Medici din Târgovişte, îndemnaţi să participe la mitingul PSD. Managerul spitalului: „Nu am ameninţat pe nimeni“

Medici din Târgovişte, îndemnaţi să participe la mitingul PSD. Managerul spitalului: „Nu am ameninţat pe nimeni“

FOTO: Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean din Târgovişte

Un sms în care apare o recomandare a managerului Spitalului din Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, către cadrele medicale, de a participa la mitingul PSD de duminică, a ajuns în spaţiul public. Managerul spitalului spune că discuţia a fost una privată, nu în cadrul unei şedinţe, iar participarea la miting o vede ca pe un semn de recunoştinţă pentru creşterile salariale din ultima perioadă.

„Lista cu persoanele se predă doamnei director de îngrijiri până mâine la ora 12.00. Cine poate şi … doreşte să participe, mă poate anunţa aici, în acest grup, sau prin ce modalitate doreşte, până vineri, 17 mai, ora 12.00, pentru a fi trecut pe listă”, potrivit sms-ului anonim obţinut de Libertatea.ro.
 
Mesajul către cadrele medicale. FOTO: Libertatea.ro
 
Contactat de Adevărul, Claudiu Dumitrescu a spus că el nu a obligat pe nimeni să meargă la miting, discuţia fiind una într-un cadru restrâns. 
 
„Eu nu am dat niciun sms pe niciun grup, niciunui angajat al Spitalului Judeţean. Am avut o întâlnire cu câţiva asistenţi şefi şi doctori şi în cadrul discuţiei private, care nu a avut ca obiect mitingul de duminică, a fost o recomndare de a participa la miting, o recomandare pur personală. Am evidenţiat creşterile salariale din ultima perioadă care nu s-au mai întâmplat în anii precedenţi şi de aici punctul meu de vedere favorabil paticipării la miting. Nu am obligat şi nu ameninţat pe nimeni. Fiecare poate să scrie sms-uri oricui, fără nicio restricţie. Ideea este că eu nu am trimis sms către nimeni. Pe de altă parte, care orice persoană, chiar şi cu funcţia mea, sunt liber să am orice afinitate politică”, a precizat pentru Adevărul, managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu. 

Poliţia Loală a anunţat deja că mai multe străzi vor fi blocate pentru a permite desfăşurarea în bune condiţii a mitingului, care va avea loc duminică, între orele 12.00 - 16.00.

Străzile pe care va fi blocată circulaţia în acest interval:

– Strada Grigore Alexandrescu – integral
– Strada Col. Băltăreţu – sectorul cuprins între intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu şi strada Poet Gr. Alexandrescu
– Bulevardul Regele Carol I – sectorul cuprins între Bulevardul I.C.Brătianu şi Bulevardul Mircea Cel Bătrân
– Bulevardul Mircea cel Bătrân – integral
– Bulevardul Libertăţii – integral
– Strada Stelea – sectorul cuprins între intersecţia cu Bulevardul Libertăţii şi strada Calea Domnească
– Bulevardul Independenţei – integral
– Strada Lt. Stancu Ion – integral
– Strada Calea Bucureşti – sectorul cuprins între Strada Calea Domnească şi strada Calea Ialomiţei
– Strada Calea Domnească – sectorul cuprins între strada Calea Bucureşti şi intersecţia cu strada Constantin Brâncoveanu
– Strada Cpt. Andreescu – integral
– Strada 9 Mai – de la intersecţia cu strada Avram Iancu până la intersecţia cu Bulevardul Independenţei
– Strada Justiţiei – integral
– Strada Gimnaziului – integral

„Restricţiile de circulaţie se realizează conform prevederilor Art.5, pct.(7) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Dispozitivul de protecţie va fi dimensionat în funcţie de numărul de participanţi la această adunare. În situaţia în care manifestarea se va încheia mai devreme de ora 16.00, restricţiile de circulaţie vor fi ridicate. Rugăm cetăţenii municipiului Târgovişte să dea dovadă de înţelegere şi să folosească rute ocolitoare. Cei au domiciliul în zonele în care au fost instituite aceste restricţii vor putea avea acces în baza actului de identitate”, se arată în comunicatul Poliţiei Locale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: