Diana Torje, pictoriţa care face artă la Paris: „Noua generaţie din România este tot mai deschisă spre artă“ FOTO
0
Diana Torje (37 de ani) şi-a dorit dintotdeauna să devină artist plastic. Graţie talentului său, a muncii intense şi a determinării, românca a bifat până acum participări la mai multe expoziţii în Franţa şi Coreea de Sud.
Diana Torje (37 de ani) a început să experimenteze forme şi culori pe când era de-o şchioapă. Avea doar doi ani când a desenat un perete întreg al camerei cu castraveţi. "Aşa a început povestea mea artistică. Îmi amintesc cu exactitate peretele şi că era roz, dar nu reţin unde erau parinţii mei în acel moment", spune ea.
Un alt moment care i-a rămas întipărit în minte şi care avea să îi marcheze parcursul artistic l-a trăit la vârsta de trei ani, atunci când tatăl a aşezat-o călare pe calul bunicilor, înhămat liniştit la o căruţă.
"Atunci am trăit nişte momente extraordinare, pe care mi le amintesc destul de clar şi astăzi: apusul de soare şi acea senzaţie că te afli sus, în siguranţă, şi că toată lumea e a ta", rememorează Diana.
Fascinată de animalul impunător, micuţa Diana a început să le ceară părinţilor să îi deseneze cai; cum nici mama, nici tatăl nu aveau vreo înclinaţie artistică, copila s-a văzut nevoită să şi-i deseneze singură.
De la desene stângace de atunci, Diana a ajuns astăzi să creeze adevărate opere de artă ce pun în valoare eleganţa, frumuseţea şi forţa celui mai nobil dintre animale. Caii au devenit laitmotivul copilăriei ei, regăsindu-se nu doar în desenele pe care le realiza, ci şi în joaca de zi cu zi: "Jucăriile mele preferate erau caii, acele figurine de plastic ce se găseau înainte de Revoluţie. Mai târziu, înhămam prietenii cu sfori şi alergam prin curte. Totuşi, cel mai mult timp mi-l petreceam la masa de desen. Mama, care îmi era şi educatoare, mi-a povestit că, mică fiind, eram extrem de introvertită şi preferam să rămân în grupă să desenez, în timp ce toţi ceilalţi copii se jucau afară".
Nopţi întregi petrecute în atelier
Pasiunea pentru lumea culorilor a determinat-o ca la 12 ani să înceapă cursurile Şcolii Populare de Artă din Zalău, unde a participat la primele expoziţii. "În acea perioadă am învăţat că un prim pas important în meseria de artist este să îţi îngrijeşti materialele cu care lucrezi şi să păstrezi ordine în lucruri. Chiar şi acum, contrar firii dezordonate specifice majoritatii artiştilor - eu nu pot să încep să lucrez decât după ce e perfectă ordine în atelier", povesteşte ea.
Ar fi vrut să urmeze un liceu de profil, însă cu doar două luni înainte de examen, clasa de artă s-a desfiinţat. Aşa se face că a ales Liceul Pedagogic, iar după absolvire a revenit pe drumul pe care dorea cu atâta ardoare să îl urmeze, devenind studentă a Universităţii de Arte Plastice din Cluj-Napoca, secţia Pedagogia Artei. Diana mărturiseşte că anii studenţiei au fost o perioadă în care a trăit un complex de inferioritate, prin faptul că, neavând liceul de artă „la bază“, asemeni colegilor ei, îi lipseau anumite cunoştiinţe. Ca să recupereze, a fost nevoie de foarte multă muncă şi de nopţi întregi petrecute în atelier.
Diana la planşă Sursa arhivă personală
A făcut şi un master în Grafică, pentru ca după terminarea studiilor, să lucreze timp ce cinci ani ca educatoare, ducând mai departe tradiţia din familie. În 2013, s-a mutat în Franţa, acolo unde l-a cunoscut pe cel ce avea să îi devină soţ. Locuieşte in regiunea pariziană, unde îşi şi desfăşoară activitatea artistică.
"Întotdeauna am visat să fiu artist. Ce copil nu ar vrea să ajungă într-o zi un mare Picasso? Mi-am dorit să merg în Franţa, să devin artist, însă în primii patru ani petrecuţi în această ţară am lucrat cu copiii, şi abia apoi am reînceput să pictez. De altfel, pot spune că abia acum am început sa evoluez ca artist. E ceva ce nu se termină niciodată, ştim doar unde începe", spune Diana, care se descrie drept o persoană timidă şi introvertită. Consideră, însă, că aceste trăsături de personalitate au şi o latură pozitivă, oferindu-i o capacitate sporită de concentrare asupra ideilor, lucru ce se observă din plin în lucrările sale.
Expoziţii în Franţa şi Coreea de Sud
În anul 2018, când s-a întors la pictură, şi-a creat un site personal, pentru ca în februarie 2019 să aibă prima expoziţie, la Salon Art3f Paris. A fost un efort considerabil, având înn vedere că în Franţa, participarea la un salon de artă nu este gratuită, putând ajunge până la 3.000 de euro, în funcţie de mărimea standului. A continuat cu alte expoziţii mai mici sau mai mari, pe tot parcursul anului 2019, pe care a trebuit să le găsească singură, să se înscrie şi să fie acceptată. "Începuturile a fost dificile având în vedere că nu cunoşteam pe nimeni în acest domeniu, unica mea sursă de informare fiind Google. Soţul meu a fost cel care m-a ajutat cât a putut şi mă sprijină în continuare în acest proiect", relatează ea.
Pe pictoriţă o inspiră natura, pentru că este încărcată de frumuseţe şi detaliu. Tema ei preferată este calul, pe care îl vede astăzi ca pe un "simbol al unor forţe în opoziţie care se completează reciproc, o forma perfectă". A explorat şi alte teme, precum soarele, marea, vegetalul, dar cea mai interesantă este înclinaţia ei spre abstractizare, prin colecţia "White Series". Nu are o culoare preferată, dar evită negrul. Foloseşte ca suport doar pânza, lucrează cu pensula, dar a abordat şi colajul sau o invenţie proprie - pictura cu sticluţe. "Este o tehnică ce necesită multă concentrare, precizie şi timp, dar pot să spun că am obţinut un rezultat unic, poate un stil original, pentru că totul e în relief", explică artista.
Participarea la expoziţii este esenţială pentru un artist, subliniază Diana Torje, pentru că îi oferă vizibilitate, îi permite publicului să interacţioneze cu artistul, să perceapă lucrarea în mod direct. Cel mai important moment din cariera sa de până acum o reprezintă expoziţia personală de la Galerie D’Aguesseau, de lângă Paris, unde a avut şansa să fie selecţionată în rândul celor opt artişti care expun anual. O expozie în această galerie este gratuită şi are o durata de o lună şi jumătate. A expus şi la Galerie Libre Est l’Art Paris, Saumur, în Seul (Coreea de Sud).
"Când pictez simt că totul este în ordine, că nu-mi lipseşte nimic, mă face să mă simt împlinită. Pictura pentru mine este şi posibilitatea de a mă exprima, este căutare, mişcare şi evoluţie ca individ. Pictura reprezintă sensul meu în această lume. Fiecare dintre noi e la fel de important şi prin tot ceea ce facem contribuim în societate, ajutându-i pe ceilalţi. Eu, prin lucrările mele, încerc să transmit cât mai mult optimism, dar şi ideea de întoarcere spre natură, spre sursă", mărturiseşte pictoriţa.
Cum este percepută arta în Franţa
Despre statutul artiştilor în ţara natală, tânăra crede că aceştia nu sunt suficient apreciaţi: "Publicul încă nu are deschiderea şi educaţia necesară să înţeleagă arta la nivelul din Occident. Aş putea pune asta pe seama comunismului. Mă gândesc la generaţia părintilor mei, în care omul de rând era format să lucreze în fabrică, să se integreze într-un sistem predeterminat, şi nu să se dedice creaţiei, care i-ar fi dat acces la libertate. Cred că atunci creaţia şi capacitatea de a aprecia arta era accesibilă doar elitelor".
În Franţa, în schimb, spune ea, marii artişti sunt prezentaţi copiiilor încă de la grădiniţă, iar operele lor sunt adaptate pentru a putea fi reproduse de către cei mici.
„Am avut surpriza ca un copil de 5 ani cu care lucram în particular, să aducă de la grădiniţă o lucrare, reproducere după Monet, în maniera lui. Să nu uităm de vizitele la expoziţii cu grupuri de şcolari şi ghid, care se fac în permanenţă în galerii si muzee, de cursurile de artă în centre, de la cele mai mici vârste, până la pensionare. Aici toata lumea are acces la artă, oamenii sunt încurajaţi să se exprime, există sărbători dedicate luminii, dedicate muzicii, târguri de artă, străzi în care galeriile sunt una lângă alta, zeci de muzee. Totul respiră artă. Şi cred că România are mult de recuperat la acest nivel", consideră artista.
Lucrări ale Dianei Torje, pe simeze Sursa arhivă personală
O altă problemă de care se lovesc artiştii din România o reprezintă puterea de cumpărare foarte scăzută a populaţiei. "Dacă un artist nu reuşeşte să vândă, puţin probabil că va avea posibilitatea să îşi continue activitatea. Majoritatea au şi o altă meserie care să le garanteze supravieţuirea. Chiar şi aici, artiştii care trăiesc exclusiv din vânzări sunt foarte rari - eu nu mă număr, deocamndată, printre ei. Important este, însă, să reuşim să ne continuăm munca", adaugă românca.
Cu toate acestea, Diana Torje este optimistă în ceea ce priveşte viitorul artei şi al artiştilor din ţara natală: "Din fericire, acum în România, noua generaţie este tot mai deschisă înspre artă. Am prieteni care vizitează expoziţii în permanenţă, atât în ţară, cât şi în străinătate, şi chiar dacă publicul român nu are acces la atâtea evenimente şi activităţi, există reţelele de socializare care s-au dezvoltat cu preponderenţă în ultimii zece ani şi care au un rol extrem de important în difuzarea de artă şi educaţia artistică. Există, aşadar, speranţă".
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
