Mitropolitul Vladimir cere Guvernului „temperarea atitudinii duşmănoase şi dispreţuitoare faţă de Biserică”. Chicu: „Pandemia încă nu a trecut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitropolitul Vladimir consideră că Biserica a fost discriminată în perioada stării de urgenţă, când Comisia pentru Situaţii Excepţionale a aplicat mai multe restricţii în contextul răspândirii pandemiei COVID-19. În acest sens, mitropolitul a transmis o scrisoare către premierul Ion Chicu în care îi cere „temperarea atitudinii duşmănoase şi dispreţuitoare faţă de Biserică”.

„Preoţimea noastră, pe bună dreptate, ne întreabă pe noi cei din conducerea Bisericii lui Hristos din Moldova, de ce am cedat atât de uşor, de ce am acceptat aceste măsuri drastice, având în vedere că alte state de pe mapamond nu au recurs la astfel de restricţii”, a declarat mitropolitul Vladimir.

Potrivit mitropolitului, preoţii au fost expuşi „unor drastice măsuri în perioada pascală: Sfinte Liturghii şi Săptămâna Luminata fără participarea credincioşilor, şi Paştele Blajinilor fără acces la cimitire”.

„Domnule prim-ministru, cel mai trist pentru noi de Sărbătorile Pascale a fost lipsa creştinilor de la sfintele slujbe şi restricţionarea accesului credincioşilor la sfinţirea prinoaselor Pascale, dar şi mai trist a fost că autorităţile statului au acţionat cu facilitate în regim prioritar pentru marketuri şi magazine alimentare arhipline de cetăţeni, iar Biserica a fost pusă la un loc cu super market-urile de construcţie şi magazinele şi companiile de prestare servicii şi agrement”, a afirmat mitropolitul.

Acesta susţine că „atitudinea Guvernului este una îngrijorătoare şi cu totul inadmisibilă”. 

„Biserica Ortodoxă din Moldova nu este un subiect din domeniul HoReCa sau o afacere care poate fi oprită pe timp de epidemie. Biserica Ortdoxă este o instituţie divino-umană care activează de două milenii spre binele oamenilor, chiar şi în timp de epidemii, lucru demonstrat în timp de secole”, a mai spus mitropolitul Vladimir.

Într-o postare pe Facebook, premierul Ion Chicu a declarat că „pandemia încă nu a trecut şi Guvernul va menţine şi în continuare unele măsuri restrictive”. 

„Inclusiv, referitoare şi la unele activităţi religioase. Regulile sunt stricte şi trebuie respectate de toţi cetăţenii ţării. De toţi. E pentru sănătatea şi viaţa oamenilor. În asta cred!”, a spus şeful Executivului.

Potrivit lui, „absoluta majoritate a reprezentanţilor acestor culte au manifestat înţelegere, au conştientizat pericolul enorm pe care-l reprezintă virusul pentru viaţa oamenilor şi au adaptat activităţile religioase la regulile stricte sanitar-epidimiologice instituite de Comisia pentru Situaţii Excepţionale”. 

„Protejarea sănătăţii şi vieţii oamenilor este cea mai blagoslovită şi plăcută Domnului faptă. În asta cred. De aceea, ca şi în multe alte state, inclusiv Rusia sau Italia, guvernul Republicii Moldova a fost nevoit să interzică pe perioada pandemiei activităţile religioase cu participarea credincioşilor. Îmi asum totalmente această decizie, deoarece a fost vorba de sănătatea şi viaţa oamenilor”, a specificat Ion Chicu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite