Directorul spitalului din Târgu Jiu a stat izolat acasă, deşi era infectat cu COVID-19. A ajuns la spital transportat cu izoleta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Vienescu a fost internat în spital, după ce a fost infectat cu noul coronavirus
Dumitru Vienescu a fost internat în spital, după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a fost internat duminică, 3 mai, la Secţia de Boli Infecţioase a unităţii medicale pe care o conduce, după ce al doilea test efectuat a arătat că este infectat cu COVID-19.

Dumitru Vienescu se afla în izolare la domiciliu de joi, 30 aprilie, după ce un membru al conducerii spitalului din Târgu Jiu a fost depistat pozitiv. Este vorva de directorul de îngrijiiri medicale, Claudia Motea, care a contactat virusul de la sora sa, infirmieră la Blocul Operator. 

Tot Comitetul Director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a intrat în izolare, precum şi tot personalul TESA. Au fost efectuate teste la laboratorul de genetică deschis în urmă cu puţin timp, dar care nu a primit încă acreditare prin ordin de ministru. 

Din acest motiv, toate probele sunt verificate şi confirmate la laboratorul de la Craiova.

Rezultatul testului în cazul managerul spitalului a fost pozitiv, dar acesta nu manifesta vreun simptom şi a luat decizia de a rămâne în izolare la domiciliu până când urma să vină şi cel de-al doilea rezultat. Conform unor surse, Dumitru Vienescu a stat la un etaj al casei sale, iar familia în altă parte, pentru a nu intra în contact. Cel de-al doilea rezultat a venit în dimineaţa zilei de duminică, 3 mai, şi a fost tot pozitiv. Managerul a sunat la 112 şi a fost preluat cu izoleta şi transportat la spital. 

„Poate s-a speriat“

„S-a lucrat în paralel cu laboratorul de la Craiova şi a aşteptat până când i s-a luat şi cea de-a doua probă şi să afle cu certitudine dacă este infectat sau nu. Poate s-a speriat. Nu trebuia să fie internat la spital, pentru că primul rezultat nu era unul oficial. În aceste cazuri se merge şi pe conştiinţa celui care este suspect şi că poate să-i îmbolnăvească şi pe cei din jurul său“, a precizat Narcis Stoian, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite