Audieri pe bandă în dosarul crimelor de la Caracal. Poliţiştii care au vorbit cu Alexandra, faţă în faţă cu investigatorii infracţiunilor din justiţie

Audieri pe bandă în dosarul crimelor de la Caracal. Poliţiştii care au vorbit cu Alexandra, faţă în faţă cu investigatorii infracţiunilor din justiţie

Doi dintre poliţiştii din Caracal au fost audiaţi, joi, 22 august 2019, la Slatina FOTO: Adevărul

Membrii familiei Dincă au fost chemaţi joi, 22 august, la structura centrală a DIICOT, timp în care la Slatina a continuat audierea celor implicaţi în căutarea Alexandrei Măceşanu.

Ancheta DIICOT în cazul celor două crime mărturisite de Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 ani, din Caracal, continuă pe mai multe fronturi, dar şi alte instituţii fac propriile cercetări pentru a scoate la lumină operaţiunea desfăşurată în perioada 24-26 iulie 2019, pentru găsirea Alexandrei. În vreme ce la „casa groazei“ anchetatorii au continuat să scaneze terenul din vasta curte a lui Gheorghe Dincă cu geoscanner-ul adus special pentru a testa densitatea terenului şi a semnala eventualele gropi astupate în timp de criminal, la Bucureşti au fost depuse noi plângeri, la alte două instituţii.

 

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a sesizat Interpol şi Europol convins fiind că la mijloc e vorba de trafic de persoane, după ce a concluzionat că Alexandra şi Luiza, fetele pe care suspectul de crimă Gheorghe Dincă spune că le-a ucis, nu sunt căutate.

La DIICOT - Structura Centrală au fost reaudiaţi, tot joi, soţia, fiica şi unul dintre fiii lui Gheorghe Dincă. Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, cel care a solicitat, de altfel, ca soţia lui Dincă să fie audiată în calitate de suspect, s-a declarat revoltat că reprezentanţii DIICOT nu l-au anunţat despre aceste audieri, pentru a putea participa, şi că a aflat de la televizor.

Zeci de poliţişti şi procurori vor fi audiaţi

Procurori ai Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pe de altă parte, s-au deplasat la Slatina, în cursul zilei de joi, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru a continua audierea şi, în anumite cazuri, reaudierea poliţiştilor şi procurorilor implicaţi în operaţiunea de căutare a Alexandrei Măceşanu. Este vorba despre mai mult de 30 de persoane vizate de această anchetă, trei fiind procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova. Poliţiştii vizaţi sunt cei din cadrul Postului de Poliţie Dobrosloveni, localitatea de domiciliu a Alexandrei Măceşanu, acolo unde părinţii fetei au anunţat încă de miercuri, 24 iulie 2019, data dispariţiei, că au suspiciuni că fata ar putea fi victima unei infracţiuni, însă au fost invitaţi să vină a doua zi, de dimineaţă, să depună plângerea, pentru că se încheiase programul. Următorii poliţişti vizaţi sunt superiorii primilor, cei de la Secţia Rurală de Poliţie Osica de Sus, secţie condusă până în 18 august 2019 de cms. Violeta Mirea, soţia şefului Poliţiei Caracal (de care a divorţat formal în 2019). Şi soţul său este vizat de anchetă, „la pachet“ cu toţi ceilalţi poliţişti angrenaţi în căutarea Alexandrei, pe care i-a coordonat.

În faţa procurorilor SIIJ au ajuns, joi, doi dintre poliţiştii din Caracal, respectiv cei care care, aflaţi în teren, au vorbit de pe telefonul mobil al unuia dintre ei, cu Alexandra Măceşanu, fata care mai oferise, în alte trei apeluri la 112, detalii colegilor acestora.  Le-a dat şi agentului principal Florentin Neagoe şi comisarului Constantin Pistol aceste detalii referitoare la locuinţa în care se află, doar că nici aceste discuţii nu au dus la alt rezultat, poliţiştii având nevoie de 12 ore să identifice adresa şi de alte şapte să pătrundă în locuinţa lui Dincă, atunci când au găsit acel incinerator artizanal cu cenuşă şi mai multe oseminte umane. Cei doi poliţişti au avut grijă să fie discreţi, atât la intrarea la audieri, cât şi la ieşire, şi să nu dea ochii cu jurnaliştii.

Vor da din nou explicaţii prcurorilor secţiei speciale de investigaţii şi şefii IPJ Olt implicaţi în operaţiunea eşuată de salvare a Alexandrei, dar şi cei doi procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi procurorul DIICOT Craiova Liviu Vasilescu, toţi prezenţi în noaptea în care au păzit doar poarta lui Gheorghe Dincă, aşteptând ora 6.00 pentru a percheziţiona locuinţa, timp în care suspectul, potrivit propriilor declaraţii, a reuşit să ardă trupul Alexandrei, după ce a ucis-o.

CITIŢI ŞI: EXCLUSIV Cum a expediat comisarul şef Nicolae Alexe doi subalterni care au sunat să-l informeze că Alexandra a fost răpită şi violată

EXCLUSIV Familia de poliţişti care a întârziat căutarea Alexandrei cu 14 ore. Cum a ajuns la putere cuplul Mirea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: