8 mai, Ziua Internaţională a Mişcării de Cruce Roşie şi Semilună Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele 190 de Societăţi Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie existente la nivel mondial, salvează vieţile a milioane de oameni aflaţi în situaţie de conflict, afectati de criză sau de dezastre naturale
Cele 190 de Societăţi Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie existente la nivel mondial, salvează vieţile a milioane de oameni aflaţi în situaţie de conflict, afectati de criză sau de dezastre naturale

În fiecare an, la nivel mondial, Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie sprijină peste 160 de milioane de persoane, prin intermediul reţelei sale globale de aproximativ 17 milioane de voluntari şi 450.000 de angajaţi.

Cele 190 de Societăţi Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie existente la nivel mondial, salvează vieţile a milioane de oameni aflaţi în situaţie de conflict, afectati de criză sau de dezastre naturale. 

La noi în ţară, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, asigură asistenţă umanitară pentru 240 000 de persoane , sprijinind astfel comunităţile să fie mai sigure şi mai puternice, prin implementarea a divese programe adaptate nevoilor locale. De la programe sociale, campanii de educaţie pentru sănătate şi prim ajutor la pregătirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă, Cruce Roşie Română oferă sprijin umanitar prin devotamentul şi implicarea celor 5500 de voluntari ai săi. Aceştia lucrează în toate comunităţile cu responsabilitate şi dăruire, oferindu-şi timpul, energia şi devotamentul atât de importante pentru îndeplinirea misiunii organizaţiei. 

 “Ziua Internaţională a Crucii Roşii si Semilunii Roşii, 8 Mai, este oportunitatea perfectă de recunoaştere a contribuţiei şi rezultatelor obţinute de milioanele de voluntari şi de angajaţii din întreaga lume, care ajută la îndeplinirea obiectivelor umanitare în fiecare zi oriunde în lume” a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roşii Române.  “Suntem recunoscători miilor de voluntari români datorită cărora in ziua de 8 Mai celebrăm curajul şi rezultatele voluntarilor şi angajaţilor, ale căror servicii menite să schimbe mentalităţi şi să salveze vieţi omeneşti asigură menţinerea angajamentului nostru faţă de umanitate în fiecare zi. Suntem locali şi internaţionali, independenţi şi neutri, şi suntem peste tot pentru oricine”. 

Despre Crucea Roşie Română

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, înfiinţată în 1876, este o organizaţie umanitară membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară a autorităţii publice şi abilitată prin lege să asigure asistenţă umanitară în caz de dezastre şi să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparţial şi neutru. Organizaţia contribuie, prin programele desfăşurate, la prevenirea şi alinarea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul faţă de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenenţă socială sau politică. Crucea Roşie Română este prezentă la nivel naţional, cu reprezentare la fiecare nivel teritorial, având 47 de filiale, 1.996 subfiliale şi 1.307 comisii, iar 5.500 de voluntari se implică activ în activităţile Crucii Roşii Române. 

Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate şi Universalitate sunt principiile fundamentale ale  Crucii Roşii Române care stau la baza tuturor  acţiunilor sale. 

Dimitrie Ghica, Nicolae Creţulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. C. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ioan Ghica, Dimitrie Sturza, Carol Davila sunt semnatarii actului de înfiinţare al Crucii Roşii Române. Primul sediu al organizaţiei a fost deschis în Spitalul Colţea din Bucureşti. Nume sonore ale istoriei şi culturii române – Regina Elisabetta, Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, Prinţul Dimitrie Ghica, George Enescu, Grigoraş Dinicu, Cella Delavrancea - au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferinţelor celor mai vulnerabili. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite