Nu au trecut decât două săptămâni de când premierul Pavel Filip urechea sfătos, mulţi au spus chiar „obraznic“, autorităţile române pentru decelerarea procesului de traversare a frontierei dintre Republica Moldova şi România şi iată că subordonaţii guvernamentali ai acestuia se dau în stambă, blocând deja pentru mai mult de 24 de ore, la două puncte de frontieră diferite, zeci de tineri posesori ai paşaportului românesc, sub pretextul neclarităţii scopului şederii acestora pe teritoriul RM. Nici măcar faptul că aceştia erau membrii unui grup care au traversat România sub egida sărbătorii Centenarului Marii Uniri, cu girul oficialilor de la Bucureşti şi, mai ales, cu sprijinul autorităţilor locale din România. Adică tocmai acelea care, din puţinul lor, prin programe de înfrăţire cu localităţi din stânga Prutului, susţin menţinerea unei brume de normalităţi în localităţi în care conducătorii de la Chişinău investesc, în cel mai bun caz, doar propagandă electorală.

Desigur, gestul poate părea unul mărunt raportat la grozăviile care se produc pe scena politico-administrativă de la Chişinău. Dacă nu le-a fost nici teamă, nici ruşine să anuleze un proces democratic cum au fost alegerile pentru funcţia de primar general al Capitalei, de ce ar deveni pudice instituţiile statului atunci când vine vorba despre nişte „faşâşti“ români care vor să le amintească basarabenilor că acum 100 de ani bucuria neamului românesc nu era oprită la Prut şi chestionată în privinţa scopului şederii? Este însă încă un semnal din şirul celor din ultima vreme că binomul nu mai este atât de interesat de o relaţie cu Bucureşti şi că e dispus chiar să îşi asume o răceală, inclusiv din punct de vedere al suportului material, a celor care i-au târât într-o asociere cu UE şi i-au împins cu de-a sila în rândul statelor cu regim liberalizat de vize pentru călătoriile în spaţiul comunitar. Faptul că acest incident s-a produs exact la data când se celebra Independenţa, nu este decât consecinţa modului în care profitorii politici de azi ai gestului istoric de la 27 august 1991 înţeleg moştenirea primită şi cum o folosesc în scopul deturnării simpatiei şi respectului public faţă de momentul originar.

Cu Independenţa pe voi, fraţilor!

PS: ca urmare a insistenţelor autorităţilor de la Bucureşti, inclusiv invitarea Ambasadorului RM la MAE pentru consultări, după două nopţi de aşteptare în vamă, tinerii unionişti au primit permisiunea să intre în R. Moldova. Ruşinea rămâne!

*Valentin Buda este jurnalist de la Chişinău şi membru în Consiliul de Experţi LARICS.