Un bărbat din Bălţi a murit de COVID-19. Bilanţul deceselor cauzate de coronavirus a ajuns la 61 în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus R. Moldova

Pe parcursul nopţii a fost înregistrat un nou deces de COVID-19. Este vorba despre un bărbat de 55 ani, din Bălţi, transferat la Institutul de Medicină Urgentă pe 17 aprilie, în stare extrem de gravă. Comorbidităţi: Hipertensiune de gradul III, insuficienţă respiratorie, cardiopatie hipertensivă.

Până la ora actuală, au fost înregistrate 61 de decese cauzate de COVID-19, dintre care patru decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în treisprezece cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei. Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 2.351, dintre care 457 de pacienţi au fost vindecaţi. 200 de pacienţi se află în stare gravă, iar 523 sunt în stare de gravitate medie.

Bilanţul total al lucrătorilor medicali infectaţi cu COVID-19 în R. Moldova este de 585, printre care: medici - 155 de cazuri, asistenţi medicali - 200, felceri - 43, paramedici - 1, farmacişti - 10, personal auxiliar - 176 persoane. 47 de lucrători medicali au fost vindecaţi,

Situaţia este alarmantă în special în Soroca, Ştefan Vodă şi Glodeni, raioane aflate în carantină, unde în total au fost înregistrate 536 de cazuri de COVID-19. Nici Chişinăul nu stă mai bine la acest capitol - 649 de cazuri de COVID-19. Urmează regiunea transnistreană - 246 de cazuri, Făleşti - 88, Orhei - 69, Cahul - 62, Hânceşti - 45, Ialoveni - 48, Edineţ - 54, Căuşeni - 50, Bălţi - 34 etc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite