VIDEO Percheziţii în dosarul capturii de 1,6 milioane euro din vama Leuşeni: Au fost găsite 80 de tone de ambalaj pentru confecţionarea pachetelor de ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO customs.gov.md
FOTO customs.gov.md

Ofiţerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal au descins la mai multe adrese din R.Moldova, în cadrul cauzei penale iniţiate pentru contrabandă cu valută străină, în sumă de 1,6 milioane de euro, de la postul vamal Leuşeni. Organele de anchetă au efectuat 13 percheziţii, inclusiv la depozitele deţinute de suspecţi.

În cadrul acestora, au fost depistate circa 80 de tone de ambalaj pentru confecţionarea pachetelor de ţigări, care erau acoperite cu hârtie de ambalaj pentru bomboane.

În acest mod, bănuiţii sperau să mascheze marfa şi să o ascundă de la controlul vamal, intenţionând să o scoată ilegal din R.Moldova cu destinaţia Uniunea Europeană.

Mai mult, în cadrul descinderilor, ofiţerii Serviciului Vamal au depistat diverse părţi componente ale echipamentelor de ambalare a ţigărilor. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi identificării tuturor persoanelor implicate în schema de contrabandă.

Pe 18 aprilie, vameşii moldoveni au reuşit o captură record în vama Leuşeni, după ce au depistat circa 1,6 milioane de euro, în bancnote a câte 20 şi 50 de euro, camuflate în pungi de plastic ce erau ascunse în cabina unui TIR, care se îndrepta spre Republica Moldova din România.

Pe 11 mai, într-un reportaj exclusiv pentru PROTV Chişinău, apare un tânăr pe numele Adriano Dulgher, de 34 de ani, din Republica Moldova, care susţine că are un restaurant la Londra (Adrian`s Bar & Bistro) şi afaceri în domeniul construcţiilor în Africa. Totodată, acesta pretinde că cele 1,6 milioane de euro capturate de vameşi în vama Leuşeni, pe 18 aprilie, i-ar aparţine. El afirmă că banii, găsiţi ascunşi într-un TIR, nu au fost declaraţi în vamă pentru că dânsul nu ar fi ajuns la timp în R. Moldova din cauza pandemiei COVID-19. În plus, Dulgher mai spune că banii nu au nimic cu schemele de contrabandă cu ţigări şi cere statului să-i restituie 1,6 milioane de euro.

Adriano Dulgher a venit să-şi revendice banii abia peste trei săptămâni de la captura record reuşită de vameşii moldoveni, timp în care în spaţiul public a fost lansată informaţia că în spatele contrabandei cu 1,6 milioane de euro ar sta Vladimir Mardar, un cetăţean urmărit anterior penal în România pentru contrabandă cu ţigări, însă achitat de justiţia din R.Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite