Paştele în satul tradiţional românesc. „Nimeni nu intra în zilele de sărbătoare fără o cămaşă nouă“

Paştele în satul tradiţional românesc. „Nimeni nu intra în zilele de sărbătoare fără o cămaşă nouă“

Mielul era dus la biserică pentru a fi sfinţit FOTO Facebook.com/Zile cu Gust / Fiii Marinului - Marin

În satul tradiţional românesc, pregătirile pentru Sărbătorile Pascale vizau nu doar trupul, cât şi sufletul, prin ţinerea postului, rugăciune şi mersul la biserică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru ţăranul român, sărbătorile erau atât de importante încât se credea că întreg calendarul era ordonat în funcţie de aceste evenimente religioase. Acest moment configura un timp sacru, era o zi dedicată divinităţii, ce întrerupea şirul zilelor de muncă.

După cum susţine etnologul sălăjean Camelia Burghele (foto jos), "sărbătorile erau marcate cu ambele lor componente: religioasă şi magico-ritualică şi configurau un moment special, pentru că la sărbători participa tot satul".

O astfel de zi, spune sursa citată, se definea între planul real, ce includea mersul la biserică, primenirea spirituală, odihna, distracţia, şi săvârşirea unor acte cu caracter magico-ritualic ce vizau ocrotirea de strigoi ori anihilarea acestora.

În satul tradiţional românesc, spre deosebire de Crăciun, care era o sărbătoare a festinului alimentar, Paştele era momentul înnoirii veşmintelor, aşa cum toată creştinătatea se înnoieşte odată cu Învierea lui Hristos. Prin multe comunităţi rurale a circulat, de altfel, o vorbă: "Crăciunul sătulul, Paştele fudulul".

"Oamenii priveau diferit cele două sărbători; dacă la Crăciun era belşug, un moment al îndestulării alimentare, pentru că atunci se tăia porcul, de Paşte, obiceiul era ca toată lumea să aibă haine noi, şi atunci erau fuduli. Nimeni nu intra în Sărbătoarea Pascală dacă nu avea măcar o piesă vestimentară nouă; şi de obicei, era vorba despre cămaşă. În plus, Crăciunul era un moment al bucuriei, al distracţiei, spre deosebire de Paşte, precedat de un post mult mai greu şi de un context în care creştinul este conştient că s-a petrecut ceva tragic, ca Iisus a fost răstignit şi că până la învierea Lui, creştinătatea trebuie să treacă printr-o perioadă de doliu, în care, şi astăzi, femeile de la ţară poartă veşminte negre". De asemenea, bărbaţii se tundeau şi se bărbiereau, iar femeile aplicau petrol pe păr, pentru a fi mai frumos şi mai lucios.

Meniu cu mălai, chisăliţă şi tocană

Pregătirile pentru acest importat moment vizau nu doar trupul, cât şi sufletul, prin ţinerea postului, rugăciune şi mersul la biserică. "Ţinerea posturilor era unul dintre pilonii religiozităţii colective, pietale. Zilele de post erau ţinute de toată lumea, la fel cum mersul la biserică era practicat de toţi membrii comunităţii", punctează etnologul.

În această perioadă, meniul includea mălai mult, opărit şi copt, turte de făină amestecată, chisăliţe din fructe, tocane din ciupercile puse la uscat din toamnă, plăcinte cu silvoiţă (dulceaţă de prune - n.n.), fasole, cartofi, varză ori sarmale cu păsat. "În ordinea primenirii sufleteşti trebuie inclusă şi regula neintrării în pos cu păcate pe suflet, cu certuri cu vecinii sau supărări în familie. Oamenii se împăcau între ei şi, mai mult decât atât, se duceau la biserică să se spovedească, pentru a intra în post spovediţi şi împărtăşiţi", adaugă Camelia Burghele.

FOTO Facebook.com/Zile cu Gust / Fiii Marinului - Marin

Şi casa se primenea, gospodinele având grijă ca locuinţa să fie curată şi pregătită cum se cuvine: "La Paşte nu se cheamă musafiri, aşa cum se întâmplă de Crăciun, prin urmare accentul cade pe curăţenie, iar nu pe spectacular. Se schimbau paiele în strujeac (saltea - n.n.), se schimbau aşternuturile, se mătura bine, se văruia. Cele mai frumoase şterguri erau scoase acum din dulapuri şi puse în jurul blidelor (farfurii de lut - n.n.) care decorau pereţii".

Bucate sfinţite la biserică

După cum explică etnologul sălăjean, Sărbătoarea Paştelui fructifică preponderent scenarii ale religiei canonice, care constituie, însă, un fundal potrivit pentru performarea unor acte magico-ritualice. "Slujba din noaptea de Înviere este un reper esenţial pentru credincioşi, iar Sfânta Împărtăşanie în ziua de Paşti desăvâşeşte primenirea spirituală susţinută de a lungul postului pascal. Alimentele rituale consumate acum ţin de o retorică arhetipală: mielul, imaginea lui Hristos, se ducea, în satul arhaic, la biserică, pentru a fi sfinţit de preot; pasca respecta un cod al purităţii prin care cei care o consumau erau consacraţi religios; ouăle roţii amintesc deopotrivă de sângele lui Hristos, ca şi de regenerarea ciclică", mai spune Camelia Burghele.

Aceasta adaugă că alimentaţia rituală cunoşte un moment de sinteză atunci când gospodinele din fiecare casă pregăteau "coşara de dus la beserică", un coş cu toarte, în care se punea o ştergură albă, frumoasă, şi bucatele ce urmează să fie consumate la Paşte: colacul, vinul roşu, o bucată de carne, ouăle vopsite. Toate erau duse la biserică, pentru a fi sfinţite.

Vă mai recomandăm:

Femeia în România, între „claustrarea în spaţiul domestic“ şi emanciparea prin mass-media. „Sunt recunoscute şi valorizate doar în relaţie cu bărbaţii lor“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: