Se redeschid pieţele din R. Moldova, cu excepţia celor din Chişinău şi Bălţi. Ce decizii au mai luat autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ion Chicu a anunţat vineri, 8 mai, că autorităţile au luat decizia de a permite redeschiderea pieţelor din ţară, cu excepţia pieţelor din municipiile Chişinău şi Bălţi. Centrele comerciale rămân închise.

Ion Chicu a subliniat că toate pieţele din sate şi centrele raionale vor fi redeschise. În alt context, Ion Chicu a anunţat că circulaţia transportului public din Chişinău şi Bălţi va fi sistată în acest weekend. Premierul a menţionat că autorităţile iau în calcul să redeschidă curând stomatologiile şi saloanele de frumuseţe, însă o asemenea decizie urmează să fie luată după 15 mai.

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 4.728, după ce vineri, 8 mai, au fost confirmate alte 123 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, în urma procesării a 874 de probe.

Până la ora actuală, au fost înregistrate 150 de decese cauzate de COVID-19, dintre care şapte decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în douăzeci şi doi de cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei. 

În total, au fost vindecate 1.826 de persoane, 255 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 29 se află la respiraţie artificială. 

În total, au fost confirmate 1.126 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 274, asistenţi medicali - 408, felceri - 62, paramedici - 1, farmacişti - 17, personal auxiliar - 364 persoane. În total, 364 de lucrători medicali au fost trataţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite