Întrebare la Radio Erevan: „Cu cine se învecinează Marea Uniune Sovietică?”. Răspuns: „Cu cine vrea ea!”.

Acest banc circula în perioada comunistă, atunci când România avea o frontieră de 1330 de kilometri cu URSS. Hazul bancurilor cu Radio Erevan a fost dat întotdeauna de modul în care realităţi sociale şi politice erau transpuse în scurte replici pline de umor.

Agresivul imperialism rusesc al ultimelor secole, indiferent de forma de guvernare a statului rus, a fost foarte bine surprins de numeroase bancuri.

Întrebare la Radio Erevan: „Cu ce slogan ar trebui promovat turismul în Marea Uniune Sovietică?”. Răspuns: „Vizitaţi URSS până nu vă vizităm noi!”.

Şi acest banc este un alt exemplu al modului în care românii i-au perceput întotdeauna pe vecinii din est.

Intervenţia Rusiei în Ucraina, pe care am anticipat-o încă din ianuarie, nu poate să nu provoace o îngrijorare foarte mare pentru România. Soarta Crimeei pare a fi deja pecetluită. Nu cred că Rusia se va retrage din teritoriul pe care Hruşciov l-a dăruit Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene în 1954. Avem în acest caz precedentul regiunilor georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, ocupate de armata rusă încă din 2008.

Ce nu ştim acum este dacă Rusia a pus sau nu ochii şi pe alte teritorii din actualul stat Ucraina. Analişti apropiaţi Kremlinului creditează totuşi ideea că Rusia ar putea revendica sud-estul Ucrainei, care ar include şi sudul Basarabiei, pământ românesc. În această variantă, România ar urma să aibă din nou frontieră directă cu Federaţia Rusă şi ne vom trezi din nou în situaţia în care o comunitate importantă de români va ajunge sub cizma Kremlinului. Asta în timp ce liderii de la Bucureşti vor sta cu mâinile în sân, prizonieri meandrelor politicii dâmboviţene.

În acest context mi se pare cel puţin bizară declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care spunea că România nu este afectată de invazia din Crimeea.

Tocmai Băsescu trebuia să fie cel care să evalueze cât mai aproape de adevăr riscurile care vor plana asupra României, în condiţiile în care el a fost cel care adeseori a dinamitat relaţiile diplomatice cu Rusia, plasându-ne pe lista inamicilor declaraţi ai Kremlinului.

Cum NATO a tot înregistrat numeroase rateuri în ultimii ani, iar atitudinea liderilor vestici pare să fie relativ împăciuitoare în relaţia cu Putin, proximitatea cu Rusia nu este deloc liniştitoare.

Dincolo de bancuri, trebuie acum să găsim urgent răspuns la o întrebare foarte serioasă: "Oare Rusia chiar vrea să se învecineze cu România?". Dacă răspunsul este da, atunci cum va trebui să reacţioneze statul român?