În R. Moldova se vor face primele studii clinice pe pacienţi cu COVID-19
0
Primele studii clinice pe SARS CoV-2 (COVID-19), care prevăd administrarea produsului de investigaţie clinică la pacienţii în stare de gravitate moderat-severă, au fost aprobate astăzi în cadrul şedinţei Comisiei Medicamentului pe lângă Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM). Studiile se vor face în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”, transmite IPN.
Potrivit AMDM, primul studiu clinic este început de către reprezentanţa europeană a unei companii farmaceutice cu renume mondial din Statele Unite ale Americii, specializată în dezvoltarea moleculelor noi, care propun cercetarea clinică a unui medicament inovativ pentru tratamentul leziunii pulmonare acute asociate cu COVID-19. Studiul se va desfăşura sub conducerea investigatorului principal, profesor universitar, şef al Clinicii Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), Victor Cojocaru.
Cel de-al doilea studiu este iniţiat de o companie americană de biotehnologie, având ca produs de investigaţie un medicament de generaţie nouă, care, potrivit AMDM, a demonstrat o activitate antivirală promiţătoare împotriva mai multor coronavirusuri umane.
Eremei Priseajniuc, directorul general al AMDM, consideră că pentru Moldova este un privilegiu şi totodată o oportunitate că aceste companii farmaceutice mari de cercetare, dezvoltare şi producere de medicamente din SUA, UE şi Canada să o aleagă, pentru a desfăşura studii clinice, care îşi propun dezvoltarea de medicamente eficiente pentru tratamentul infecţiei cu COVID-19, de care vor beneficia inclusiv cetăţenii moldoveni.
Ambele studii clinice sunt efectuate la iniţiativa companiei de cercetare clinică ARENSIA Exploratory Medicine Moldova.