Supravieţuitoare ale „Orfelinatului Groazei” din Siret, devenite salvatoare pentru sute de refugiaţi ucraineni

Supravieţuitoare ale „Orfelinatului Groazei” din Siret, devenite salvatoare pentru sute de refugiaţi ucraineni

Elena (stânga)  s-a jucat ore în şir cu copiii refugiaţilor şi le-a dăruit jucării şi dulciuri. FOTO Tessa Dunlop

În urmă cu 30 de ani, orfanii României ajungeau pe prima pagină a ziarelor occidentale în ceea ce străinii numeau pe atunci „Orfelinatul Groazei” din Siret. Azi, trei dintre femeile care au crescut chiar acolo impresionează prin modul în care îi ajută pe refugiaţii ucraineni

Ştiri pe aceeaşi temă

În anii 90, orfanii cu dizabilităţi dintr-un orfelinat din Siret, supranumit „Orfelinatul Groazei”, orăşel aflat la graniţa cu Ucraina, au fost ajutaţi de o fundaţie britanică, după ce presa engleză a publicat pe larg imagini înfiorătoare cu micuţii care sufereau cumplit de foame şi trăiau în mizerie. Copiii abandonaţi practic de autorităţile române de la acea vreme au fost ajutaţi să supravieţuiască de mai multe fundaţii din străinătate, primind alimente şi haine inclusiv din partea fundaţiei britanice School for life (Şcoală pentru viaţă):
 
Pentru unii dintre ei acest ajutor a venit însă prea târziu. Se estimează că în „Orfelinatul Groazei” ar fi murit zeci dacă nu sute de copii înainte de Revoluţie, din cauza condiţiilor înfiorătoare. De altfel, orfelinatul a fost comparat chiar cu lagărele de exterminare, iar ulterior Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a sesizat penal Parchetul General cu privire la ororile la care au fost supuşi copiii internaţi la Spitalul de copii neuropsihici Siret. Reprezentanţii IICCMER susţin că în perioada ianuarie 1980 – decembrie 1989, nu mai puţin de 340 de orfani au murit la această unitate medicală.
 

Povestea merge mai departe

 
Scriitoare, jurnalist şi istoric, britanica Tessa Dunlop a fost voluntar al fundaţiei School for life şi în urmă cu 30 de ani. Atunci, Tessa a venit cu ajutoare pentru copiii din orfelinat. Printre orfanii bolnavi psihic care au beneficiat atunci de ajutoare s-au numărat Elena Găvriluţ, Rodica Mărgineanu şi Dana Pătru, care au ajuns între timp la maturitate. Ele locuiesc, în prezent, în casa pe care fundaţia o are în Siret, dar sunt aproape independente şi se întreţin singure. Aşa le-a găsit şi criza din Ucraina, care a generat un număr important de refugiaţi intraţi în România chiar prin vama Siret. Iar femeile nu au rămas insensibile. Orfanele neajutorate din anii 1990 au dat dovadă de o solidaritate şi de o empatie specială şi au decis să-i ajute pe cât mai mulţi refugiaţi. 
 
Iar gestul lor nu a trecut neobservat. Tessa Dunlop, care le cunoştea încă de atunci, a relatat întreaga poveste în presa britanică. „De curând, ele au făcut un gest extraordinar, alegând să ajute refugiaţii ucraineni. A fost ideea lor 100% să-i ajute pe ucraineni. E un gest extraordinar, cu atât mai mult cu cât nimeni nu le-a spus să facă asta şi să îi ajute pe acei oameni”, spune Tessa Dunlop.
 
Povestea orfanelor românce care îi ajută pe refugiaţii ucraineni a apărut în ediţia tipărită a ziarului Daily Mirror, ediţia din 30 martie 2022
 
Britanica a explicat pentru „Adevărul” şi motivele care au determinat-o să scrie această poveste în presa britanică. „În Marea Britanie, toată lumea vorbeşte despre situaţia din Polonia, despre cum îi ajută polonezii pe refugiaţi, dar foarte rar se spune ceva despre România şi despre felul extraordinar în care ajută românii. Şi am decis să le spun această poveste până la capăt, să le relatez şi cum orfanii mici de odinioară, azi oameni maturi, s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe refugiaţi. E o poveste mişcătoare, o poveste reală despre modul în care aceste femei au arătat că le pasă, despre modul în care au încercat încă din primele zile să-i ajute pe refugiaţi, atâta cât pot ele”, explică britanica.
 

Poveşti triste, inimi mari

 
„Adevărul” a vrut să afle întreaga poveste chiar de la autoarele gestului cald, cele trei orfane. Femeile au o poveste tristă, aproape comună printre orfanii din Siret care au reuşit să supravieţuiască şi să ajungă la vârsta maturităţii. Iar una dintre ele nu-şi ştie nici măcar vârsta cu exactitate. Deşi au deficienţe, toate lucrează aşa cum pot şi nu acceptă mila nimănui. Sunt însă gata oricând să împartă puţinul pe care îl au cu cei aflaţi în nevoie, de această dată refugiaţii ucraineni.
 
„Nu pot să spun ce vârstă am. Eu mă duc cu ziua la han. Ajut la curăţat cartofii, la spălat vasele. Mai mătur, mai şterg praful, şi prin grădină”, explică Rodica Mărgineanu. 
 
Elena Gavriluţ ştie că are 43 de ani, dar nici ea nu are prea multe informaţii despre trecutul ei. Un alt destin de om, o altă viaţă de copil pierdută în negura timpului. „Îmi place să muncesc, să sparg lemne, să fac curăţenie în toată casa, să calc”, îşi rezumă ea lista aptitudinilor. Cea de-a treia, Dana Pătru, a fost angajata fabricii de confecţii din zonă, însă a rămas şomeră şi munceşte acum cu ziua, pe oriunde găseşte. Câteodată, ea are timp şi de muzică, marea pasiune. „Îmi place să cânt foarte mult, şi cu voce, şi cu instrumente. Cânt la flaut. Mai merg la muncă la persoane cu ziua. Până acum am lucrat la confecţii, dar s-a închis. S-au schimbat multe în viaţa mea de când a început războiul din Ucraina”, mărturiseşte femeia. 
 
Ele au explicat şi ce s-a schimbat în viaţa lor de când a început războiul, iar Siretul a devenit poartă de intrare în România pentru refugiaţi. Deşi atunci când erau mici nu au fost ajutate de propriii compatrioţi, care i-au lăsat să moară pur şi simplu de boli şi de foame pe mulţi dintre copiii din orfelinat, ele nu poartă pică nimănui, chiar dacă nu-şi pot uita trecutul. Şi, mai ales, arată că sunt şi vor să fie altfel decât cei care le-au lăsat în mizerie şi foamete în orfelinat. 
 
„M-am bucurat că au venit oamenii şi i-am primit cu drag. Şi am avut grijă de o bătrânică noi toate trei pe rând. Eu seara, Dana cu Lenuţa acolo în sala mare se jucau cu copiii. Eu n-am avut timp să mă joc cu copiii, deoarece am avut grijă de bunicuţa aceasta. La un moment dat s-a înecat, am ridicat-o şi am şi dus-o la spital. Bunica e foarte bolnavă. Spunea că chiar la ea în curte a explodat o bombă, s-a speriat şi a plâns. Era foarte tristă”, povesteşte Rodica Mărgineanu.
 
Prietena ei de o viaţă, Dana, crede că războiul i-a schimbat pe toţi în bine şi a scos la iveală sentimentele umane din fiecare. „Eu cred că pe noi ne-a schimbat în bine războiul asta. În sensul că eu eram poate mai rea. (e contrazisă imediat de ceilalţi) Ne-am gândit: noi stăm la căldură, mâncăm, dar oamenii ăştia vin de unde vin, unii stau în frig, pe drumuri, nu au unde să se spele, să facă o baie. Şi i-am spus doamnei Doina: N-ar fi bine să luăm şi noi oameni la Fundaţie aici? Dumneaei a spus da. Şi chiar ne-am împăcat foarte bine cu oamenii. Eu am zis că aş vrea să vină oameni care ştiu limba engleză. Că mă mai descurc cât de cât. Şi Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile. A trimis oameni ştiu cât de cât engleză şi când fetele voiau să le zică câte ceva, mă chemau. Şi vorbeam în engleză şi le traduceam fetelor. Cu cei care nu ştiau engleză, foloseam google translate ucraineană - română sau rusă - română. Şi tot ne înţelegeam”, spune ea.
 

Suflete calde

 
Femeile s-au arătat impresionate de drama prin care trec refugiaţii, fiind impresionate mai ales de copiii ucraineni, pe care nu i-au lăsat să plece mai departe fără să un mic dar, câte o jucărioară. „Copiii erau afectaţi. Spuneau că nu mai au aia, nu mai au ailaltă. Am luat trei copii în cameră la mine şi le-am spus să îşi aleagă jucării, ce vor ei. Unul a ales o maşinuţă, altul pe Tom, altul o oaie care cânta. Şi le-am zis să le ia, pentru că ei nu au.”
 
Dacă în copilărie nu au avut nici măcar o jucărie, ele şi-au dorit să îi ajute pe micuţii ucraineni şi le-au cumpărat inclusiv dulciuri din puţinii lor bani. Şi au făcut şi donaţii pentru refugiaţii rămaţi fără agoniseala de-o viaţă.
 
„Chiar dacă eu nu am avut jucării când am fost copil, am zis că ei trebuie să aibă. Că de acum nu mai sunt copil, sunt tânără şi neliniştită (râde). Am mai observat un lucru. Eu am fost la vamă şi am făcut donaţie, am cumpărat pături, am cumpărat dulciuri din banii mei. M-am gândit: atâta lume vine. Kievul e cât Bucureştiul, eu aşa am înţeles. M-am uitat şi pe harta Ucrainei şi am văzut că Bucureştiul e cât Kievul. Am zis: atâta lume vine de acolo, unde bagi atâta lume? Şi stau în frig. Noi stăm la căldură, dormim, nu avem nicio taină. Dar oamenii ăia ce fac? Şi m-am gândit într-o seară: ia să fug până la magazin. Am fost şi am cumpărat tot raftul de pături, numai eu ştiu cum le-am cărat. Apoi le-am adus aici şi m-am dus la alt magazin. Am cumpărat două cărucioare cu dulciuri şi l-am sunat pe Daniel, preotul paroh de aici. Şi i-am zis: poţi să vii? I-am spus că am cumpărat ceva pentru copii, că am luat şi pături şi l-am întrebat dacă poate să ducă. A zis că dacă nu poate azi, atunci mâine. Totuşi, l-am rugat să vină azi, pentru că eu cumpărasem şi de mâncare şi mă temeam să nu se strice. Şi a venit, le-a luat şi mi le-a dus la vamă”, spune Dana.
 
Rodica Mărginean s-a împrietenit cu bunicuţa ucraineană octogenară de care a avut grijă câteva zile.
 
O bunicuţă ucraineană de 86 de ani este printre refugiaţii găzduiţi la casa fundaţiei. FOTO Tessa Dunlop
 
„Ne-am înţeles foarte bine. I-am dat cadou o iconiţă şi o cruciuliţă şi s-a bucurat. A plâns de bucurie. A făcut chiar şi poză cu noi. Am postat pe Facebook. Şi noi avem de lucru, dacă ştim că sunt oameni aici, trebuie să sărim în ajutor”, conchidea ea.
 

Vor continua să ajute cât mai mulţi refugiaţi

 
Directoarea fundaţiei, Doina Harasemiuc, a povestit cum le-a venit ideea să aducă refugiaţi în casă, dar şi despre entuziasmul celor trei orfane. „Ne-am sfătuit cu fetele din fundaţie, e adevărat, şi zic: Voi ce spuneţi, să aducem nişte refugiaţi aici? Ele au zis: Da! Chiar vrem, vrem să ajutăm. Am fost foarte impresionată de comportamentul lor. Sunt nişte fete absolut integrate. Faptul că ideea de ajutor a venit de la ele. De la Lenuţa, ea e şi foarte ajutătoare de felul ei, ea e pentru toată lumea. Mi-a plăcut comportamentul lor vizavi de refugiaţi. Lenuţa a pus la maşina ei de spălat rufele lor, la duş le-a ajutat. A fost aşa un comportament care pe mine m-a impresionat pozitiv. Eu le spun fetele mele, că sunt ale mele. Am zis că şi dacă vor mai veni refugiaţi în continuare, sala de sport e pregătită. Îi aşteptăm. Au căldură, apă”, spune directoarea fundaţiei.
 
Mulţi dintre refugiaţi au venit cu animalele de companie, pe care nu s-au îndurat să le abandoneze. Şi acestea au beneficiat de înţelegerea celor trei femei. „Refugiaţii au venit unii dintre ei cu animăluţe. Am scris şi pe Facebook că îi accept cu animale. Pentru că fetele sunt iubitoare de animale şi la noi animalele au stat în casă, nu în maşină sau afară. Aşa am considerat că atâta timp cât ei şi-au luat animalele cu ei, ele fac parte din familia lor. Şi sentimentele lor faţă de animale sunt fireşti”, a mai spus Doina Doina Harasemiuc.
 
Fundaţia a fost înfiinţată în anii 1990, iar de atunci are o colaborare foarte bună cu Spitalul de Psihiatrie din localitate. „Oferim suport de educaţie pentru tinerii care vin din Spitalul de Psihiatrie. Sperăm într-o colaborare la fel de bună şi pe viitor, când lucrurile sperăm să revină la normal. Deocamdată puţin ne-am perturbat activitatea obişnuită, dar şi ajutorul care trebuie dat la ora actuală mi se pare important. Fundaţia este fundaţie umanitară, noi avem Şcoala pentru viaţă, sponsorizată de englezi, avem o fundaţie în Anglia, School for life, care este fundaţia geamănă din Anglia. Oamenii sunt binevoitori, acum s-au mobilizat şi cu fonduri, au avut diferite activităţi maraton, prin cântec au strâns bani pe care să îi folosim pentru refugiaţi. Şi sperăm că în continuare să avem o activitate la fel de bună”, a mai afirmat directoarea fundaţiei.
 
Tessa Dunlop a făcut cunoscută în Marea Britanie povestea orfanelor românce care îi ajută pe ucraineni.
 
Tessa Dunlop nu s-a limitat în anii 1990 să facă voluntariat şi să-i sprijine material pe copii. Britanica s-a căsătorit ulterior cu un român pe care l-a cunoscut în ţară şi are o familie frumoasă. Împreună cu soţul şi cu copiii, ea îşi petrece o bună parte din timp în România, dar nu i-a uitat pe orfanii din Siret. Recent, ea a organizat un maraton la Londra pentru a strânge bani pentru refugiaţii care vin în România şi va continua să se implice în acest sens. Peste 100 de britanici, dar şi români care trăiesc în Marea Britanie au luat parte la maraton, iar toţi banii donaţi sunt folosiţi pentru ajutorarea refugiaţilor care intră în România prin Siret. Cei care vor să se alăture cauzei pot consulta următoarea pagină de internet: https://www.justgiving.com/campaign/solidaritymarathon.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările