Au sustras portofelul unei femei în timp se afla într-o staţie de autobuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi de 50 de ani, din municipiul Târgu Jiu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru comiterea infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi tentativă la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

„Aceştia, la data de 27 octombrie a.c., în timp ce se aflau în staţia pentru mijloace de transport public persoane, de pe strada Unirii, din Târgu Jiu, profitând de neatenţia unei femei de 30 de ani, i-ar fi sustras acesteia, din geantă, un portofel în care se aflau 550 lei, documente personale şi două carduri bancare, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de 550 lei. Ulterior, cei doi ar fi efectuat operaţiuni financiare fără consimţământul proprietarei cardului, care a fost reţinut de ATM-ul băncii.

Cei în cauză vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu propunerea măsurii preventive a controlului judiciar, cercetările continuând în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale“, au transmis reprezentaţii Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite