Alpinistul Horia Colibăşanu, primul sportiv din România care s-a vaccinat împotriva COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia Colibăşanu, care se pregăteşte să cucerească din nou Himalaya, a putut se imunizeze mai repede, din primul val, pentru că în viaţa de zi cu zi este medic stomatolog.

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu este primul sportiv din România care s-a vaccinat împotriva virusului SARS-Cov-2. A putut se imunizeze mai repede, din primul val, pentru că în viaţa de zi cu zi este medic stomatolog. El a primit serul în centrul de vaccinare de la Spitalul CFR, iar în afară de o mică durere musculară nu a avut reacţii adverse. 

“Am reuşit să mă programez, am făcut vaccinul, am fost monitorizat. În primul rând, vaccinul nu a durut, n-am simţit nimic. Deşi, recunosc, m-am gândit că o să fie ca în clasa a doua, când primeam vaccinuri. Atunci erau mai dureroase. Am avut o mică durere musculară a doua zi, dar nimic deosebit, nicio altă reacţie, am făcut sport, am lucrat. Aştept nerăbdător rapelul, de acolo mă voi considera imunizat şi îmi pot vedea de treabă”, a declarat Horia Colibăşanu.

Horia Colibăşanu îşi dorea să se vaccineze pentru că, în luna martie, urmează să plece în expediţie, pe Himalaya, pentru pentru a încerca cucerirea optmiarului Daulaghiri, pe o rută nouă. 

„Plec mai liniştit, dar mai ales o să pot să circul mai bine. În mod sigur vor fi nişte avantaje să ai hârtia de vaccinare. Şi e important să nu mai fiu carantinat. Pentru că la întoarcerea din expediţie de anul trecut a trebui să stau două săptămâni în carantină, la un hotel. A fost neplăcut, a fost ca o puşcărie, nu vreau să se mai repete treaba asta”, a mai spus Colibăşanu.

Horia Colibăşanu a rămas dator cu o premieră, deschiderea unei rute noi pe creasta nord-vestică a vârfului Daulaghiri – aflat la o altitudine de 8.167 de metri -  fără oxigen suplimentar şi şerpaşi. Acum doi ani vremea nu a ţinut cu el, iar în 2020 i-a stopat ascensiunea tocmai pandemia de coronavirus.  

Vă mai recomandăm:

Premiera pe care alpinistul Horia Colibăşanu speră să o reuşească în Himalaya, în pofida pandemiei

FOTO Alpinistul Horia Colibăşanu a reuşit să scape de izolarea din Kathamandu, capitala Nepalului  

FOTO Alpinistul Horia Colibăşanu este izolat în Nepal. Cehii nu l-au luat în avion pentru că transportau marfă secretă

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite