Caz revoltător la o casă de copii din Chişinău: „Dădacele îi bat pe copilaşi toată ziua cu capul de masă”. Ministerul Sănătăţii s-a autosesizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN simbol
FOTO IPN simbol

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale anunţă că o echipă de specialişti de la Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului a fost trimisă la casa de copii a Mănăstirii Hâncu „Preafericitul Iosif”, de pe strada „Onisifor Ghibu” din Capitală, după ce pe reţelele de socializare a apărut o postare în care se menţionează că într-un orfelinat din sectorul Buiucani copiii ar fi „batjocoriţi în ultimul hal”, transmite IPN.

Ulterior, autoarea postării a menţionat că instituţia în care se află copiii este din cartierul Telecentru, iar ministra Ala Nemerenco a precizat că echipa va merge şi acolo.

Autoarea postării spune că a aflat despre situaţia din instituţia rezidenţială de la o cunoştinţă care a încercat să se angajeze acolo în calitate de dădaca şi a lucrat doar o zi. „Dar ce a văzut acolo a marcat-o total. Persoana aceasta este o femeie mai în vârstă, de la ţară, şi îi este frică să denunţe cuiva ce a văzut acolo. Deci, dădacele îi bat pe copilaşi toată ziua cu capul de masă şi de ce nimeresc. Ore în şir îi ţin închişi în veceu pe oliţă şi nu le dă voie să se scoale. Au fundul vânăt de ore state pe oliţă. Îi spală ca pe nişte cârpe cu capul sub apă cu spumă în guriţă, în ochi. Ei sărmanii plâng şi ele urlă la ei şi îi bagă cu capul în apă. Educatoarele îi bat şi îi înjură în ultimul hal şi ei plâng continuu. Şi ele mai rău urlă la copii”, menţionează autoarea postării.

Ca urmare, ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei sociale, Ala Nemerenco, a venit cu o reacţie. 

„Cu referire la informaţia apărută în spaţiul public despre orfelinatul nr.13 copii din Chişinău – echipa de specialişti de la Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului Chişinău, care include şi psihologi pentru a discuta cu copiii, este plecată la faţa locului. Rezultatele controlului vor fi făcute public”, declară ministra.

Ulterior, ministra a făcut o precizare, potrivit căreia, în oraş nu există un orfelinat nr.13. „Pe str. Onisifor Ghibu se afla casa de copii a mănăstirii Hâncu „Preafericitul Iosif„ care nu are copii de vârsta atât de mică cum este descris de autoarea postării. Oricum, echipa e la faţa locului”, a scris Ala Nemerenco. După ce autoarea postării a venit cu precizarea că instituţia este la Telecentru, ministrul a scris că echipa va merge şi la casa auxiliară de copii din strada Lomonosov.

Şi preotul sectorului Buiucani, Vadim Brânzaniuc, a venit cu o reacţie. Potrivit lui, instituţia din sectorul Buiucani a fost inspectată de angajaţii Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului de sector, psihologi şi reprezentanţii Direcţiei de poliţie Chişinău. El menţionează că a vorbit cu mama femeie care a făcut postarea respectivă şi ar fi vorba despre un orfelinat din sectorul Centru. „Vom continua să verificăm cele relatate în postarea respectivă. Este clar că sunt anumite inexactităţi în această situaţie. Sau e vorba de un alt orfelinat, din alt sector, sau altceva”, a notat pretorul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite