Dodon îi cheamă la dialog pe Maia Sandu şi Andrei Năstase pentru a zădărnici planurile lui Vlad Plahotniuc
0Igor Dodon afirmă că grupul parlamentar Pro Moldova şi Partidul Şor sunt controlate de către Vlad Plahotniuc. Potrivit preşedintelui, fostul lider democrat doreşte să mai convingă deputaţi din PDM să părăsească formaţiunea pentru a controla în total circa 25 de parlamentari. Şeful statului consideră că Plahotniuc are nevoie de acest scenariu pentru a putea negocia atât cu PSRM, cât şi cu partidele de dreapta, chestiuni în interes îngust.
„Pentru asta lor le trebuie încă 5-6 deputaţi, pe urmă o să încerce să joace între noi. Exact aşa a făcut Plahotniuc în 2010, când a jucat între Voronin şi Filat (...) Dacă noi o să permitem, doamna Maia Sandu, domnul Andrei Năstase, ca să ne joace Plahotniuc cu aceleaşi metode, exact furtul, cumpărarea deputaţilor, exact implicarea Curţii Constituţionale cu aceleaşi metode care au fost doi-trei ani în urmă. Dacă le permitem lucru ăsta, înseamnă că peste vreo doi ani o să ne uităm unul la altul cum, probabil, se uită Filat şi Voronin unul la altul”, a declarat Igor Dodon la emisiunea „Preşedintele răspunde”.
Igor Dodon i-a propus Maiei Sandu şi lui Andrei Năstase ca, în cazul în care va continua migrarea de deputaţi, ei să se aşeze la masa de negocieri pentru a dizolva Parlamentul.
„Aprobăm legi că fără transfugi. Nu facem coaliţie. Ne ducem (la alegeri) oamenii să ne zică cine să rămână în Parlament şi cine nu. Dacă o să permitem lucrul care se întâmplă acum, pe parcursul întregului mandat, atunci Parlamentul o să se transforme în ceea ce a fost doi ani în urmă, când 1/3 din deputaţi, de la PLDM, comunişi etc, au ieşit”, a adăugat Dodon.