Un copil de 7 ani şi-a salvat mama în timp ce era agresată de concubin

Un copil de 7 ani şi-a salvat mama în timp ce era agresată de concubin

Jandarmeria Tulcea foto: FB/IJJ Tulcea

Copilul a reuşit să alerteze autorităţile chiar în timp ce mama lui era agresată. Pe numele bărbatului erau emise două ordine de protecţie provizorie.

Un copil de 7 ani a sunat la 112 în timp ce un bărbat o agresa pe mama sa. În scurt timp, jandarmii tulceni au ajuns acolo.

„O femeie, în vârstă de 30 de ani, a declarat faptul că, concubinul acesteia, pe fondul unor neînţelegeri şi a consumului de alcool, a început să-i adreseze injurii, ameninţând-o cu acte de violenţă în situaţia în care aceasta va intenţiona să părăsească oraşul”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Tulcea.

Femeia a relatat jandarmilor sosiţi la faţa locului faptul că bărbatul i-a acoperit nasul şi gura, împiedicând-o să ceară ajutor, continuând să o lovească cu palmele peste faţă şi cap, provocându-i dureri. Copilul, în vârstă de 7 ani, a fost cel care a cerut sprijinul forţelor de ordine, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost identificat de jandarmi la faţa locului, declarând că numărul unic de urgenţă 112 a fost apelat în mod abuziv de către minor. Din verificările efectuate, jandarmii au constatat faptul că pe numele bărbatului au mai fost emise două ordine de protecţie provizorie, dar femeia a refuzat prelungirea acestora în instanţă”, spun oamenii legii.

Pe numele agresorului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

Citeşte şi:

Imagini aeriene cu stadiul lucrărilor la proiectul strategic al României - Podul peste Dunăre VIDEO

Incendiu într-un bloc din Tulcea. 11 persoane au ieşit din imobil. Pompierii au salvat un câine - FOTO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările