„Prinţesa războinică“ din Severin şi viaţa de campioană la arte marţiale: „Am văzut ce înseamnă bătaia pe bune. Am crezut că nu mai pot să mă ridic“

„Prinţesa războinică“ din Severin şi viaţa de campioană la arte marţiale: „Am văzut ce înseamnă bătaia pe bune. Am crezut că nu mai pot să mă ridic“

Marea campioană de la Mehedinţi FOTO Facebook Diana Belbiţă

Diana Belbiţă (19 ani), din Strehaia, judeţul Mehedinţi, a început să se bată la nivel profesionist cu şapte ani în urmă. Acum este campioană europeană la unifight, multiplă campioană naţională la budokai, dar a câştigat şi alte medalii în turnee de K-1 şi de arte marţiale mixte. Nicio luptă, oricât de grea, nu a făcut-o să renunţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Prinţesa războinică“ îi mai spun apropiaţii Dianei Belbiţă, de 19 ani şi jumătate, din Strehaia, judeţul Mehedinţi. Şi asta nu doar pentru că are statura şi atitudinea Xenei, ci pentru că încă de când avea 12 ani, luptă la nivel profesionist în galele de arte marţiale mixte (MMA). Diana este campioană europeană la unifight, multiplă campioană naţională la budokai, dar câştigătoare şi de alte medalii – de exemplu, aur la Szeged, Ungaria –, în turnee de K-1 şi MMA. La 18 ani, în primăvara anului 2014, chiar la Drobeta Turnu Severin, oraşul unde se antrenează de câţiva ani, a debutat în luptele în cuşcă. Aştepta cu nerăbdare vârsta majoratului care să-i permită participarea la astfel de lupte şi chiar de la prima confruntare şi-a dovedit talentul: şi-a învins adversara într-un minut şi 22 de secunde.

Meciul cel mai greu

În noiembrie anul trecut, în Finlanda, acolo unde Diana Belbiţă a întâlnit o adversară experimentată, pe Eeva Siiskonen, în vârstă de 33 de ani, Diana spune că a simţit pentru prima oară adevăratul sens al luptei profesioniste. „Meciul din Finlanda pe care l-am jucat cu reprezentanta ţării gazdă a fost cel mai greu din viaţa mea. Cu toate astea, chiar dacă l-am pierdut la puncte, sunt mai mândră de el decât de orice alt meci câştigat. Am văzut ce înseamnă bătaia pe bune, să ieşi tumefiată la propriu din meci, nu doar puţin zgâriată cum ieşeam de obicei. Am avut momente când îmi tremurau genunchii, am crezut că nu mai pot să mă ridic“, povesteşte Diana, hotărâtă să-şi ia revanşa faţă de Eeva Siiskonen.

FOTO Facebook Diana Belbiţă

De altfel, uneori, luptele care se ţin în cuşti, în care sunt doar cei doi adversari, se dau pe viaţă şi pe moarte, fiindcă sunt permise aproape orice fel de lovituri. Iar cea mai mică greşeală poate costa foarte mult. „În MMA sunt permise loviturile de pumni, picioare, genunchi. Acum s-au introdus şi loviturile de cot, dar şi lupta la sol. Singurele care nu sunt permise sunt loviturile de genunchi la cap atunci când adversarul este jos, loviturile de tibie, la fel, când adversarul este jos, nici lovituri la ceafă, la nivelul coloanei vertebrale sau la rinichi. În plus, nu avem voie să băgăm degetele în niciun orificiu, gen nas sau ochi. În rest, cam toate loviturile sunt permise“, explică luptătoarea.

Deşi unele dintre lupte pot fi, aşadar, extrem de dure, Diana Belbiţă mărturiseşte că la fiecare competiţie, de-abia aşteaptă să intre în cuşcă. Cu greu rabdă timpul de aşteptare de la vestiare, iar momentul intrării în cuşcă îl savurează pe deplin.

„Din fericire, niciodată nu am tracul acela de început. Sunt pregătită încă din prima secundă. Cel mai frumos moment este atunci când intru şi toată lumea îmi scandează numele. Acest lucru înseamnă pentru mine la fel de mult ca victoria. Mi se ridică părul pe mine auzindu-mi numele şi scandările, după care începe meciul“, spune Diana.

„Judo mi s-a părut prea de fete“

Diana Belbiţă s-a apucat de lupte când avea 12 ani. Mai întâi a fost judo, la Strehaia, la îndemnul unei colege de clasă. La scurtă vreme au început să apară şi primele rezultate, însă Diana a observat că îi plac mai mult sporturile de contact, aşa că, în paralel, a început să practice unifight şi kickboxing. În timp, şi-a dat seama că Strehaia o ţine oarecum în loc şi că visul său de a deveni o mare campioană nu s-ar putea împlini într-un oraş atât de mic în care astfel de competiţii cel mult sunt văzute la televizor.

„Nu ştie să facă pasul înapoi“

„Am vrut ceva mai dur. Judo mi s-a părut prea de fete, aşa cum, de altfel, spun mulţi. În judo sunt doar proiectări, nu ai voie să loveşti cu pumnii, cu picioarele sau cu coatele. De aceea am şi optat pentru kickboxing şi, mai târziu pentru MMA. Până la urmă intrăm într-o cuşcă, se trage zăvorul, iar acolo luptăm până se termină timpul“, explică luptătoarea.

Aşa se face că, în primăvara anului 2012, a venit în Severin pentru a se antrena cu sensei Constantin Mitroi, un antrenor apreciat în sporturile de contact. Acesta are centura neagră cu trei dani în jiujitsu, centura neagră în ninjitsu – arta luptătorilor ninja, precum şi centura neagră în sei budokai.

FOTO Facebook Diana Belbiţă

„Îmi amintesc când a venit prima oară cu părinţii şi mi-a spus că vrea să se antreneze la noi, că vrea performanţă. I-am spus că sunt nişte reguli stricte pe care trebuie să le respecte, adică disciplină de fier şi antrenamente dure. A fost foarte greu şi pentru Diana, şi pentru părinţii ei, care locuiesc la Strehaia, mai ales din punct de vedere financiar“, îşi aminteşte sensei Constantin Mitroi.

Chiar din primele luni, acesta şi-a dat seama că în mâinile lui se află soarta unei mari campioane. „Eu cred că în următorii 10-15 ani, nimeni nu va ajunge la valoarea ei, are şi potenţial, şi ambiţie. Are performanţa în faţă, la antrenamente munceşte foarte mult, nu ştie să facă pasul înapoi“, este de părere antrenorul său. ;

Vrea să urmeze Facultatea de Sport

Şi în artele marţiale mixte, ca-n oricare alt sport, este nevoie de bani. Familia modestă a Dianei nu poate susţine toate deplasările la competiţiile unde fiica lor este invitată să participe. De aceea, au fost momente când luptătoarea a fost la un pas de a renunţa, măcinată de grija banilor de care are nevoie. Chiar şi acum, când Diana a ajuns în top şi duce cu cinste numele judeţului Mehedinţi şi al municipiului Turnu Severin în competiţiile interne şi internaţionale, nu beneficiază de niciun fel de sprijin din partea autorităţilor locale.

„Ne descurcăm foarte greu, tata nu mai are serviciu, iar mama primeşte salariul minim pe economie. Din păcate, nu ne ajută nimeni, sala noastră de antrenament este foarte mică. Vara este atât de cald, că ne simţim ca într-un container. De la autorităţi nu am primit decât felicitări“, povesteşte Diana. Sumele pe care le câştigă, în jur de 200-300 de euro la meciurile unde reuşeşte să ajungă, nu sunt de-ajuns.

FOTO Facebook Diana Belbiţă

Încă din primele zile ale anului, Diana s-a pregătit intens în sala de antrenament de la Drobeta Turnu Severin pentru prima gală de MMA de anul acesta, programată pentru 7 februarie la Sfântu Gheorghe. Anul acesta, sportiva şi-a propus şi să promoveze examenul de admitere la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj Napoca, oraş unde speră să obţină şi sprijinul de care are nevoie în acest sport.

„Nu am timp de prieteni”

Pe Diana o găseşti, de trei ori pe săptămână, în sala de antrenament alături de senseiul Constantin Mitroi. Dacă ar putea, s-ar pregăti la sacul de box în fiecare zi, însă trebuie să îşi dozeze efortul în aşa fel încât să nu rişte accidentări. Îşi face, pentru început, exerciţiile în micuţa încăpere care i-a devenit a doua cameră. Ştie cu ochii închişi unde este salteaua mai tare, unde sunt aşezate greutăţile sau unde trebuie să lovească sacul mai tare. Acesta este programul unei tinere din Severin care lasă deoparte cluburile şi viaţa de noapte pentru a-şi îndeplini visul de a triumfa în celebrelele gale de MMA ori K1. “În club am ieşit de două ori în viaţa mea, nu am timp de prieteni. Cu Andrea, colega mea de la sală, îmi petrec mai mult timp. La partea sentimentală întotdeauna am stat destul de prost”, spune zâmbind Diana.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: