Într-un asemenea context, tânărul geopolitician Răzvan Munteanu este unul dintre cei patru autori ai volumului Fact-checking, un ghid practic, la coagularea căruia au contribuit şi Nicolae Ţibrigan, Mihai Bârsan şi Radu Cupcea, din cadrul Asociaţiei Chamber of Excellence in International Affairs. După cum avertizează cei patru conaţionali, ghidul vizează contracararea acţiunilor de dezinformare şi monitorizarea formelor de război informaţional, demarat în spaţiul mediatic din România şi Republica Moldova. 

Răzvan Munteanu, Nicolae Ţibrigan, Mihai Bârsan şi Radu Cupcea şi-au asumat un proiect vizând „depistarea, demascarea falsurilor informaţionale şi dezminţirea mesajelor mediatice, care denaturează adevărul despre evenimentele din Republica Moldova şi România, încurajând atitudinile anti-occidentale şi naţionalist-populiste” în rândurile europenilor trăitori în stânga şi în dreapta Prutului – râu intern al României interbelice. 

Proiectul amintit este finanţat, în mare parte, de Departamentul de Stat al SUA, interesat în promovarea realismului geopolitic, la nord-vest de Marea Neagră. Ghidul este necesar celor care doresc diferenţierea informaţiilor obiective de ceaţa mediatică generată de dezinformare şi propagandă, de lobby, respectiv relaţiile publice ale unor campanii de promovare a imaginilor unor state şi de pychological operations / PSYOP/operaţiuni psihologice, cum preciza dr. Răzvan Munteanu. 

În mod paradoxal, lista cu cele mai utilizate tehnici şi instrumente de propagare a dezinformării şi a ştirilor false se aplică, cu o exactitate matematică, şi la presa mioritică, cea obişnuită, printre altele, să promoveze titluri false, nu doar pentru atragerea cititorilor naivi, ci şi pentru derutarea constantă a opiniei publice, cu efecte vizibile pe termen mediu şi lung. 

De altfel, referirile conaţionalului Răzvan Munteanu la teoriile conspiraţioniste sunt savuroase, pildă fiind repetarea obsesivă de terţi a concluziei, evident aiuritoare, care susţine că „politica SUA ne îndreaptă cu paşi repezi spre Al Treilea Război Mondial”, ultima sintagmă fiind chiar titlul unor cărţi cu pretenţii în arealul euro-atlantic. 

3333

Salutară este şi contribuţia lui Radu Cupcea, care îşi focalizează atenţia pe trolii moldoveni şi războiul lor absurd împotriva României. El precizează că tocmai „Centrul de Excelenţă pentru Comunicare Strategică al NATO din Riga vine cu câteva tipuri de troli ruşi care acţionează în Letonia şi alte state europene: 

*Trolii bikini sunt cei se ascund sub profiluri de femei frumoase şi adresează întrebări naive sau cer reconsiderarea unor opinii;

*Trolii agresivi încearcă să te elimine din discuţiile de pe forumuri.

*Trolii Wikipedia se ocupă de editarea blogurilor şi paginilor de internet favorabile Kremlinului.

*Trolul cu ataşamente a cărui misiune este să posteze, în mod constant, link-uri către articole şi înregistrări video de pe platformele de ştiri din Rusia.”

Bilă albă merită Radu Cupcea şi pentru calitatea argumentaţiei prin care demonstrează aberaţiile şi stilul de lucru al unei mici grupări „de comentatori ascunşi, din Republica Moldova, care îşi dau cu părerea în mediul online din România”. 

La rândul său, Nicolae Ţibrigan surprinde cititorii ghidului practic de Fact-checking cu analiza modului cum a explodat „bomba electronică” a Kremlinului, în presa din România şi Republica Moldova. Dincolo de demontarea, cu lux de argumente şi ilustraţii convingătoare, a minciunii mediatice privind aşa numita „noua armă electronică aflată în dotarea armatei ruse şi utilizată chipurile în Marea Neagră”, compatriotul Nicolae Ţibrigan punctează esenţa demersurilor de acest tip, ale Moscovei: 

„Obiectivul propagandei ruse asumat pe termen mediu şi lung constă în reducerea încrederii publicului în instituţiile democratice şi diminuarea capacităţii de rezilienţă a populaţiei în faţa diverselor tipuri de ameninţări”. 

Un alt punct de vedere inedit l-a expus Mihai Bârsan, care s-a concentrat cu argumentele sale, pe câteva reacţii instituţionale şi limite în lupta contra fake news. El atrage atenţia asupra „impactului ştirilor false, într-un context în care acesta este subestimat şi neglijat ca ameninţare, fapt pentru care actorii guvernamentali din România şi Republica Moldova nu au dezvoltat încă o serie de instituţii eficiente pentru combaterea acestui fenomen”. 

Instituţii sub forma unor structuri de relaţii publice, la diferite paliere ale structurilor executive de la Bucureşti şi Chişinău există, dar acestea sunt subminate, în opinia mea, de două adevăruri triste. Pe de o parte încadrarea acestora este deseori făcută cu terţi de strânsură, fără studiile dezirabile şi experienţele utile în domeniul P.R., iar pe de altă parte, din raţiuni de stat, unii oficiali, din cele două oraşe menţionate, optează adesea pentru „politica struţului”, atunci când Moscova aruncă pe piaţa mediatică diversiuni menite a genera declaraţii teoretic ostile, practic de demontare a minciunilor geopolitice făcute cu premeditare, în scop de discreditare a unor factori de decizie mioritici, atât din stânga, cât şi din dreapta Prutului – râu pe care se află acum graniţa dintre NATO şi sfera de influenţă geopolitică a Rusiei. 

Sigur că Mihai Bârsan are dreptate atunci când susţine că „din punct de vedere militar transformarea în armă a informaţiei şi internetului sunt considerate ca tehnici asimetrice de luptă”. 

China are o divizie de operatori militari pe computere moderne pentru a obţine rezultate notabile, în această direcţie. Rusia are structuri de informaţii militare cu secţii specializate pe ceea ce poate fi numit şi pe plan electronic „frontul nevăzut”. 

După cum şi statele membre ale NATO au – funcţie de bugetele alocate – componente ale serviciilor secrete care controlează, de facto, tot ce constituie flux informaţional subversiv, în zonele lor de responsabilitate. 

Totuşi nu ar strica un demers privind fondarea unei instituţii specifice în România – încadrată cu tineri având aplombul, studiile, preocupările şi ideile celor patru autori ai ghidului comentat în aceste rânduri – pentru simplul motiv că viziunea celor aflaţi la debutul maturităţii lor ştiinţifice, semeni deloc marcaţi de prejudecăţi din veacul trecut, ar putea oferi zilnic Palatului Cotroceni şi Palatului Victoria sinteze de o altă factură, decât rapoartele curente ale serviciilor cunoscute de informaţii. 

Apropo de ghidul comentat, mai zilele trecute discutam cu unul dintre cei mai respectaţi generali postdecembrişti, momentan în rezervă, care îmi relata întâlnirea avută, cu ani în urmă, cu un secretar de stat din ministerul armatei de la Chişinău. 

În notificarea prealabilă dialogului se prezenta opţiunea oficialului de peste Prut de a folosi limba moldovenească. Zis şi făcut. La întrevedere au luat parte generalul de la Bucureşti, un translator şi secretarul de stat de la Chişinău. La fiecare afirmaţie a oficialului de pe Dâmboviţa, traducătorul repeta în limba lui Mihai Eminescu, dar cu un anumit accent, din stânga Prutului, cuvintele generalului. 

Secretarul de stat din Republica Moldova s-a enervat şi a întrebat de ce este situaţia asta absurdă. I s-a răspuns că i s-a respectat dorinţa de a fi folosită limba oficială, de la Chişinău. A înţeles şi atmosfera discuţiei a revenit la normalitate, nemaifiind nevoie de…translator. 

Până la noi poduri, reale, peste Prut, podurile comunicării moderne – curăţată de manipulările celor ce fac jocurile Moscovei – pot institui înţelegerea lucidă a diferenţelor specifice, atâtea câte mai sunt, dintre europenii ce vieţuiesc pe ambele maluri ale Prutului. 

În rest, Generalul Iarnă a anunţat formarea unei noi divizii ruse, în enclava Kaliningrad, a trimis avioane militare ruseşti de luptă, însoţite de aeronave similare chineze, spre Coreea de Sud şi încă nu a luat o decizie despre cum va fi primăvara pe litoralul nord-vestic al Mării Negre. Astfel, războiul nedeclarat, cel hibrid, al Federaţiei Ruse contra NATO, îndeosebi contra statelor aflate la frontiera răsăriteană a comunităţii euro-atlantice, va continua în forme la fel de imprevizibile precum mutaţiile observate la coronavirus. 

Prin urmare, Operaţiunea Fact-checking continuă şi se amplifică. 

__________

Rânduri publicate concomitent la Bucureşti şi Chişinău.