Fiul lui Dinescu declanşează revoluţia manelelor: „Cei mai buni muzicieni din România sunt lăutarii. Ei sunt adevăratele staruri“

Fiul lui Dinescu declanşează revoluţia manelelor: „Cei mai buni muzicieni din România sunt lăutarii. Ei sunt adevăratele staruri“

Andrei Dinescu şi Impex la Câta Festival FOTO Ştefan Both

Andrei Dinescu, fiul scriitorului Mircea Dinescu, face parte din formaţia „Impex“, care cântă „neomanele“, adică manele reinventate, adaptate la stilurile noi de muzică. Tânărul este un veritabil apostol al muzicienilor romi din România.

Weekendul trecut, lângă Timişoara, a avut loc „Câta Festival“, un festival inedit de etno-folk-rock-manele, unde a fost invitată şi trupa „Impex“, în care cântă Andrei Dinescu, fiul scriitorului Mircea Dinescu. Formaţia, în care se află şi chitaristul Thomas Hofer, fiul lui Hano Hofer de la Nightloosers, reinventează maneaua şi muzica lăutărească, cântând manele în manieră psihedelic-rock. Andrei Dinescu (32 de ani) a acceptat să vorbească pentru „Adevărul“ despre proiectul său muzical.

„Adevărul“: Înainte de „Impex“ ai cântat în „Steaua de mare“, prima trupă care a combinat rockul cu manelele. Ce s-a întâmplat cu acest proiect?

Andrei Dinescu: Compozitorii de la „Steaua de mare“ sunt acum în „Impex“. „Steaua de mare“ a fost un proiect de studio de muzică orientală, început acum şapte ani. Totul a pornit de la un program de arte în penitenciare, lansat de Dana Cenuşă, care a pus la cale un festival de teatru în puşcării, cu puşcăriaşi. Ea m-a contactat, spunea că ar vrea un concert în deschiderea festivalului de teatru. A urmat un turneu prin puşcării, unde am căutat muzicieni. Am descoperit că majoritatea erau romi. Am descoperit că ei erau obligaţi să cânte muzica albă, gen Tudor Gheorghe, şi făceau un spectacol din ăsta răsuflat, obosit, comunistoid. Era ca o pedeapsă în plus. I-am întrebat: „Vouă ce vă place?“. Au ţipat în cor: „Manele“. Am zis că asta o să cântăm. A ieşit un spectacol incredibil. Au cântat în indiană, arabă, s-a deschis porţile orientului.

 

Plecând de aici ai început să studiezi fenomenul manelelor?

Am avut ocazia să cunosc bine muzica vestică, muzica albilor în general. Eu am cântat de mic la vioară clasică. Am cântat muzică de albi, aşa că m-am gândit să învăţ stilurile locale. Am ajuns la muzica lăutarilor, care sunt cei mai buni muzicieni din ţară. Şi vorbesc ştiinţific.

Există o prejudecată că textele maneliştilor sunt de proastă factură.

E un clişeu că textele de manele sunt proaste. Normal că nu sunt toate bune, dar nici toate rock-urile şi pop-urile sunt bune. Există trei milioane de trupe rock în lume, iar noi ascultăm câteva zeci. Mulţi au versuri banale, neinteresante. Sunt zeci de mii de trupe de jazz plicticoase. Manelele sunt puse toate la un loc, în loc să se ia cele bune. Eu am ales manelele bune. Foarte multe versuri din manele sunt cu „Dumnezeu“, „familie“, subiecte serioase. Cunosc manele mult mai adânci decât „Ţi-am dat un inel“ de la Holograf. Depinde ce alegi.

Cum vezi maneaua în industria muzicală românească de azi?

În România există două mari lumi muzicale, care conţin mii de muzicieni. Doar două. Cea a muzicii clasice, care produce în fiecare an sute de artişti, toate orchestrele lumii sunt pline de români, de la Londra, Berlin, Viena la New York. Ştacheta e sus. Cealaltă este lumea muzicii lăutăreşti. Este o şcoală, doar că nu e oficială. Produce anual sute de artişti, iar ştacheta, tehnic vorbind, e foarte sus.

Şi totuşi se spune că maneliştii nu au şcoală.

Mulţi au şcoli. Mulţi lăutari şi-au dat copiii la şcoală. E şi ăsta un clişeu că nu au, că nu ştiu note. Cei de la ţară nu ştiu să noteze notele. Dar nu înseamnă că nu ştiu notele. Ei nu ştiu să le scrie pe portativ, nu cunosc acel sistem de scriere. Dar dacă le spui sol – ştiu super-bine. E o nedreptate că se zice că nu ştiu note. Eu pot să învăţ orice lăutar într-o oră să noteze. Acel sistem de cinci beţe cu bulinuţe între ele e o nimica toată pentru ei, dar ei au un complex că nu ştiu să noteze şi să citească notele. Îşi închipuie că e ceva foarte complicat. În realitate, e complicat ce fac ei. Să înveţi să citeşti de pe portativ poate oricine, dar nu oricine poate să cânte ca ei.



Tu ai studii muzicale?

Nu am făcut Conservatorul, pentru că de la 15 ani am luat-o pe o cărare care nu era reprezentată la Conservator, cum ar fi muzica electronică experimentală, psihedelică şi alte stiluri. Acolo nu se fac aceste genuri. Eu am făcut vioară şi am avut norocul să am profesori foarte buni, la 12 ani am luat lecţii şi de la Ion Voicu, violonistul numărul unu al României. Am vrut să plec din lumea muzicii clasice. Mă folosesc de ce am învăţat atunci. Am să dau anul acesta la facultate la Limbi străine, secţia de Limbă ţigănească. Am de gând să produc mai multe trupe ţigăneşti.

Cum se face că la radio şi la televizor nu auzi manele?

În România s-a creat o mişcare de antimanele, care a început la Vama Veche - epicentrul rasismului. Sunt pancarte pe care scrie „Aici nu e voie cu manele“. Ştiu ce se ascunde în spatele mişcării antimanele. Lumea este rasistă, are boală pe ţigani, dar ştie că în Europa nu e bine să fii rasist. Aşa s-a creat această formulă, poţi să fi rasist, în plus eşti şi respectat. Ba, mai mult, eşti un om evoluat dacă ai boală pe manele. Florin Salam, fie că îţi place sau nu, este unul dintre cei mai populari artişti ai ţării. Este de culoare şi lipseşte de la radio. Ai un artist foarte popular, dar media nu vrea să-l accepte ca fiind popular. E trist. El nu e protejat, poate fi batjocorit de orice mafiot care-l cheamă, care ştie că albii nu-l respectă. Banii sunt făcuţi din cântat fizic. Au patru nunţi pe zi, cântă zece ore pe zi, apoi fac infarct. În timp ce albul face o piesă şi apoi stă pe canapea, pentru că vin bani din difuzările de la radio. Florin Salam nu a fost dat la radio niciodată, dar are zece hituri pe an. Eu, dacă aş fi Salam, m-aş duce la Haga direct, pentru că e o discriminare evidentă.



Cum e percepută această muzică în străinătate?

Cei mai buni muzicieni din România sunt lăutarii. Tehnic vorbind. Nu există în România o formaţie cu adevărat convingătoare, bună. Ceva ce să duci în Suedia, Japonia, iar lumea să rămână căscată. În afară de ţigani. Fanfara Ciocârlia, Mahala Rai Banda, Zece Prăjini, Taraful de la Clejani, Taraf de Haidouks au făcut turul lumii. Ei sunt adevăratele staruri ale României, cei mai umblaţi muzicieni. Cântă atât de bine că, dacă îi duci oriunde, lumea rămâne cu gura căscată. Într-o ţară de 23 de milioane de oameni nu există o formaţie de albi bună! Ar trebui să fie sute, mii. Şi e incredibil că tocmai muzicienii albi se plâng de manele.

Cum sunt maneliştii dincolo de masca pe care o poartă?

Am discutat cu Salam. E foarte speriat, e un tip complexat, deşi e milionar. Se comportă fix ca un copil ţigan speriat de pe stradă. Lumea nu ştie că ei cântă şi după ce cântă la mafiot, sau să-i zicem omul de afaceri, el stă toată noaptea, iar a doua zi îl sună mafiotul, spune că s-a îmbătat şi îi cere banii înapoi. Ceea ce nu o să păţească albii. Adrian Copilul Minune şi mari vedete au fost batjocorite la nunţi, unii erau fugăriţi. Lumea dă vina pe ei, că ei promovează mafia. Nu, ei sunt sclavii lor.


 

Care e diferenţa dintre muzica lăutărească şi manele?

Maneaua e muzică ţigănească contemporană. Lumea spune că muzica lăutărească veche e bună, dar asta nouă nu. Romii din ziua de azi au acces la electrificare, la clape. Ei duc această muzică în viitor. O familie de lăutari are oameni de 60 de ani care cântă lăutăria veche, iar copiii lor cântă lăutăria nouă, maneaua. Oamenii îi invită pe bătrâni, spunându-le că manelele sunt o porcărie. De fapt, manelele sunt cântate de copiii lor, păstrătorii muzicii balcanice, şi o duc în viitor. Cui nu-i convine, să meargă la Rolling Stones, să-i oblige să cânte la instrumente de lemn, neelectrificate. Maneaua e muzica ţigănească contemporană.

Se poate spune că maneliştii sunt păstrătorii spiritului balcanic din România?

Ce suntem noi, ca români? Dacă ne căutăm la ADN vom găsi că suntem făcuţi din numeroase etnii, inclusiv grecească, ţigănească, evreiască, rusească, turcească. 500 de ani am fost legaţi de Istanbul, care era un New York al vremii. În România erau oiţe pe atunci. Acolo era ştiinţă, matematică, arhitectură la cel mai înalt nivel. Noi nu aveam nimic. Aşa că am avut şi avantaje din contactul cu Istanbulul, nu numai minusuri. Dar când se vorbeşte de Orient se vorbeşte negativ. Noi ar trebui să dăm lecţii Vestului la multiculturalism, avem istoric, multietnicitate, pe când Vestul o are de 60 de ani. Dar noi suntem cei mai împotrivă... Nu trebuie să-i transformi pe toţi în nişte austrieci ca să-i numeşti oameni.




A fost greu să intri în lumea lor?
 
Nu e uşor să intri în lumea lor. Ei nu cântă niciodată gratis. Dacă vrei să ai parte de timpul lor muzical trebuie să îi plăteşti. Am descoperit singura cealaltă monedă pe care o acceptă ei, în fară de bani. Este muzica la schimb. Când au ajuns la mine la studio cei de la Taraf de Haidouks, o formaţie de lăutari foarte celebră în lume, le-am cântat din prima nişte ritmuri bulgăreşti, pe care ei nu le ştiau. Am văzut că li s-au întins antenuţele. Eu dacă îi ajut muzical, ei folosesc ce au învăţat de la mine şi câştigă bani din aia.


ŞI-A FĂCUT STUDIO DE ÎNREGISTRĂRI

Andrei Dinescu şi-a făcut un studio de înregistrări, la Mogoşeşti (Giurgiu). Spune că o parte din bani, 25.000 de euro, i-a obţinut dintr-o finanţare europeană. Acum lucrează la primul album „Impex“, dar speră să producă pe viitor cât mai multe trupe ţigăneşti. „S-ar putea să fiu eu, blondul-alb care dă drumul la cântatul în ţigăneşte“, a mai spus Dinescu junior.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: