Ce drum au ales absolventele cu media maximă la Bacalaureat. Şef IŞJ Olt: „Pandemia, principala cauză pentru care am avut doar şapte medii de 10“

Ce drum au ales absolventele cu media maximă la Bacalaureat. Şef IŞJ Olt: „Pandemia, principala cauză pentru care am avut doar şapte medii de 10“

Premierea absolvenţilor cu media 10 a avut loc la IŞJ Olt FOTO: Alina MItran

Absolvenţii care au terminat examenele din această vară cu media maximă au fost recompensaţi miercuri, 15 septembrie 2021, cu premiile stabilite de Ministerul Educaţiei. Numărul celor cu medii de 10 ar fi fost mai mare, crede şeful IŞJ Olt, dacă elevii nu ar fi învăţat în mare parte de acasă, în pandemie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cinci elevi din Olt au reuşit să obţină 10 la ambele probe ale Evaluării Naţionale, iar două absolvente de liceu au fost notate cu 10 la Bacalaureat. Ministerul Educaţiei i-a recompensat pe performeri cu 1.000 lei (pentru media 10 la Evaluarea Naţională), respectiv 3.000 lei (pentru 10 la Bacalaureat), banii fiindu-le înmânaţi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt.

„Sperăm ca anul viitor numărul elevilor să crească, mai ales că premiile sunt în avantajul copiilor. 1.000 de lei pentru elevii care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi 3.000 de lei pentru elevii care au obţinut 10 la Bacalaureat. Cred că pandemia este principala cauză pentru care anul acesta avem în total doar şapte medii de 10”, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, prof. Victor Iacobescu.
 
Maria Boţogan, Francesca Constantin şi Alexandra Căpăţână au absolvit gimnaziul la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, Andreea Mogoşanu - la Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina, iar Radu Rotea - la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina. Niciunul nu s-a prezentat să-şi ridice premiul, au fost însă reprezentaţi de părinţi. 

Absolventele de liceu cu media 10 la Bacalaureat, admise între timp la facultate, şi-au făcut timp şi au primit felicitările oficialilor din învăţământul oltean. Este vorba de Ana-Maria Niculae, care a absolvit Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scorniceşti,  şi de Rafaela Quirini, absolventă a Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal.
 
Absolvenţii de gimnaziu nu au lipsit de la cursuri, desemnându-oi pe părinţi să le ridice premiul FOTO: A.M.
 
„Este rezultatul unui efort depus de-a lungul anului. Nu a fost uşor, mai ales în contextul actual, am avut parte şi de ore cu predare fizică, dar şi cu predare online. Dar totul este bine când se termină cu bine. Sunt studentă la Facultatea de Medicină din Craiova. La începutul Bacalaureatului nu mă aşteptam la o asemenea performanţă, eu de-a lungul anilor m-am concentrat mai mult pe admiterea de la Medicină, bineînţeles că am învăţat şi pentru Bacalaureat, am păstrat un echilibru şi am reuşit”, a declarat absolventa liceului din Caracal.
 
Fosta elevă a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scorniceşti, Ana-Maria Niculae, a ales Facultatea de Contabilitate din cadrul Universităţii din Piteşti, continuând în domeniul pe care şi l-a ales şi pentru liceu. Şi ei i-a fost dificil să înveţe online, a făcut eforturi mai mari, însă rezultatul a meritat. 

Absolventele care au obţinut 10 la BAC au fost însoţite de membrii familiei FOTO: A.M.
 
„Era prima dată când făceam acest lucru şi a fost mai dificil, atât pentru noi, elevii, cât şi pentru profesori. Nu ar fi prea drăguţ să fac şi primul an de facultate online, sper să ne întoarcem fizic în bănci”, a declarat Ana-Maria Niculae. 

Emoţii au avut şi părinţii. Rafaela Quirini a venit însoţită de mama sa. „Este o împlinire şi o satisfacţie enormă. Nici mie nu mi-a venit să cred (n. red. - că a terminat Bacalaureatul cu media 10). Am susţinut-o cu tot ce şi-a propus, am ajutat-o, am ascultat-o…“, a declarat mama viitoarei doctoriţe. 

Cât despre premiul în posesia căruia au intrat, tinerele au declarat că nu au stabilit o listă de cumpărături, însă cel mai probabil îşi vor achiziţiona ceva care să le ajute în anii de facultate.
 
Vă recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările