
Celebrul caricaturist Ştefan Popa Popa’s (59 de ani) a vorbit cu „Weekend Adevărul“ despre viaţa sa, mărturisind în premieră că este de sorginte evreiască. Unul dintre cei mai cunoscuţi români peste hotare, el spune că mereu a spălat imaginea negativă a ţării noastre în străinătate.
EXCLUSIV Au furat statuia de bronz a lui Ştefan Popa Popa’s: "Am spus şi o repet. Suntem penali în fiecare minut"
Ştefan Popa Popa’s este fără îndoială unul dintre cei mai cunoscuţi români de peste hotare. Nu degeaba a fost ales printre cei şapte Ambasadori ai României, alături de Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Gabi Szabo, Gheorghe Zamfir şi Grigore Leşe. Ştefan Popa Popa’s figurează în Guiness Book ca cel mai rapid caricaturist din lume, este un om care reprezintă cu demnitare România la cele mai selecte întruniri de pe glob, la întâlniri cu cele mai influente personalităţi mondiale.
Aatunci când nu călătoreşte, Ştefan Popa Popa's îşi petrece tot timpul în conacul său din cartierul Elisabetin din Timişoara, vecin cu Parcul Carmen Sylva. Este o casă de peste 100 de ani, construită de călugăriţele din Ordinul de Notre Dame.
Popa’s s-a născut la Caransebeş, a copilărit la Drobeta-Turnu Severin şi a devenit timişorean în 1974, odată cu studenţia. Artistul a povestit, pentru „Weekend Adevărul“, despre greutăţile din tinereţe, despre cum i-au ajuns tatăl la psihiatrie şi mama la închisoare. A vorbit despre Timişoara de altădată, despre al doilea părinte, milionarul francez Henri Coursaget. A dezvăluit originile sale evreieşti.
Ştefan Popa Popa’s nu se fereşte de cuvinte grele şi spune lucrurilor pe nume. Uneori dur şi fără menajamente, pune la zid clasa politică, dar şi ţara pe care o suduie, însă o şi iubeşte, pentru că nu a avut şi nu are de gând să o părăsească niciodată.
Nu deranjează atitudinea dumneavoastră de a spune lucrurilor pe nume?
Ba da. Am deranjat pe foarte multă lume. Numai că eu am făcut ceva pentru ţara asta, ea nu mi-a făcut nimic bun. Eu sunt un artist care stă izolat în casa lui. Nu am ieşit niciodată din curtea mea, mi-am creat o instituţie să nu depind de nimeni, să nu stau cu mâna întinsă să îmi dea cineva salariul. Nu depind de nimeni din România. Mi-am format o instituţie, am comenzi în străinătate, nu mă interesează nici măcar cine conduce ţara asta. Este oricum condusă prost. Niciodată nu a fost condusă bine. Poate atunci a fost mai bine când erau străini la conducere, în perioada regalităţii.
Sunteţi monarhist?
Nu sunt monarhist. Dar asta nu înseamnă că nu pot să fiu un observator şi să trag o concluzie după ce am citit atâta istorie. Nu am spus că regalitatea e o soluţie sigură, dar trebuie încercată. Pentru că
Noi transformăm pe oricine intră în România. Orice străin care vine cu educaţia lui aici, după scurt timp, automat, se românizează. De 2.000 de ani este aşa. Gena noastră nesănătoasă e mai puternică decât a lor. Ăştia suntem! Mai contează şi influenţa ţigănească asupra poporului român. S-a ajuns la imbecilizarea poporului, împreună cu televiziunile comerciale. Nu puteţi să mai deschideţi un post de televiziune care să nu aibă o emisiune manelizată! Eu nu am nimic cu etnia ţigănească, dar nu vreau să trăiesc ţigăneşte. Se pare că unora le place.

Sperăm mereu ca generaţiile viitoare să schimbe ceva...
Din câte ştiu, sunteţi un român bănăţean născut la Caransebeş. Nu aveţi nimic sânge străin?
Opt ani de zile. Până în clasa a doua de gimnaziu. Dar a rămas un loc cu care port şi astăzi o legătură strânsă. Şi datorită actualului primar (n.r. – Marcel Vela), care, după părerea mea, este unul dintre cei mai buni din ţară. Să nu vă mire că muzeul caricaturii o să fie la Caransebeş.

Să revenim puţin. De ce v-aţi mutat la Severin?
Mama este din Oltenia, deşi l-a cunoscut pe tata la Iaşi. Ea e din zona Severinului, de lângă Strehaia. A avut un ajutor formidabil din partea părinţilor şi a vrut să fie mai aproape de părinţi. Am stat acolo, la Severin, până am terminat liceul.
Aşadar, faceţi parte dintr-o familie de intelectuali.
Nu numai atât. Sora vitregă a tatălui meu era cunoscuta actriţă Carmen Stănescu. Ea e tot evreică. Dar lui tata nu i-a plăcut niciodată să spună că e evreu. Spunea că nu trebuie să ştie nimeni că ai sorgintea asta. Atâta timp cât există lumea arabă, poţi avea mari probleme. Cei din comunitatea evreiască din România mi-au spus să vorbesc despre acest lucru, dar am evitat. Este pentru prima dată când spun aceste lucruri în presă.
„ROMÂNIA ŞI-A FALSIFICAT MEREU ISTORIA“
Sunt românii antisemiţi?
Dacă există doi tâmpiţi, nu înseamnă că sunt toţi ca ei. Nu putem să generalizăm. Este clar că în această ţară a avut loc un Holocaust, deşi unii neagă. Nu pot să spun cuvinte frumoase despre cei care nu recunosc adevărul istoric şi despre ce a fost. România şi-a falsificat mereu istoria. Ştefan cel Mare a fost un mare vărsător de sânge, spun cronicarii. Dacă a fost vărsător de sânge, de ce l-au canonizat? De ce l-au făcut sfânt? Eu mă simt jignit, ca român, să se spună că pe mine mă reprezintă Ştefan cel Mare. A construit biserici, frumos din partea lui! Dar poate cineva să demonstreze că a fost şi religios marele vărsător de sânge? Noi nu avem istorie. Şi de cea pe care o avem ne batem joc.

Dar prin ce v-a atras în mod special acest oraş?
Timişoara anilor respectivi era un oraş multietnic. Pe străzile Timişoarei se vorbeau trei limbi: maghiară, germană şi română. Am avut şi am şi acuma prieteni unguri şi nemţi. Eu am venit aici în 1974. Am mai prins acele vremuri frumoase, am fost martor. Era un oraş civilizat. După aceea, a venit puhoiul de moldoveni şi de olteni... Asta înseamnă să plece lumea bună şi să vină lumea rea. Energiile pozitive au fost înlocuite cu energii negative.
Ce vă amintiţi despre Timişoara de atunci?
Era mai curată şi mai civilizată. Se ofereau locurile în tramvai bătrânilor, femeilor, nu se scuipa pe stradă, nu se mâncau seminţe, nu se înjura. Noi nu suntem un popor serios. Acum câţiva ani, m-am întâlnit cu câţiva oameni importanţi la Viena, care mi-au spus că românii ar trebui să ia în serios treaba cu Ţinutul Secuiesc, pentru că ungurii sunt oameni serioşi şi vom avea probleme. Şi uite că au avut dreptate. Nu ştiu ce or să obţină, dar totul se va baza pe neseriozitatea noastră.
Eu merg foarte mult prin ţară şi vă spun că mi-e greu să mai discut cu cineva care este de dincolo de Munţii Carpaţi. Nu sunt secesionist. Dar ei nu au nimic în cap, sunt oameni primitivi. Uitaţi-vă la televiziunile care se desfăşoară în Bucureşti. Dacă îmi arătaţi una despre care să spui ceva bun... Nu avem oameni, producători... La noi, televizunea face educaţia ratingului, adică a majorităţii populaţiei. Dacă 90 la sută din oameni sunt manelizaţi, televiziunile vor oferi emisiuni pentru ei, nu pentru cei 10 la sută culţi. Niciunde în lume, oamenii de cultură şi de elită nu s-au dus spre societate, ci societatea a trebuit să îi descopere, să îi aducă în faţă. Societatea românească nu-l caută pe omul de cultură, pentru că nu-l înţelege, nici nu ştie ce face. Şi apoi, dacă modelele lor sunt oameni primitivi, nu poţi să le ceri mai mult.
Elita este altceva, oamenii puternici – altceva. Elita trebuie să fie la baza celor care conduc. Cei care conduc, acei oameni puternici, trebuie să fie dirijaţi din umbră de către oamenii de elită, nu de hoţi şi bandiţi.
„SĂ ÎNCEPEM O CONSTRUCŢIE DE LA ZERO“
Şi ce ne rămâne să facem? Să tragem obloanele, să stigem lumina şi să plecăm toţi?

Autoportret realizat în 1994
Comunismul i-a trimis în străinătate, iar celor care nu au ascultat le-a dat în cap. Dar nu regimurile determină valoarea elitei. Îmi pun problema de ce nu existau mai mulţi, de ce nu există şi acum. Vai de ţara care nu are elită! Uitaţi cum arată România! Şi Brâncuşi când a vrut să vină în ţară a zis: „Când am plecat, v-am lăsat săraci şi proşti. Şi când m-am întors, v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti“.
Şi acum sunt unii care se chinuie să îi aducă osemintele în ţară…
Aţi formulat greşit. Corect spus este: unii rahaţi care conduc ţara asta vor să crească în sondaje pe spatele lui Brâncuşi. E o ruşine! Să aduci osemintele lui Brâncuşi, care s-a realizat în Franţa şi pe care România nu a dat doi bani, doar că vrea unul să se dea mare, să spună ce mare lucru a făcut. E o ruşine! ;
Ştefan Popa Popa’s: Nu. În clasa a X-a am rămas singur. Mama a fost arestată, tata s-a îmbolnăvit şi a trebuit internat la un spital de psihiatrie. A trebuit să mă întreţin singur. Să vând caricaturi, picturi. Nu îmi este ruşine! Am terminat liceul şi fugeau colegele mele să îmi coasă la coate haina. Mergeam iarna la bi-
Mama, care a fost profesoară de chimie, a fost acuzată că a luat bani să treacă un elev. Banii nu au fost găsiţi, dar nu a mai contat. A fost închisă aproape patru ani. După Revoluţie, m-au chemat la Severin să o reabiliteze pe mama. Am spus că dacă îmi aduc înapoi şi tinereţea, atunci da.
PREMIUL I LA BALCANIADA DE MATEMATICĂ
Aţi învăţat bine?
De ce aţi ales Tehnologia de Construcţii pentru Maşini, de la Facultatea de Mecanică din Timişoara?
De ce aţi vrut să deveniţi inginer?
Ceilalţi doi fraţi ce fac?
Unul a murit, cel care era mai mare cu doi ani, era profesor universitar. Celălalt e mai mare cu patru ani, a fost tot profesor universitar. Acum este bolnav, pensionar.
La Severin obişnuiaţi să mergeţi?
Foarte rar mergeam la Severin, nu aveam pentru ce. Înainte de facultate, am făcut armata la Buziaş – nouă luni. Dar preferam să rămân în unitate când primeam liber, pentru că nu aveam unde să merg. După armată,
Ce aţi făcut după Facultate?
M-au repartizat la Severin, pentru că tocmai eram la Paris (n.r. – pe vremea aceea, mergea an de an în Franţa). S-au luat după buletin şi după domiciliul stabil, să-mi facă un bine. Mi-a schimbat repartiţia Corneliu Mănescu, ambasadorul nostru. Am ajuns la Timişoara, la Întreprinderea Electrotimiş. Am fost inginer TCM, am fost şef de atelier, trei-patru ani.

Popa's cu Tom Jones
A fost interesant?
Era interesant. Tratamentele termice mă fascinau, la fel şi sculele cu care lucram. M-a ajutat şi mă ajută în continuare, pentru că am unul dintre cele mai importante truse de aerografe din lume. Toată viaţa mea am cumpărat aerografe (n. r. – pulverizator cu care se acoperă cu straturi de vopsea uniforme suprafeţe mari ale unor desene). Dar nu are niciun artist din lume ce am eu. Eu
Câţi bani câştigaţi pe vremea aceea?
Nu am avut un cult pentru case şi maşini. Nici acum nu îl am. Eu nu am permis de conducere. Am stat mulţi ani în chirie. Chiar dacă, paradoxal, sunt de sorginte evreiască, nu am avut cultul banului.
Poate de asta aveaţi bani...
De trei ani de zile duc o viaţă de elită. Mă duc unde vreau pe banii mei, nu accept bani. Am creat un sistem în ţara asta, am făcut o entitate, am angajat oameni, dau de mâncare la unii, plătesc toate impozitele la stat, la zi. Statul nu face la ora actua¬lă nimic pentru mine.
TRATAT DE PARAPSIHOLOGIE A PORTRETULUI UMAN
După Electrotimiş unde aţi lucrat?
La Uzina de Apă. Am avut ceva divergenţe cu cei de la Electrotimiş şi am plecat. Am avut un înger păzitor, pe Septimiu Taşcău, directorul de atunci, care m-a luat sub aripa lui. Nu mergeam nici la serviciu, aveam regim special. Lucram treburi de protocol. Şi la Electrotimiş, după ce nu mai eram şef de atelier, m-am ocupat de prospectele fabricii. Dumnezeu îţi aduce în cale asemenea oameni. Să realizezi harul lui Dumnezeu.
Aţi fost credincios tot timpul?
E dificil de răspuns la această întrebare. Numai după anumite evenimente, am
Ce spune această lucrare?
Explică modalitatea, schimbul acesta energetic şi reprezentarea grafică a portretului uman. În esenţă, caricatura este suprapunerea măştii omului cu sufletul lui. Nu poţi să faci un portret dacă nu intri în sufletul omului. Vă dau un exemplu: la Göteborg (n.r. – Suedia), a venit un redactor de la Teheran (n.r. – Iran). După ce-l desenez, îl întreb: din ce cauză nu pot să pătrund într-un ochi de-al tău, cel stâng, şi parţial în cel drept? În stângul avea proteză, cea mai modernă proteză, era umectat, nu îţi dădeai seama că e proteză. La celălalt ochi, la dreptul, avea operaţie de cornee. A rămas mască după ce l-am întrebat. Dumnezeu îţi dă acest har! Tu trebuie să-ţi dai seama că-l ai şi să-l dezvolţi. Desenatul unui model este schimb de energie. Dacă cineva are energie negativă, mă apucă vlaga, mă doare capul, am ameţeli. Mă stoarce de energie, pentru că preiau asupra mea.
Se spunea că desenaţi mai rapid decât calculatorul...
Francezii au făcut această constatare. Pentru că lângă mine era un japonez cu un calculator. Imprimanta lui scotea portrete. Cea mai mică diferenţă dintre mine şi calculator era de patru secunde. Atunci presa franceză a scris că „Popa’s e o forţă a naturii, desenează cu patru secunde mai repede decât calculatorul“.
Aţi făcut antrenament înainte de încercarea pentru Guinness?
Da, da, am făcut antrenamente. M-am retras la castelul de la Macea (n.r. – Arad), unde erau tot felul de întruniri. Veneau medici, ingineri... De regulă, erau peste 150 de persoane. Era o curiozitate pentru ei să plece cu o caricatură de la mine. M-am antrenat acolo. Filmam întotdeauna. Vizionam apoi filmul şi mă perfectam. Vedeam ce am greşit. Lucram la două mese şi la un scaun rotativ. Când terminam un portret, deja trebuia să fie pregătit şi pus pe scaun al doilea. Am studiat din aproape în aproape. Am găsit cea mai bună metodă.
Cum de nu reuşeşte nimeni să doboare acest record?
De fapt, Guinness Book refuză să mai scoată acest record la bătaie. Pentru că există omologat cel de 206 portrete pe oră, din 2000. Este însă un record-testament. După moartea mea, se va face public. Degeaba vine unul să spună că a făcut 137, 150 sau 160 de portrete pe oră.
Aveţi la Timişoara Academia Popa’s. Cum funcţionează?
Vin studenţi din toată lumea, din partea mea primesc abecedarul şi apoi ţin legătura cu ei. Am avut şi din Japonia studenţi. Abecedarul este un sistem de a face cât mai rapid un desen cât mai bun, care reprezintă o idee subliniată prin mijloace grafice. Sunt unii în vârstă de cinci ani, de şapte ani, alţii de 20 de ani. Nu se poate spune că cineva învaţă în doi ani. Unii învaţă în doi ani, alţii în trei. Am elevi care publică în reviste importante din lume. Nu le este ruşine să spună că au fost elevii maestrului Popa's.

Cât costă cursurile?
Nimeni nu plăteşte nimic. Eu le dau tot. Şi material, inclusiv prăjiturile. Coursaget, care a cheltuit foarte mulţi bani cu mine, spunea ca, la rândul meu, să fac acelaşi lucru. Acelaşi lucru spun şi eu elevilor mei. Am avut artişti foarte talentaţi. ;
Ce a fost în Franţa?
Un mare festival de artă şi folclor, la Confolens, undeva în centrul Franţei, în regiunea Cognac. Acolo m-a cunoscut preşedintele UNESCO, Henri Coursaget (n.r. – preşedintele de atunci al Festivalului de Arte din Confolens). El m-a luat să fiu caricaturistul oficial al festivalului. A fost surprins când a văzut cât sunt de tânăr, aveam 20 de ani... Mă plăteau cu 10.000 de franci. Mergeam în fiecare vară, dar de fiecare dată m-am întors acasă, după o lună, două.
Chiar aşa îl consideram. Se ştie acest lucru. Am ajuns să am cheia lui de acasă, eram de-al casei. În anul II, m-a supus unui test. M-a lăsat două luni la el în casă, singur. Dar am aflat după mulţi ani că a făcut un test, pentru că avea instalaţie de supraveghere şi voia să vadă ce fac. Am fost preluat de el alături de un francez şi de un libanez, care au murit. Am rămas eu. Era ca tatăl meu.

Henri Coursaget şi Ştefan Popa Popa's
El a fost farmacist. Chiar există medicamentul „Coursaget“. Dar nu cu farmacia a făcut banii cei mai mulţi, ci cu acest festival. Se derula pe atunci cu foarte multă lume. El a fost făcut Cetăţean de Onoare post-mortem al Timişoarei. Eu l-am adus la Timişoara, unde a format Festivalul Inimilor. El a făcut festivalul. După Revoluţie, a venit cu tone de ajutoare. A murit acum trei ani, la 86 de ani. A cheltuit foarte mulţi bani cu mine, cu expoziţiile mele din Japonia, până în SUA. Era un om foarte influent în lume.
Dosarul meu este cunoscut. Eu am fost un om care îi detesta mereu pe cei care au fost colaboratorii Securităţii. Şi pe cei de atunci, şi pe cei actuali. Nu pot să îi suport. Am aflat că erau şi printre prietenii mei colaboratori ai Securităţii. Generalul Motoiu, una dintre minţile importante ale Securităţii, a spus că sunt patrimoniul României ca persoană fizică. ;
Da, e suficient. Mă gândesc că ele au dus-o foarte greu cu mine. Nu cred că le-a fost uşor cu un artist. Atâta minte am avut, atât am putut. Acum, ştiu unde sunt, cum judec, din păcate, nimeni nu mă foloseşte...
De ce se spune despre dumneavoastră că sunteţi mason?
Nu există niciun individ în ţara asta care să poată spune că Popa’s a fost sau este membru într-o lojă masonică din România. Dar poate că sunt ceva mai mult decât atât. Poate că fac parte din Consiliul de Conducere a Lumii... Eu am primit şi primesc numeroase diplome şi distincţii de la organizaţii masonice, dar asta nu înseamnă că sunt şi eu. Vă spun ceva: sunt 21 de loji naţionale în România şi sunt oameni de rahat. Nu fac nimic. Nu doresc decât să aibă mantii colorate, să le strălucească medalii preţioase în piept şi să nu facă nimic.

Ceremonie de investire al Ordinului Cavalerilor de Malta
Totuşi, nu puteţi spune că nu sunteţi apreciat în România. Aţi fost numit printre Ambasadorii Turismului...

Starea civilă:
Studiile şi portofoliul:
Facultatea de Mecanică, Universitatea Politehnica din Timişoara, 1974-1978.
Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franţa.
Liceul de Arte Plastice din Drobeta Turnu Severin.
La 14 ani a publicat în singura revistă umoristică a vremii, „Urzica“.
La 19 ani a fost descoperit de Henri Coursaget, primul preşedinte al UNESCO.
Performanţe:
Locul I la Balcaniada
La Festivalul Internaţional de Caricatură de la
În 1995 îşi doboară propriul record şi realizează 2.772 de caricaturi color în zece zile şi zece nopţi.
Record în Guinness
A creat Academia Popa’s, şcoala românească de caricatură.

Popa's pictează pentru Vatican
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: