Pompierii fac educaţie antiseismică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU Drobeta
FOTO ISU Drobeta

Pentru a comemora 43 de ani de la devastatorul cutremur din 1977, în care mii de persoane au fost rănite, peste 1.500 pierzându-şi viaţa, ISU “Drobeta” a desfăşurat, zilele acestea, activităţi de informare preventivă şi conştientizare a populaţiei cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat în cazul producerii unui astfel de eveniment.

Pompierii au fost prezenţi în târgurile din judeţul Mehedinţi, pentru a le reaminti cetăţenilor câteva reguli şi măsuri ce trebuie urmate înainte, pe timpul şi după producerea unui cutremur, pentru evitarea pierderilor de vieţi omeneşti.

De asemenea, acţiunile de informare şi educare preventivă au continuat şi astăzi, de această dată, în instituţiile de învăţământ, unde pompierii mehedinţeni au desfăşurat lecţii deschise, dar şi exerciţii de alarmare în cazul producerii unui cutremur.

”Având convingerea că o populaţie informată va fi mai bine pregătită pentru a face faţă unui eveniment neprevăzut, acţionând eficient şi ajutând la restabilirea stării de normalitate, facem apel la cetăţeni să respecte regulile şi măsurile care se impun în situaţia producerii unui seism”, spune Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

În primul rând, în cazul în care se declanşează un cutremur, cetăţenii trebuie să-şi păstreze calmul şi să liniştească persoanele din jur. Dacă se află în interiorul unei clădiri, nu trebuie să părăsească imobilul, şi în niciun caz să fugă pe scări, deoarece faza seismică are o durată redusă, astfel încât tocmai faza puternică a mişcării seismice îi poate surprinde pe scări, holuri sau paliere, în aglomeraţie şi panică, conducând la accidente grave nedorite.

De reţinut este că aceştia trebuie să se protejeze sub o grindă, toc de uşă solid, birou sau masă care să fie suficient de rezistente pentru a-i feri de căderea unor obiecte, mobile suprapuse, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilităţi se pot proteja stând la podea, lângă un perete de rezistenţă, adoptând poziţia ghemuit, protejându-şi capul cu palmele împreunate, însă departe de ferestre care se pot sparge şi îi pot accidenta.

În cazul în care în urma unui cutremur sunt persoane rănite, acestora trebuie să li se acorde primul ajutor. Răniţii grav nu trebuie mişcaţi decât dacă sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze, până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat. În caz contrar, starea răniţilor ar putea fi agravată de manevrarea necorespunzătoare.

De asemenea, persoanele în putere trebuie să se îngrijească de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor şi să acorde tot sprijinul echipelor de salvare.

Experienţa cutremurelor precedente a dovedit că este util ca oamenii să aibă cunoştinţe necesare supravieţuirii până la intervenţia echipelor de salvare, în cazul unei situaţii extreme în care, de exemplu, aceştia sunt surprinşi sub dărâmături, mobilier răsturnat sau într-o cameră/incintă (ascensor) blocată, prin înţepenirea uşilor sau din alte cauze.

O variantă clasică de comunicare cu personalul specializat care intervine pentru deblocare şi salvare, este să se bată, la intervale regulate, cu un obiect tare în conducte învecinate sau în pereţii incintei, până la stabilirea unui contact verbal între victimă şi salvatori.

Persoanele aflate în astfel de situaţii de criză nu trebuie să se preocupe de durata timpului scurs până la salvare, deoarece, în astfel de condiţii, deşi timpul pare nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o perioadă critică. În acest mod se explică durate extreme de rezistenţă de sute de ore în condiţii de blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile.

Nu trebuie luate în considerare zvonurile care apar frecvent imediat după seisme, chiar dacă aparent sunt vehiculate de aşa-zişi specialişti. Trebuie urmărite numai anunţurile făcute de autorităţile publice prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune naţionale şi recomandările de acţiune imediată ale serviciilor de urgenţă.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite