Soluţia descurajării agresiunii răsăritene contra entităţii dintre Prut şi Nistru
0
Cu puţin timp înainte de împlinirea a două luni de la invazia militară rusă în Ucraina, Moscova a dispus ca necunoscutul general Rustam Minnekayev, interimar la comanda Districtului Militar Central - cel mai mare din Rusia, cu suprafaţa de 7.060.000 de kilometri pătraţi = 40 % din teritoriul Federaţiei Ruse şi cu o populaţie de 54,9 milioane de oameni = 39% din aceea a statlui rus - să precizeze noul obiectiv strategic al imperiului răsăritean.
Noul obiectiv este controlul deplin al Ucrainei de sud, pentru a permite accesul în regiunea separatistă pro-rusă a Republicii Moldova, respectiv Transnistria.
Explicaţia oferită de înstelatul rus este previzibilă şi ridicolă, deoarece Minnekayev a spus că vorbitorii de limbă rusă sunt asupriţi în Transnistria, ceea ce, pe cale de consecinţă, ar însemna că liderii pro-Putin de la Tiraspol îşi bat joc de cele peste patru sute de mii de locuitori din acea parte a Europei, unde trăiesc vorbitori ai limbii lui Mihai Eminescu, ai limbii lui Lev Nikolaievici Tolstoi, dar şi al deţinătorului Premiului Herder, scriitorul ucrainean Iuri Andruhovîci.
Deci, cu două săptămâni înainte de parada militară din Piaţa Roşie din Moscova, printr-o opţiune deloc inspirată, Ministerul rus al Apărării pune un general scos din recuzita ţaristă, ca să repete ca papagalul ceea ce jurnaliştii ştiau deja, respectiv că doritul - momentan nerealizatul - control al forţelor armate ruse asupra regiunii ucrainene Donbas va permite stabilirea unui coridor terestru către Crimeea şi obţinerea influenţei asupra instalaţiilor militare ucrainene de importanţă vitală, precum porturile ucrainene de la Marea Neagră, care facilitează livrările de produse agricole şi metalurgice către alte ţări.
Şi pentru că darea în stambă a devenit o modă la unii înstelaţi răsăriteni, gospodin Minnekayev a afirmat că nu statul federal rus a început războiul cu Ucraina, dar Rusia îi va pune capăt, când şi cum doreşte Moscova, mai exact, în traducere liberă, cum va decide liderul nervos de la Kremlin.
Declaraţia a surprins Kievul, a oripilat Chişinăul, dar pe frontul de sud şi cel de est, în afară de intensificarea atacurilor forţei de invazie ruse - redusă, ca efective, conform ultimelor evaluări, din satelit, la nivelul echivalentului a şapte divizii, din cele 17 iniţiale, dintre care două au fost practic decimate de apărătorii ucraineni - nu a fost nici cucerită fortăreaţa rezistenţei militare a celor două unităţi ale Ucrainei, încercuite la Mariupol, nu au fost încercuiţi nici cei 40.000 de militari ucraineni care apără, cu tenacitate, Donbasul de vest, încă liber de trupele ocupante ruse.
Este o comedie şi apetenţa unor terţi pentru a vorbi de faza întâi şi etapa secundă a invaziei militare ruseşti din Ucraina, pentru că numitorul comun este duşul rece, pentru liderii de la Moscova, acela administrat de realitatea că regimul de la Kiev nu a fost schimbat, puterea nu a fost preluată de amicii URSS, pardon, ai echipei de azi de la Kremlin şi marile oraşe, cu toate bombardamentele barbare rezistă, iar atâta timp cât Mykolaievul este apărat de ucraineni şi Odesa respiră ca un oraş încă liber de trupele putiniste.
Încercuirea albastră, din centrul entităţii actuale dintre Prut şi Nistru, indică posibila prezenţă, pentru un exerciţiu militar comun, a unor trupe menţionate în rândurile de mai jos.
Ministerul ucrainean al Apărării a semnalat că după ce va prelua controlul asupra litoralului integral al Ucrainei, Rusia vrea să invadeze Republica Moldova, pe motiv că vorbitorii de limbă rusă sunt „oprimaţi", asta în condiţiile în care fiecare taximetrist din Chişinău foloseşte - după cum m-am convins - vocabularul Maicii Rusia, când îşi oferă serviciile de circulaţie auto.
În mod paradoxal, parcă şi în Bucovina de Nord şi în Bugeac vorbitorii limbii române sunt îndrumaţi să folosească în şcoli, în relaţiile de serviciu şi în cele cu administraţiile regionale, limba menţionatului de mai sus, respectiv a lui Iuri Andruhovîci, dar asta nu mai contează, nu este aşa?...
Este pe cât de amuzantă, pe atât de tristă afirmaţia unor terţi că Transnistria ar putea fi folosită ca o zonă de desfăşurare a operaţiunilor ruse împotriva Ucrainei sau Moldovei, care împărtăşeşte o graniţă şi o istorie comună cu România, membră a NATO. Serios?
În ce priveşte Ucraina, cei 2000 de militari ruşi prezenţi acolo - 1500 de aşa numiţi pacificatori şi alţi 500 din Spetsnaz GRU / Forţele Speciale ale Direcţiei Principale a Statului Major General al Forţelor Armate Ruse -, plus circa 12.000 de purtători viabili de uniforme militare ale regimului de la Tiraspol, în caz de mobilizare, ei bine aceştia pot cel mult, adică fără venirea unei coloane militare ruse dinspre Odesa, ca să menţină, o vreme, un aliniament defensiv aflat la frontiera estică a Transnistriei.
În ce priveşte Republica Moldova, armata acesteia, de circa şase-şapte mii de militari, poate opta pentru o defensivă puternică a Chişinăului.
Şi mai pot autorităţile care conduc entitatea dintre Prut şi Nistru, să solicite - dacă nu au făcut-o încă - prezenţa unei unităţi militare americane în capitala acestei foste republici sovietice socialiste, pentru un exerciţiu comun cu cei din Armata Naţională a Republicii Moldova.
Exerciţii bilaterale au mai fost în anii anteriori, ba există şi precedentul unei prezenţe a militarilor români la un antrenament trilateral, cu scopuri pur defensive.
Dacă guvernul de la Chişinău va cere din timp Pentagonului acest lucru şi Departamentul Apărării al SUA va răspunde afirmativ, exerciţiul bilateral sugerat - care ar putea deveni trilateral, după cum a mai fost anterior situaţia - ar asigura elementul disuasiv menit a invita la o reflecţie serioasă pe cei amatori de noi cuceriri teritoriale, la vest de Nistru.
Depinde cât de conştienţi sunt liderii de la Chişinău de pericolul militar rusesc şi de cât de hotărîţi sunt să procedeze precum oficialii de la Kiev, care, de pildă, după ce Rusia a invadat Ucraina la sfârşitul lunii februarie, viceprim-ministrul Ucrainei, Mykhailo Fedorov, a cerut ajutorul lui Musk, iar acesta a răspuns activând serviciul Starlink în ţară şi trimiţând o serie de kituri de receptoare în Ucraina.
Ce a urmat a precizat Pentagonul, care a confirmat afirmaţia anterioară a lui Elon Musk că SpaceX şi-a apărat cu succes serviciul de internet în bandă largă prin satelit Starlink împotriva atacurilor ruseşti de hacking şi bruiaj.
Pe de altă parte, guvernul rus şi Naţiunile Unite au anunţat că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va purta discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, la Moscov, săptămâna viitoare, în încercarea de a discuta despre aducerea păcii în Ucraina. Sună frumos, dar fără mari speranţe.
Dialogul este de semnalat, mai ales că negocierile ruso-ucrainene au stagnat, în pofida unor discuţii prelungite pe 22.04.2022, semn că Moscova ar putea accepta şi o încetare temporară a focului, dar această ipoteză este una în care ministrul de externe Serghei Lavrov nu crede.
În timp ce la Chişinău se cădelniţează cu protecţia Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, o minciună de interes public, deloc conformă cu realitatea, la Moscova, chiar pe 23.04.2022, şeful Forţei ruse de protecţie împotriva radiaţiilor, armelor chimice şi biologice, Igor Kirillov, a scos din pălăria propagandei ruse afirmaţia că Statele Unite intenţionează să folosească trei scenarii pentru a acuza Rusia că foloseşte arme nucleare tactice, chimice, biologice în Ucraina. Şi încă nu a venit canicula la Moscova...
Niciuna dintre cele trei arme nu va fi folosită de Moscova şi cu atât mai mult nu există o intenţie de acest gen peste Ocean, dar opinia publică rusă trebuie hrănită cu iluzia confruntării actuale a Federaţiei Ruse nu cu Ucraina, nu cu NATO, ci cu superputerea lumii, respectiv Statele Unite ale Americii.
Ar fi de râs, dar jocul cu afirmaţiile hazardate a devenit o modă deşănţată, isterică şi scăpată de sub controlul raţiunii la Moscova.
Şi pentru că nu puţini se întreabă cât va mai rezista Putin pe fotoliul de la Kremlin, istoria Rusiei, invocată ca reper, într-un dialog la BBC, de Mikhail Borisovich Khodorkovsky, arată că după pierderea unui război, schimbarea conducătorului de la Moscova poate fi realizată în următorii doi la cinci ani.
Deocamdată, pentru cei interesaţi de soarta judeţelor româneşti dintre Prut şi Nistru să ne reamintim ce scria Nicolae Iorga în anul 1940: "Aceasta era noua ordine de lucruri sprijinită pe cuceriri, pe usurpări. Pentru că se aplică un sistem pe care-l întâlnim şi astăzi: pe lângă cucerirea prin războiu, anexarea prin simple ameninţări, fără să se fi tras un singur foc de puşcă." Aţi reţinut? Simple ameninţări...
Se încarcă comentariile...
