VIDEO Drama unui băiat nenorocit pe viaţă în urma unui accident cumplit: „A stat şapte luni intubat. Nu i-au dat şanse“

VIDEO Drama unui băiat nenorocit pe viaţă în urma unui accident cumplit: „A stat şapte luni intubat. Nu i-au dat şanse“

Mario Vodă, victimă a unui accident rutier, alături de mama sa, Claudia FOTO Daniel Dancea

O familie din Timiş trăieşte un coşmar de peste un an şi jumătate. Din august 2018, Mario, un băiat jucăuş şi plin de viaţă, este ţintuit la pat. Mama băiatului a stat cu copilul aproape un an în spital, însuşindu-şi cunoştinţe de medicină care o ajută să îl trateze acasă pe copil.

August 2018. În satul Măguri, aparţinând municipiului Lugoj, are loc un tragic accident rutier. Un copil de 11 ani este lovit de o maşină. Părinţii susţin că băiatul era pe marginea drumului când a fost lovit de autovehiculul care circula cu viteză. Site-ul local lugojinfo.ro anunţa accidentul s-a produs după ce băiatul a traversat prin loc nepermis. Ancheta accidentului este în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii de aici având misiunea să stabilească modul în care s-au petrecut lucrurile.

Chiar dacă medicii îi dădeau şanse minime de supravieţuire, Mario a supravieţuit miraculos. A rămas, însă, cu sechele grave. Băiatul este inconştient, având nevoie să fie hrănit artificial. În casa modestă, dar curată mama băiatului se îngrijeşte de copil, învăţând în cele 11 luni cât a stat cu Mario în spital tot ce ţine de administrarea tratamentelor. „A stat şapte luni intubat, nu i s-au dat şanse că trăieşte. L-au scos de la aparat, a început să respire şi aproape 11 luni am stat cu el în spital. De atunci, este tot în starea asta vegetativă. A avut trei operaţii, două la cap, una la plămâni. Nu mişcă, nu vorbeşte. La dureri mai mişcă picioarele, mişcă mâinile”, a declarat Claudia Vodă, mama băiatului.

Întrebată ce nevoi are, în cazul în care cineva ar vrea să o ajute, Claudia Vodă nu a cerut bani. A spus doar că are nevoie de „pampers, aleze, dezinfectanţi, seringi, sonde de aspirat, ce este nevoie pentru un copil care este la pat”. Mama băiatului a mai declarat că ar ajuta-o şi o maşină de spălat haine după ce vechea maşină de spălat s-a stricat.

La solicitarea „Adevărul”, mama băiatului a pus la dispoziţie şi un cont bancar prin intermediul cărora cei care doresc, pot să o ajute:

Banca Transilvania

EURO - RO81BTRLEURCRT0536336101
LEI – RO34BTRLRONCRT0536336101

Beneficiar: Vodă Elisa Claudia

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: