Trădare sau democraţie? Secretele refuielilor politice dintre foştii mari lideri ţărănişti şi bunii prieteni Ion Raţiu şi Corneliu Coposu
0
Fiul lui Ion Raţiu, Nicolae, care susţine că ”manevrele” lui Corneliu Coposu din interiorul PNŢCD au determinat alegerile interne din CDR, din 1992, când Emil Constantinescu a fost desemnat candidatul convenţiei la preşedinţia României, este contrazis, cu cifre, de istorici.
Fiul cel mic al lui Ion Raţiu, Nicolae, susţine că tatăl său a fost trădat de colegii din Partidul Naţional Ţărănesc, în primul rând de Corneliu Coposu, trădarea costându-l pierderea candidaturii la preşedinţia României la alegerile din 1992. Afirmaţia a fost făcută într-un elogiu scris de Nicolae Raţiu în 2000, la câteva zile după moartea tatălui său, elogiu publicat zilele trecute de Fundaţia Raţiu pentru Democraţie, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la moartea omului politic.
”Mulţi l-au îndemnat să-l conteste pe Coposu. Nu a făcut-o niciodată - ruperea partidului strămoşilor săi era pentru el o anatemă” Nicolae Raţiu
„În 1992, când s-a votat pentru alegerea candidatului CRD în vederea alegerilor prezidenţiale, susţinătorii i-au spus că ar putea să-şi cumpere nominalizarea. Propriul său partid, manevrat de Coposu, a votat împotriva lui. La numărătoarea finală a pierdut la diferenţă de un singur vot. Şi nici măcar pe acela nu a considerat că ar trebui să-l cumpere, chiar dacă îşi dorea foarte mult să candideze. Mai târziu, la alegeri, un necunoscut venind de nicăieri a obţinut 35% din voturi. Cred că tatăl meu ar fi câştigat scrutinul. Mulţi l-au îndemnat să-l conteste pe Coposu. Nu a făcut-o niciodată - ruperea partidului strămoşilor săi era pentru el o anatemă”, susţine Nicolae Raţiu.
De cealaltă parte, istoricul Marin Pop, cel care şi-a dedicat o mare parte din activitatea de cercetare vieţii şi activităţii lui Corneliu Coposu, spune că rezultatul alegerilor interne din CDR, din 1992, nu a fost efectul vreunei trădări ci a reprezentat, pur şi simplu, consecinţa cântăririi democratice a şanselor tuturor candidaţilor.
”A fost o alegere democratică, iar Ion Raţiu ştia cel mai bine, trăind atâta vreme în Occident, regulile democraţiei: majoritatea câştigă” Marin Pop, istoric
”A fost o alegere democratică, iar Ion Raţiu ştia cel mai bine, trăind atâta vreme în Occident, regulile democraţiei - majoritatea câştigă. Se vede clar diferenţa mare cu care a câştigat Constantinescu, nu la un singur vot cum a spus fiul său. El (Emil Constantinescu – n.a.) venea pe cai mari, având în spate toata societatea civilă. Având experienţa din 90 (când Ion Raţiu a candidat la preşedinţie şi a obţinut doar 4,29 la sută din voturi, fiind devansat atât de Ion Iliescu – peste 85 la sută, cât şi de Radu Câmpeanu – 10,6 la sută) şi considerând că cele mai mari şanse, după cum s-a şi dovedit în 92 şi apoi 96, le va avea Emil Constantinescu, se pare că acesta a fost susţinut şi de Corneliu Coposu”, spune istoricul.
Corneliu Coposu a refuzat să candideze la preşedinţia României
Potrivit lui Marin Pop, în 1992, majoritatea parlamentară a hotărât ca alegerile generale să aibă loc pe data de 27 septembrie. În cadrul unei întâlniri a partidelor politice parlamentare cu preşedintele Ion Iliescu, care a avut loc la Palatul Cotroceni, Corneliu Coposu a spus că este de acord cu data, cu un singur amendament, de importanţa căruia clasa politică românească şi-a dat seama mult mai târziu. Este vorba de decalarea alegerilor parlamentare faţă de cele prezidenţiale: „În opinia noastră – spune Corneliu Coposu – alegerile prezidenţiale afectează în mod nociv dezbaterea parlamentară şi alegerile legislative, care ar trebui să aibă drept criteriu o competiţie doctrinară şi nu una între persoane”.
Comitetul Executiv al Convenţiei Democratice a decis ca în 27 iunie 1992 să fie ales un candidat unic al Convenţiei pentru Preşedinţia României, capabil să-l învingă pe Ion Iliescu. S-a hotărât ca desemnarea candidatului să fie făcută de un Colegiu Elector, format din 67 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor Convenţiei, prin vot secret. Mai întâi, au avut loc alegeri în cadrul PNŢCD pentru a desemna un candidat la Preşedinţie. Şi-au depus candidaturile Ion Raţiu şi Ioan Lup, preşedintele Senatului partidului.
Ce s-a întâmplat înainte de votare
”Înainte de votare, în numele unui grup de membrii ai Comitetului de Conducere al PNŢCD, Ion Dinu a făcut apel la Corneliu Coposu să accepte candidatura sa la Preşedinţia României. Întregul Comitet s-a alăturat lui Ion Dinu, în această ultimă încercare de a-l convinge să revină asupra deciziei sale. Corneliu Coposu a mai expus, încă odată, motivele pentru care refuza să candideze: stima pentru Regele Mihai I şi convingerea că România trebuia să fie monarhie constituţională, nu republică. De asemenea, a subliniat că un om politic trebuie să rămână credincios principiilor sale”, spune istoricul.
În urma voturilor pentru cei doi candidaţi intraţi în cursă, Ion Raţiu a obţinut 37 voturi din cele 59 exprimate, Ioan Lup - 16 voturi, cinci voturi fiind declarate nule. În cursa din CDR pentru desemnarea candidatul unic la funcţia de preşedinte al României s-au înscris cinci candidaţi: Emil Constantinescu (Alianţa Civică, propus de „Solidaritatea Universitară”); Nicolae Manolescu (Partidul Alianţei Civice), Sergiu Cunescu (PSDR), Ion Raţiu (PNŢCD), şi Nicu Stăncescu (propus de Partidul Unităţii Democratice).
”Timp de 11 ore, candidaţii au trecut printr-un test inedit pentru viaţa politică românească. Fiecare candidat a fost chemat separat în faţa electorilor pentru a fi supus unui tir dur de întrebări. După 4 tururi de scrutin, câştigător a fost desemnat Emil Constantinescu. În ultimul tur au ajuns Emil Constantinescu, care a obţinut 47 voturi, şi Ion Raţiu, cu 18 voturi”, explică Marin Pop.
În cursa pentru Cotroceni, Emil Constantinescu a ajuns în turul doi, alături de Ion Iliescu, dar nu a reuşit să-l învingă. Şi-a adjudecat, însă, victoria, patru ani mai târziu, când a câştigat alegerile prezidenţiale cu 54,41 la sută, la aproape nouă procente distanţă de contracandidatul său.
Ce i-a reproşat Coposu lui Raţiu în 1986
Chiar dacă cei doi erau buni prieteni şi erau, amândoi, anti-comunişti convinşi, în relaţia dintre Corneliu Coposu şi Ion Raţiu au fost semnalate anumite tensiuni şi înainte de episodul din 1992. Spre exemplu, Coposu i-a reproşat lui Raţiu, în 1986, printr-o scrisoare interceptată de Securitate, că din cauza unei gafe a dizidentului, Corneliu Coposu, Ion Puiu şi Nicolae Carandino au apărut într-o ştire la Europa Liberă ca şi susţinători ai revizionismului maghiar. Scrisoarea a fost trimisă şi postului de radio România Liberă.
Istoricul Marin Pop spune că, în ciuda prieteniei care i-a legat în perioada comunistă, când Ion Raţiu a finanţat acţiunile anticomuniste din Occident şi a încercat să-i ajute pe cei rămaşi dincolo de Cortina de Fier, trimiţând inclusiv colete foştilor naţional-ţărănişti din ţară, anul 1990 aduce schimbări în ceea ce priveşte relaţia dintre cei doi mari oameni politici.
”La fel cum foarte mulţi români şi-au dat seama de ce au pierdut doar atunci când Corneliu Coposu trecea în eternitate, la fel s-a întâmplat şi cu Ion Raţiu” Marin Pop, istoric
”Părerea mea este că Ion Raţiu nu ştia cât de mult se schimbase societatea românească în cei 50 de ani de comunism. Regimul comunist a eliminat, chiar fizic, întreaga elită interbelică şi a creat aşa-zisul „om de tip nou”. În schimb, Corneliu Coposu trăise aici şi cunoştea bine mentalitatea oamenilor, care nu se putea schimba peste noapte. Această mentalitate deformată de regimul comunist s-a văzut cel mai bine în timpul campaniei electorale din anul 1990, când lordul Ion Raţiu a candidat la preşedinţia României. La fel cum foarte mulţi români şi-au dat seama de ce au pierdut doar atunci când Corneliu Coposu trecea în eternitate, la fel s-a întâmplat şi cu Ion Raţiu. Când societatea românescă a observat tranziţia continuă prin care trecea ţara, corupţia, economia originală de piaţă făcută de către foşţii activişti şi securişti, au început să se trezească la realitate şi să regrete că nu l-au ales ca preşedinte pe Ion Raţiu, care promitea românilor că vor ajunge la un nivel de trai decent, la fel ca în celelalte ţări europene, care în anul 1938 se aflau sub nivelul României”, spune istoricul.
Cine a fost Corneliu Coposu
Corneliu Coposu alături de Emil Constantinescu. FOTO: Arhivă
Seniorul s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota (Sălaj), fiind fiul preotului Valentin Coposu, fost protopop greco-catolic al Districtelor Şamşud şi Coşlariu şi, totodată, un adept înfocat al Partidului Naţional din Transilvania. Liderul său spiritual a fost Iuliu Maniu, premier, de mai multe ori, al României, fost preşedinte al PNŢ şi deţinut politic, după 1947. Între 1937 şi 1940, Coposu a fost secretarul personal al lui Maniu, iar din 1940 a fost secretarul politic al acestuia. Corneliu Coposu a făcut 17 ani de puşcărie politică, între 1947 şi 1964, fiind acuzat de „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“. După Revoluţia din ’89, Coposu a anunţat revenirea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte a fost între 1990 şi 1995. Fost senator şi liderul opoziţiei din România postdecembristă, Corneliu Coposu moare la 11 noiembrie 1995, pe un pat al Spitalului Universitar Bucureşti.
Ion Raţiu, 50 de ani în Marea Britanie
Una dintre celebrele fotografii cu Ion Raţiu, după Revoluţie
Născut în 6 iunie 1917 la Turda, într-o familie de intelectuali care a dat importante nume ale vremii, Ion Raţiu a locuit între 1940 şi 1990 în Marea Britanie (unde plecase la unchiul său, Viorel Tilea). Acolo a înfiinţat şi finanţat Fundatia Raţiu. În 1984, Ion Raţiu a fondat şi Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi. În 1990 se reîntoarce în ţară şi ajută, alături de Corneliu Coposu, la refacerea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin – Democrat. În acelaţi an, candidează la alegerile pentru desemnarea preşedintelui României, unde obţine doar 4,29 din voturi, plasându-se pe locul al treilea. A candidat şi la alegerile parlamentare din acel an, fiind ales deputat de Cluj din partea PNŢCD şi reales la alegerile din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad. Ion Raţiu a murit la Londra, în 15 ianuarie 2000. Trupul său neînsufleţit a fost adus la Turda, fiind îngropat în cimitirul central din oraş.
Citeşte şi:
Cum justifică Seniorul Coposu cele trei „greşeli“ ale lui Iuliu Maniu
DOCUMENTAR EXCLUSIV Lucrările lui Corneliu Coposu despre secui şi despre revizionismul maghiar
Se încarcă comentariile...
