1/...
Celebrul caricaturist Ştefan Popa Popa’s (59 de ani) a vorbit cu „Weekend Adevărul“ despre viaţa sa, mărturisind în premieră că este de sorginte evreiască. Unul dintre cei mai cunoscuţi români peste hotare, el spune că mereu a spălat imaginea negativă a ţării noastre în străinătate.
EXCLUSIV Au furat statuia de bronz a lui Ştefan Popa Popa’s: "Am spus şi o repet. Suntem penali în fiecare minut"
Ştefan Popa Popa’s este fără îndoială unul dintre cei mai cunoscuţi români de peste hotare. Nu degeaba a fost ales printre cei şapte Ambasadori ai României, alături de Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Gabi Szabo, Gheorghe Zamfir şi Grigore Leşe. Ştefan Popa Popa’s figurează în Guiness Book ca cel mai rapid caricaturist din lume, este un om care reprezintă cu demnitare România la cele mai selecte întruniri de pe glob, la întâlniri cu cele mai influente personalităţi mondiale.
Aatunci când nu călătoreşte, Ştefan Popa Popa's îşi petrece tot timpul în conacul său din cartierul Elisabetin din Timişoara, vecin cu Parcul Carmen Sylva. Este o casă de peste 100 de ani, construită de călugăriţele din Ordinul de Notre Dame.
Popa’s s-a născut la Caransebeş, a copilărit la Drobeta-Turnu Severin şi a devenit timişorean în 1974, odată cu studenţia. Artistul a povestit, pentru „Weekend Adevărul“, despre greutăţile din tinereţe, despre cum i-au ajuns tatăl la psihiatrie şi mama la închisoare. A vorbit despre Timişoara de altădată, despre al doilea părinte, milionarul francez Henri Coursaget. A dezvăluit originile sale evreieşti.
Ştefan Popa Popa’s nu se fereşte de cuvinte grele şi spune lucrurilor pe nume. Uneori dur şi fără menajamente, pune la zid clasa politică, dar şi ţara pe care o suduie, însă o şi iubeşte, pentru că nu a avut şi nu are de gând să o părăsească niciodată.
„Weekend Adevărul“: Sunteţi mai mult pe drumuri, aşa că mare noroc am avut că v-am găsit acasă! Unde aţi avut ultima expoziţie?
Ştefan Popa Popa’s: Am fost la Haga, unde s-au sărbătorit 200 de ani de regalitate a Ţărilor de Jos. Am dus patru tablouri regelui, reginei şi fostei regine. Dar presa din România nu scrie aşa ceva. Nu este interesată de astfel de ştiri. Nu mă mir. Eu sunt bun doar să spăl imaginea României. Dar România cum mă ajută? Anul trecut, de Ziua României, Ministerul Afacerilor Externe mi-a cerut ajutorul, dar a precizat că nu are bani.
Am întrebat: ce să fac? Au spus că au evenimente organizate de Ziua României în câteva capitale din centrul Europei şi să mă duc acolo. Cu alte cuvinte, ei m-au invitat la aceste evenimente să scot din rahat – că nu pot să spun altfel – ţara asta. De aia m-am considerat mereu „vidanjorul-şef al ţării“. Am plecat pe banii mei în capitalele din Europa: Viena, Praga, Zagreb... 500 de kilometri făceam zilnic. Ajungeam într-o capitală, făceam expoziţia, făceam sute de portrete, până la 2-3 noaptea, iar dimineaţa plecam mai departe.
Nu deranjează atitudinea dumneavoastră de a spune lucrurilor pe nume?
Ba da. Am deranjat pe foarte multă lume. Numai că eu am făcut ceva pentru ţara asta, ea nu mi-a făcut nimic bun. Eu sunt un artist care stă izolat în casa lui. Nu am ieşit niciodată din curtea mea, mi-am creat o instituţie să nu depind de nimeni, să nu stau cu mâna întinsă să îmi dea cineva salariul. Nu depind de nimeni din România. Mi-am format o instituţie, am comenzi în străinătate, nu mă interesează nici măcar cine conduce ţara asta. Este oricum condusă prost. Niciodată nu a fost condusă bine. Poate atunci a fost mai bine când erau străini la conducere, în perioada regalităţii.
„NU SUNT REGALIST, DAR MERITĂ ÎNCERCAT“
Sunteţi monarhist?
Nu sunt monarhist. Dar asta nu înseamnă că nu pot să fiu un observator şi să trag o concluzie după ce am citit atâta istorie. Nu am spus că regalitatea e o soluţie sigură, dar trebuie încercată. Pentru că
s-au încercat toate posibilităţile, partidele politice reprezintă o gaşcă depăşită. O gaşcă de hoţi care au devalizat ţara.
S-au preocupat doar de interesele lor personale. Nu am văzut un politician care a făcut ceva pentru societatea românească. Nu am văzut un preşedinte, un prim-ministru care să nu îi sprijine pe hoţii care fură ţara. Nu sunt regalist, dar merită încercat regalismul.
Oare nu sunt de vină şi românii pentru conducătorii pe care îi au?
În gena românului nu poţi umbla. Românul are nişte carenţe urâte de tot. Treaba cu zicala „capul plecat sabia nu-l taie“, obedienţa... Nu vedeţi cum se înjură unii pe alţii pe la televizor? E ceva din trecutul nostru. Când s-a format poporul, când se spune că dacii au fost cuceriţi de romani, în partea asta au venit cei mai nenorociţi romani. Erau trimişi la sacrificiu, la margine de imperiu. De acolo ni se trage...
De atâta amar de vreme nu a reuşit nimeni să ne transforme, să ne civilizeze?
Noi transformăm pe oricine intră în România. Orice străin care vine cu educaţia lui aici, după scurt timp, automat, se românizează. De 2.000 de ani este aşa. Gena noastră nesănătoasă e mai puternică decât a lor. Ăştia suntem! Mai contează şi influenţa ţigănească asupra poporului român. S-a ajuns la imbecilizarea poporului, împreună cu televiziunile comerciale. Nu puteţi să mai deschideţi un post de televiziune care să nu aibă o emisiune manelizată! Eu nu am nimic cu etnia ţigănească, dar nu vreau să trăiesc ţigăneşte. Se pare că unora le place.
Popa's cu Ban Ki Moon, secretarul general al Naţiunilor Unite
Sperăm mereu ca generaţiile viitoare să schimbe ceva...
Sperăm mereu ca generaţiile viitoare să schimbe ceva...
În Balcani nu este valabil. În „Balcania“ nimeni nu vrea să se schimbe. Toată lumea vrea să aibă palate, maşini, amante, bani mulţi. Nu contează cum obţin banii, dar să aibă. Ei cred că se vor duce cu ei în mormânt. Plus că printre primele vorbe pe care copiii le învaţă în România este „furtul“: „Căţeluş cu părul creţ / fură raţa din coteţ“. Eu aş scoate şi „Mioriţa“ din şcoli, pentru că numai rău ne învaţă. Românul încă nu a reuşit să spună «stop!». Să se uite în oglinda bunului-simţ, să se analizeze şi să înceapă o construcţie de la zero. Altfel, tot cădem liber. Nu am început nicio construcţie. Românii se adună, doi, trei, zece, vedeţi la televizor. Şi nu spun nimic. Totul este sălbatic aici, făcut de oameni primitivi. 85 la sută din populaţia acestei ţări este imbecilizată.
„M-AM NĂSCUT ORTODOX DUPĂ MAMĂ“
Din câte ştiu, sunteţi un român bănăţean născut la Caransebeş. Nu aveţi nimic sânge străin?
Ba da, am. Am fost acum doi ani la Cernăuţi, să îmi cunosc descendenţa. Mă trag dintr-o familie de evrei, din partea tatălui. Mă trag din familia Stamboliu. O încrengătură a plecat la Cernăuţi, una la Iaşi şi una la Dorohoi. Eu mă trag din cei de la Dorohoi, care în cel de-Al Doilea Război Mondial s-au mutat cu toţii la Iaşi.
Asta e cu adevărat o noutate. Mergeţi la sinagogă?
Nu, pentru că tata a fost evreu catolic. În ultimii ani de şcoală, mergeam tot timpul cu el la biserica catolică. Deşi eu m-am născut ortodox, după mama.
Şi cine a venit în Banat?
Tata şi mama. Ei s-au cunoscut la Iaşi. Au venit de acolo şi s-au stabilit pentru o perioadă la Caransebeş, după care s-au mutat la Drobeta-Turnu Severin.
V-aţi născut la Caransebeş. Cât aţi stat acolo?
Opt ani de zile. Până în clasa a doua de gimnaziu. Dar a rămas un loc cu care port şi astăzi o legătură strânsă. Şi datorită actualului primar (n.r. – Marcel Vela), care, după părerea mea, este unul dintre cei mai buni din ţară. Să nu vă mire că muzeul caricaturii o să fie la Caransebeş.
Nu la Timişoara?
Timişoara nu a prea sărit. Timişoara sare acuma, când vrea Capitala Culturală Europeană. Şi-au amintit după nu ştiu câţi ani că mai există şi Popa’s, şi vor să mă facă ambasador al acestui eveniment. Managementul cultural din Timişoara este deplorabil, în opinia mea.
Popa's în timpul unei şedinţe de portretizare
Să revenim puţin. De ce v-aţi mutat la Severin?
Să revenim puţin. De ce v-aţi mutat la Severin?
Mama este din Oltenia, deşi l-a cunoscut pe tata la Iaşi. Ea e din zona Severinului, de lângă Strehaia. A avut un ajutor formidabil din partea părinţilor şi a vrut să fie mai aproape de părinţi. Am stat acolo, la Severin, până am terminat liceul.
„Sora vitregă a tatălui meu era actriţa Carmen Stănescu“
Ce au fost părinţii dumneavoastră?
Tata a avut mai multe facultăţi făcute. Dar a activat cel mai mult în domeniul contabil. Era un funcţionar public. Dar să vă spun cine a fost tatăl meu. El a lucrat la Navrom Severin şi scria în fiecare săptămână la Europa Liberă. A fost dat afară din serviciu din cauza asta, avea domiciliul forţat când venea Ceauşescu în vizită. Mama a fost profesoară de chimie. Dar eu nu ştiu din chimie decât formula apei.
Aşadar, faceţi parte dintr-o familie de intelectuali.
Nu numai atât. Sora vitregă a tatălui meu era cunoscuta actriţă Carmen Stănescu. Ea e tot evreică. Dar lui tata nu i-a plăcut niciodată să spună că e evreu. Spunea că nu trebuie să ştie nimeni că ai sorgintea asta. Atâta timp cât există lumea arabă, poţi avea mari probleme. Cei din comunitatea evreiască din România mi-au spus să vorbesc despre acest lucru, dar am evitat. Este pentru prima dată când spun aceste lucruri în presă.
„ROMÂNIA ŞI-A FALSIFICAT MEREU ISTORIA“
Sunt românii antisemiţi?
Dacă există doi tâmpiţi, nu înseamnă că sunt toţi ca ei. Nu putem să generalizăm. Este clar că în această ţară a avut loc un Holocaust, deşi unii neagă. Nu pot să spun cuvinte frumoase despre cei care nu recunosc adevărul istoric şi despre ce a fost. România şi-a falsificat mereu istoria. Ştefan cel Mare a fost un mare vărsător de sânge, spun cronicarii. Dacă a fost vărsător de sânge, de ce l-au canonizat? De ce l-au făcut sfânt? Eu mă simt jignit, ca român, să se spună că pe mine mă reprezintă Ştefan cel Mare. A construit biserici, frumos din partea lui! Dar poate cineva să demonstreze că a fost şi religios marele vărsător de sânge? Noi nu avem istorie. Şi de cea pe care o avem ne batem joc.
Toate casele-monumente istorice din ţara asta stau să se prăbuşească. Ne ştergem şi istoria pe care o avem. Poporul român nu îşi respectă oamenii de valoare, care s-au străduit să facă ceva, să se vorbească astăzi despre noi.
Apropo de clădirile vechi, ştiţi cumva care este povestea clădirii în care locuiţi, locul unde facem acum interviul?
Ştiu, bineînţeles! A fost a unei comunităţi religioase catolice, a Ordinului Surorilor de Notre Dame. După Revoluţie, au redobândit casa, iar eu am cumpărat-o de la ei. Era o casă de maici.
Casa în care locuieşte Ştefan Popa Popa's
„După aceea, a venit puhoiul de moldoveni şi de olteni...“
Aţi venit în Timişoara, la facultate. De ce Timişoara?
Aveam de mult admiraţia pentru Timişoara. Nu m-am gândit că o să ajung Cetăţean de Onoare al Timişoarei. Eram mulţumit să ajung simplu cetăţean al Timişoarei.
Dar prin ce v-a atras în mod special acest oraş?
Timişoara anilor respectivi era un oraş multietnic. Pe străzile Timişoarei se vorbeau trei limbi: maghiară, germană şi română. Am avut şi am şi acuma prieteni unguri şi nemţi. Eu am venit aici în 1974. Am mai prins acele vremuri frumoase, am fost martor. Era un oraş civilizat. După aceea, a venit puhoiul de moldoveni şi de olteni... Asta înseamnă să plece lumea bună şi să vină lumea rea. Energiile pozitive au fost înlocuite cu energii negative.
Ce vă amintiţi despre Timişoara de atunci?
Era mai curată şi mai civilizată. Se ofereau locurile în tramvai bătrânilor, femeilor, nu se scuipa pe stradă, nu se mâncau seminţe, nu se înjura. Noi nu suntem un popor serios. Acum câţiva ani, m-am întâlnit cu câţiva oameni importanţi la Viena, care mi-au spus că românii ar trebui să ia în serios treaba cu Ţinutul Secuiesc, pentru că ungurii sunt oameni serioşi şi vom avea probleme. Şi uite că au avut dreptate. Nu ştiu ce or să obţină, dar totul se va baza pe neseriozitatea noastră.
Vă identificaţi cu Banatul de altădată?
Eu merg foarte mult prin ţară şi vă spun că mi-e greu să mai discut cu cineva care este de dincolo de Munţii Carpaţi. Nu sunt secesionist. Dar ei nu au nimic în cap, sunt oameni primitivi. Uitaţi-vă la televiziunile care se desfăşoară în Bucureşti. Dacă îmi arătaţi una despre care să spui ceva bun... Nu avem oameni, producători... La noi, televizunea face educaţia ratingului, adică a majorităţii populaţiei. Dacă 90 la sută din oameni sunt manelizaţi, televiziunile vor oferi emisiuni pentru ei, nu pentru cei 10 la sută culţi. Niciunde în lume, oamenii de cultură şi de elită nu s-au dus spre societate, ci societatea a trebuit să îi descopere, să îi aducă în faţă. Societatea românească nu-l caută pe omul de cultură, pentru că nu-l înţelege, nici nu ştie ce face. Şi apoi, dacă modelele lor sunt oameni primitivi, nu poţi să le ceri mai mult.
În mod normal, o ţară nu trebuie să fie condusă de către o elită?
Elita este altceva, oamenii puternici – altceva. Elita trebuie să fie la baza celor care conduc. Cei care conduc, acei oameni puternici, trebuie să fie dirijaţi din umbră de către oamenii de elită, nu de hoţi şi bandiţi.
„SĂ ÎNCEPEM O CONSTRUCŢIE DE LA ZERO“
Şi ce ne rămâne să facem? Să tragem obloanele, să stigem lumina şi să plecăm toţi?
Dacă asta merităm?! Eu de 20 de ani spun ce trebuie făcut. În primul rând, să ne uităm în oglinda bunului-simţ, să ne analizăm cum suntem, răi sau buni, şi să începem o construcţie de la zero. O povestesc de 20 de ani şi nu mă bagă nimeni în seamă. Deocamdată, nu avem nicio şansă. Noi doi pierdem timpul acum.
Autoportret realizat în 1994
Autoportret realizat în 1994
Nu „datorăm“ nimic comunismului pentru că nu avem elite?
Comunismul i-a trimis în străinătate, iar celor care nu au ascultat le-a dat în cap. Dar nu regimurile determină valoarea elitei. Îmi pun problema de ce nu existau mai mulţi, de ce nu există şi acum. Vai de ţara care nu are elită! Uitaţi cum arată România! Şi Brâncuşi când a vrut să vină în ţară a zis: „Când am plecat, v-am lăsat săraci şi proşti. Şi când m-am întors, v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti“.
Şi acum sunt unii care se chinuie să îi aducă osemintele în ţară…
Aţi formulat greşit. Corect spus este: unii rahaţi care conduc ţara asta vor să crească în sondaje pe spatele lui Brâncuşi. E o ruşine! Să aduci osemintele lui Brâncuşi, care s-a realizat în Franţa şi pe care România nu a dat doi bani, doar că vrea unul să se dea mare, să spună ce mare lucru a făcut. E o ruşine! ;
„Mama a fost arestată, tata – internat la un spital de psihiatrie“
„Weekend Adevărul“: Să revenim la perioada Severin. A fost viaţă uşoară în timpul adolescenţei?
Ştefan Popa Popa’s: Nu. În clasa a X-a am rămas singur. Mama a fost arestată, tata s-a îmbolnăvit şi a trebuit internat la un spital de psihiatrie. A trebuit să mă întreţin singur. Să vând caricaturi, picturi. Nu îmi este ruşine! Am terminat liceul şi fugeau colegele mele să îmi coasă la coate haina. Mergeam iarna la bi-
bliotecă pentru că nu aveam bani de lemne să stau să citesc acasă. Am venit la Timişoara cu marfarul, pentru că nu aveam bani. Am dormit în parc şi mâncam un corn. Dumnezeu m-a ajutat, pentru că m-a făcut să mă trezesc, să mă întreţin singur.
De ce a fost arestată mama dumneavoastră?
Mama, care a fost profesoară de chimie, a fost acuzată că a luat bani să treacă un elev. Banii nu au fost găsiţi, dar nu a mai contat. A fost închisă aproape patru ani. După Revoluţie, m-au chemat la Severin să o reabiliteze pe mama. Am spus că dacă îmi aduc înapoi şi tinereţea, atunci da.
PREMIUL I LA BALCANIADA DE MATEMATICĂ
Aţi învăţat bine?
Am fost elev şi student de nota zece. Am luat premiul I la Balcaniada de Matematică. Aveam o memorie vizuală fantastică. Există în familia mea oameni care au avut această proprietate şi care
mi-au transmis-o.
De ce aţi ales Tehnologia de Construcţii pentru Maşini, de la Facultatea de Mecanică din Timişoara?
Era o facultate foarte bună. Când am intrat eu, erau cinci-şase pe un loc. Au fost nişte profesori de o exigenţă ieşită din comun. Pe vremea aia, făceai facultate. Un absolvent din Timişoara era imediat angajat în Germania.
De ce aţi vrut să deveniţi inginer?
Aveam doi fraţi care erau ingineri. Tatăl meu mi-a spus să mă duc şi eu. A ţinut să aibă trei copii ingineri.
Ceilalţi doi fraţi ce fac?
Unul a murit, cel care era mai mare cu doi ani, era profesor universitar. Celălalt e mai mare cu patru ani, a fost tot profesor universitar. Acum este bolnav, pensionar.
La Severin obişnuiaţi să mergeţi?
Foarte rar mergeam la Severin, nu aveam pentru ce. Înainte de facultate, am făcut armata la Buziaş – nouă luni. Dar preferam să rămân în unitate când primeam liber, pentru că nu aveam unde să merg. După armată,
m-am angajat la Vapoare, la Severin, ca muncitor necalificat, să mă pot întreţine la facultate. La Timişoara, am stat patru ani la complexul studenţesc.
Ce aţi făcut după Facultate?
M-au repartizat la Severin, pentru că tocmai eram la Paris (n.r. – pe vremea aceea, mergea an de an în Franţa). S-au luat după buletin şi după domiciliul stabil, să-mi facă un bine. Mi-a schimbat repartiţia Corneliu Mănescu, ambasadorul nostru. Am ajuns la Timişoara, la Întreprinderea Electrotimiş. Am fost inginer TCM, am fost şef de atelier, trei-patru ani.
Popa's cu Tom Jones
A fost interesant?
Era interesant. Tratamentele termice mă fascinau, la fel şi sculele cu care lucram. M-a ajutat şi mă ajută în continuare, pentru că am unul dintre cele mai importante truse de aerografe din lume. Toată viaţa mea am cumpărat aerografe (n. r. – pulverizator cu care se acoperă cu straturi de vopsea uniforme suprafeţe mari ale unor desene). Dar nu are niciun artist din lume ce am eu. Eu
l-am făcut pentru că am fost inginer. Nu singur, ci cu un prieten inginer, pentru că trebuie făcute piese, subansamble...
Câţi bani câştigaţi pe vremea aceea?
Nu ştiu, 2.000-3.000 de lei de la fabrică. Mai primeam bani de la publicaţii, pentru că se plăteau caricaturile care apăreau. Mai făceam picturi şi mai câştigam ceva. Vindeam în străinătate. A mai fost munca pe care o făceam pentru francezi. Eram caricaturist oficial al Festivalului de Arte din Confolens şi câştigam cam zece salarii ale unui intelectual francez.
Ce aţi făcut cu atâţia bani? V-aţi cumpărat maşină, casă?
Nu am avut un cult pentru case şi maşini. Nici acum nu îl am. Eu nu am permis de conducere. Am stat mulţi ani în chirie. Chiar dacă, paradoxal, sunt de sorginte evreiască, nu am avut cultul banului.
Poate de asta aveaţi bani...
De trei ani de zile duc o viaţă de elită. Mă duc unde vreau pe banii mei, nu accept bani. Am creat un sistem în ţara asta, am făcut o entitate, am angajat oameni, dau de mâncare la unii, plătesc toate impozitele la stat, la zi. Statul nu face la ora actua¬lă nimic pentru mine.
TRATAT DE PARAPSIHOLOGIE A PORTRETULUI UMAN
După Electrotimiş unde aţi lucrat?
La Uzina de Apă. Am avut ceva divergenţe cu cei de la Electrotimiş şi am plecat. Am avut un înger păzitor, pe Septimiu Taşcău, directorul de atunci, care m-a luat sub aripa lui. Nu mergeam nici la serviciu, aveam regim special. Lucram treburi de protocol. Şi la Electrotimiş, după ce nu mai eram şef de atelier, m-am ocupat de prospectele fabricii. Dumnezeu îţi aduce în cale asemenea oameni. Să realizezi harul lui Dumnezeu.
Aţi fost credincios tot timpul?
E dificil de răspuns la această întrebare. Numai după anumite evenimente, am
realizat legătura pe care o am cu Dumnezeu. Ştiu că există un har de la Dumnezeu. Ştiu că anumite lucruri se pot crea numai în momentul respectiv şi la timpul respectiv. Sunt posesorul singurului tratat de parapsihologie a portretului uman. Conţine 2.800 de desene, iar facultăţile mari încă predau după el.
Ce spune această lucrare?
Explică modalitatea, schimbul acesta energetic şi reprezentarea grafică a portretului uman. În esenţă, caricatura este suprapunerea măştii omului cu sufletul lui. Nu poţi să faci un portret dacă nu intri în sufletul omului. Vă dau un exemplu: la Göteborg (n.r. – Suedia), a venit un redactor de la Teheran (n.r. – Iran). După ce-l desenez, îl întreb: din ce cauză nu pot să pătrund într-un ochi de-al tău, cel stâng, şi parţial în cel drept? În stângul avea proteză, cea mai modernă proteză, era umectat, nu îţi dădeai seama că e proteză. La celălalt ochi, la dreptul, avea operaţie de cornee. A rămas mască după ce l-am întrebat. Dumnezeu îţi dă acest har! Tu trebuie să-ţi dai seama că-l ai şi să-l dezvolţi. Desenatul unui model este schimb de energie. Dacă cineva are energie negativă, mă apucă vlaga, mă doare capul, am ameţeli. Mă stoarce de energie, pentru că preiau asupra mea.
Aţi studiat parapsihologia?
Nu poţi să faci portret fără... Eu am fost autodidact. Eu singur mi-am dat seama de ceea ce sunt. Nu întreb pe nimeni nimic. Tot ce am făcut a fost prin ce am simţit. ;
131 de caricaturi pe oră
Povestiţi-ne cum aţi ajuns în Guinness Book?
Eu, încă din 1990, am bătut recordul, dar nu a fost omologat, pentru că nu aveam un juriu de calitate şi recunoscut oficial. În 1995, a fost omologat, în Franţa. Am realizat 131 de caricaturi pe oră. În 2000, mi-am îmbunătăţit recordul, făcând 206 portrete, la Palma de Mallorca, pe copii. Una e să ai model un copil, alta e pe matur.
Se spunea că desenaţi mai rapid decât calculatorul...
Francezii au făcut această constatare. Pentru că lângă mine era un japonez cu un calculator. Imprimanta lui scotea portrete. Cea mai mică diferenţă dintre mine şi calculator era de patru secunde. Atunci presa franceză a scris că „Popa’s e o forţă a naturii, desenează cu patru secunde mai repede decât calculatorul“.
Aţi făcut antrenament înainte de încercarea pentru Guinness?
Da, da, am făcut antrenamente. M-am retras la castelul de la Macea (n.r. – Arad), unde erau tot felul de întruniri. Veneau medici, ingineri... De regulă, erau peste 150 de persoane. Era o curiozitate pentru ei să plece cu o caricatură de la mine. M-am antrenat acolo. Filmam întotdeauna. Vizionam apoi filmul şi mă perfectam. Vedeam ce am greşit. Lucram la două mese şi la un scaun rotativ. Când terminam un portret, deja trebuia să fie pregătit şi pus pe scaun al doilea. Am studiat din aproape în aproape. Am găsit cea mai bună metodă.
Cum de nu reuşeşte nimeni să doboare acest record?
De fapt, Guinness Book refuză să mai scoată acest record la bătaie. Pentru că există omologat cel de 206 portrete pe oră, din 2000. Este însă un record-testament. După moartea mea, se va face public. Degeaba vine unul să spună că a făcut 137, 150 sau 160 de portrete pe oră.
Aveţi la Timişoara Academia Popa’s. Cum funcţionează?
Vin studenţi din toată lumea, din partea mea primesc abecedarul şi apoi ţin legătura cu ei. Am avut şi din Japonia studenţi. Abecedarul este un sistem de a face cât mai rapid un desen cât mai bun, care reprezintă o idee subliniată prin mijloace grafice. Sunt unii în vârstă de cinci ani, de şapte ani, alţii de 20 de ani. Nu se poate spune că cineva învaţă în doi ani. Unii învaţă în doi ani, alţii în trei. Am elevi care publică în reviste importante din lume. Nu le este ruşine să spună că au fost elevii maestrului Popa's.
Tinerii calcă pe urmele maestrului
Cât costă cursurile?
Cât costă cursurile?
Nimeni nu plăteşte nimic. Eu le dau tot. Şi material, inclusiv prăjiturile. Coursaget, care a cheltuit foarte mulţi bani cu mine, spunea ca, la rândul meu, să fac acelaşi lucru. Acelaşi lucru spun şi eu elevilor mei. Am avut artişti foarte talentaţi. ;
Al doilea tată al lui Popa’s
Când aţi început să pictaţi?
Eu am început să pictez de la 5-6 ani. Am pictat tot timpul. Însă nu am fost organizat. Mi-am dat seama că am pierdut mult timp făcând de toate. Am fost şi handbalist, mi-a plăcut matematica, am început prea multe. Am
luat-o mai serios cu pictura şi cu desenatul în anul I de facultate, când am fost trimis în Franţa, de către statul român, în urma obţinerii a şase premii I la Festivalul Cântarea României. Petru Andea, preşedintele de atunci al Centrului Universitar, a trimis pe cineva cinstit în Franţa.
Ce a fost în Franţa?
Un mare festival de artă şi folclor, la Confolens, undeva în centrul Franţei, în regiunea Cognac. Acolo m-a cunoscut preşedintele UNESCO, Henri Coursaget (n.r. – preşedintele de atunci al Festivalului de Arte din Confolens). El m-a luat să fiu caricaturistul oficial al festivalului. A fost surprins când a văzut cât sunt de tânăr, aveam 20 de ani... Mă plăteau cu 10.000 de franci. Mergeam în fiecare vară, dar de fiecare dată m-am întors acasă, după o lună, două.
Henri Coursaget a fost ca un al doilea tată pentru dumneavoastră?
Chiar aşa îl consideram. Se ştie acest lucru. Am ajuns să am cheia lui de acasă, eram de-al casei. În anul II, m-a supus unui test. M-a lăsat două luni la el în casă, singur. Dar am aflat după mulţi ani că a făcut un test, pentru că avea instalaţie de supraveghere şi voia să vadă ce fac. Am fost preluat de el alături de un francez şi de un libanez, care au murit. Am rămas eu. Era ca tatăl meu.
Henri Coursaget şi Ştefan Popa Popa's
Coursaget era un milionar. Din ce a făcut avere?
El a fost farmacist. Chiar există medicamentul „Coursaget“. Dar nu cu farmacia a făcut banii cei mai mulţi, ci cu acest festival. Se derula pe atunci cu foarte multă lume. El a fost făcut Cetăţean de Onoare post-mortem al Timişoarei. Eu l-am adus la Timişoara, unde a format Festivalul Inimilor. El a făcut festivalul. După Revoluţie, a venit cu tone de ajutoare. A murit acum trei ani, la 86 de ani. A cheltuit foarte mulţi bani cu mine, cu expoziţiile mele din Japonia, până în SUA. Era un om foarte influent în lume.
Nu eraţi privit ciudat în timpul comunismului, mai ales când reveneaţi din Franţa?
Dosarul meu este cunoscut. Eu am fost un om care îi detesta mereu pe cei care au fost colaboratorii Securităţii. Şi pe cei de atunci, şi pe cei actuali. Nu pot să îi suport. Am aflat că erau şi printre prietenii mei colaboratori ai Securităţii. Generalul Motoiu, una dintre minţile importante ale Securităţii, a spus că sunt patrimoniul României ca persoană fizică. ;
„Dacă vrei să vezi cât eşti de mic, mergi la Vatican“
Ce fac copiii dumneavoastră?
Din prima căsătorie am un băiat şi o fată, iar din a doua căsătorie – un băiat. Sorina are o firmă de contabilitate şi datorită ei sunt şi bunic, pentru că are un copil de 3 ani. Ştefan e la Düsseldorf, în Germania, unde are o firmă de IT. Patrick a terminat facultatea, la Calculatoare, lucrează la Timişoara la o firmă care se ocupă de intervenţii la curent electric.
Două soţii aţi avut?
Da, e suficient. Mă gândesc că ele au dus-o foarte greu cu mine. Nu cred că le-a fost uşor cu un artist. Atâta minte am avut, atât am putut. Acum, ştiu unde sunt, cum judec, din păcate, nimeni nu mă foloseşte...
De ce se spune despre dumneavoastră că sunteţi mason?
Nu există niciun individ în ţara asta care să poată spune că Popa’s a fost sau este membru într-o lojă masonică din România. Dar poate că sunt ceva mai mult decât atât. Poate că fac parte din Consiliul de Conducere a Lumii... Eu am primit şi primesc numeroase diplome şi distincţii de la organizaţii masonice, dar asta nu înseamnă că sunt şi eu. Vă spun ceva: sunt 21 de loji naţionale în România şi sunt oameni de rahat. Nu fac nimic. Nu doresc decât să aibă mantii colorate, să le strălucească medalii preţioase în piept şi să nu facă nimic.
Ceremonie de investire al Ordinului Cavalerilor de Malta
„ROMÂNUL E PENAL“
Totuşi, nu puteţi spune că nu sunteţi apreciat în România. Aţi fost numit printre Ambasadorii Turismului...
Este un lucru care mă onorează, dar eu sunt ambasador de foarte mulţi ani. E bine că s-au constituit primele elemente ale elitei româneşti. Românii trebuie să aibă grijă de ei. Nu să apară unu’ la televizor să spună că Nadia e curvă. Nu este admisibil aşa ceva.
Una dintre cele mai importante momente este expoziţia de la Vatican...
Eu m-am întâlnit prima dată cu Papa Ioan Paul al II-lea, în 1984. Apoi, în 2012, am fost la Papa Benedict al XVI-lea, am binecuvântarea Papei Ratzinger. Am făcut albumul Papei, care cred că e o mare performanţă. Nimeni nu a mai făcut aşa ceva. Vă spun ceva. Dacă vrei să vezi cât eşti de mic, mergi la Vatican.
Ce îşi mai poate dori Ştefan Popa Popa’s?
Normalitate în ţara asta. Îmi doresc, dar nu cred că o să apuc, nici eu, nici copiii mei. Îmi doresc să se termine cu furtul. Românii să uite cuvintele legate de furt, jaf, hoţie. Când m-am dus într-un penitenciar, invitat să fac portrete, le-am spus celor de acolo: diferenţa dintre voi şi cei de afară este că pe voi v-au prins! Românul e penal.
Vor arunca unii cu pietre după dumneavoastră!
Sunt imun. Să arunce! Mă şi aştept la acest lucru. Creez animozităţi în rândul celor care sunt obedienţi şi se simt jigniţi. Dacă noi continuăm să nu spunem lucrurilor pe nume, nu facem nimic. Eu fac parte dintre oamenii care încă mai construiesc. Şi nu mi-e frică decât de Dumnezeu!
Caricaturi pentru peste 200 de şefi de state sau guverne
Nume: Ştefan Popa Popa’s („Popa’s“ este pseudonimul dat de tatăl caricaturistului, din engleză, însemnând „al lui Popa“)
Data şi locul naşterii: 11 iunie 1955, Caransebeş, judeţul Caraş-Severin.
Starea civilă:
căsătorit, are trei copii,
din două căsnicii.
Studiile şi portofoliul:
Facultatea de Mecanică, Universitatea Politehnica din Timişoara, 1974-1978.
Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franţa.
Liceul de Arte Plastice din Drobeta Turnu Severin.
La 14 ani a publicat în singura revistă umoristică a vremii, „Urzica“.
La 19 ani a fost descoperit de Henri Coursaget, primul preşedinte al UNESCO.
Performanţe:
Locul I la Balcaniada
de Matematică, 1971.
La Festivalul Internaţional de Caricatură de la
Saint-Estève (Franţa) din 1990 a stabilit recordul mondial de rezistenţă (1.527 de portrete color în zece zile şi zece nopţi).
În 1995 îşi doboară propriul record şi realizează 2.772 de caricaturi color în zece zile şi zece nopţi.
Record în Guinness
Book în 1995: 131 de portrete într-o oră.
Peste 200 de şefi de state şi guverne au portrete semnate Popa’s.
Distincţii:
Cetăţean de onoare în 26 de oraşe din ţară.
Membru al Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Arte a Academiei Città di Roma şi membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din cadrul UNESCO.
A creat Academia Popa’s, şcoala românească de caricatură.
Locuieşte în: Timişoara.
Citiţi şi:
Popa's pictează pentru Vatican
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
