SCHIMBĂ ROMÂNIA Un fost alcoolic, „îngerul“ celor dependenţi
0
Un bărbat specialist în design a renunţat la băutură şi, în ultimii 12 ani, a ajutat sute de alţi alcoolici să înceapă o nouă viaţă.
La 10 kilometri de Sibiu, în comuna Şura Mică, sute de oameni şi-au schimbat destinul, într-un centru unic în România. Aşezământul Nazaret primeşte dependenţi de alcool şi droguri şi îi ajută, prin consiliere, terapie de grup şi terapie ocupaţională, să renască şi să zâmbească din nou.
Pe uşa de la etajul 1 scrie „Petre Diaconescu. Ergoterapeut. Consilier spiritual“. În vârstă de 56 de ani, bărbatul îşi spune povestea fără pic de dramatizare, real şi firesc, cu bucuria omului care a reuşit, deşi târziu, să accepte că are o problemă şi să facă apoi paşii necesari pentru a se redescoperi.
A fost un copil răsfăţat de soartă, cu părinţi stabiliţi în Statele Unite, cu situaţie materială extrem de bună. „Părinţii aveau magazine în State, stăteau bine, am văzut toată America de Sud, America Centrală, Japonia, Africa de Nord, Italia. Eu am trăit în Los Angeles, am trăit în Viena, am văzut doar frumos, cum să văd eu rău când la 16 ani mă duceam cu Cryslerul la liceu şi aveam gasonieră şi cont valutar“, povesteşte Petre Diaconescu.
20 de ani de alcool
S-a întors în ţară să-şi termine şcoala, a intrat la Design în Clujul natal şi a fost primul absolvent ales să predea în facultate. S-a specializat în design interior, mobilă şi jucării din lemn, cu sute de modele la târguri internaţionale, afacerile îi mergeau foarte bine, s-a căsătorit şi este tatăl a două fete. O viaţă fără griji, în care alcoolul a apărut pentru că „se bea“ şi a rămas o constantă mai bine de 20 de ani.
„Ducând o viaţă mondenă, care este destul de mult udată cu alcool, graniţa asta până la a deveni dependent este foarte discretă, nici nu-ţi dai seama când se petrece. Asta mi s-a întâmplat şi mie, am trecut o graniţă, am divorţat, aveam două fete, am avut patru internări la psihiatrie, două pot să spun la modul superficial, consideram că vreau să fac o schimbare în viaţa mea, dar psihiatria nu face altceva decât face acea dezintoxicare a organismului, dar după vreo lună îmi reluam obiceiurile, nu schimbam nimic în simţul meu de valori, nu modificam nimic şi totdeauna reveneam la consumul zilnic. Primul semn al alcoolismului, consider eu, este când îţi faci planul de a doua zi în funcţie şi de faptul că vei bea sau nu, deci devine un reper în viaţa ta“, mai spune bărbatul.
Redescoperirea
La Nazaret a ajuns după ce fosta sa cumnată, medic de familie, a aflat de la o pacientă de-a ei despre centrul similar pentru femei, care se află tot în judeţul Sibiu. I-au trebuit 6 luni să vină, a făcut 2 luni şi jumătate terapie şi recunoaşte că la început i s-a părut cumplit. „Primul impact a fost groaznic, când am văzut 20 de oameni cântând am zis: «Ce e cu grădiniţa asta? Ce caut eu aici?“. Norocul meu e că mi-am dat o săptămână să găsesc ceva util pentru mine, pentru ce să stau şi şansa mea a fost că mi-am găsit şi m-am regăsit pe mine, după aceea meseria şi după aceea familia. Îmi place să-i spun acestui loc rezervaţie naturală, ce găseşti în structura acestui centru este timpul suficient alocat relaţiilor interumane“, adaugă Petre Diaconescu.
Bărbatul spune că oamenii au devenit superficiali şi în familie, şi în societate. „Aici se acceptă omul exact aş acum este, e ajutat să se ridice şi pe urmă lasat să plece. Echipa de aici este valoroasă, lucrează de 13 ani împreună. Iar atmosfera este cea care vindecă“, povesteşte bărbatul, zâmbind.
Când a terminat tratamentul, ştia deja că locul şi oamenii i-au schimbat viaţa, aşa că paşii următori au venit firesc. S-a specializat, a făcut un curs de o jumătate de an agreat de Agenţia Naţională Antidrog, cu un formator olandez, fost dependent, şi de 12 ani este ergoterapeut şi, alături de ceilalţi colegi, a ajutat sute de dependenţi să se redescopere şi să trăiască normal.
„Ceea ce fac eu acum pentru alţii mi-aş fi dorit, cu foarte mult timp înainte, să facă cineva pentru mine. Cel mai important lucru este că trăim împreună, mâncăm împreună, dormim împreună. Marele avantaj al meu este că pot să-ţi vin cu un exemplu din viaţa mea şi pe urmă să cer un exemplu din viaţa ta“, mai spune Petre Diaconescu.
Cum schimbăm România
Camera mică are un pat de o persoană, un birou, dulăpioare, un televizor şi un laptop. Încăperea îşi pierde aparenţa de austeritate de la începutul discuţiei şi devine un loc cald şi primitor cu fiecare cuvânt cântărit atent, cu fiecare frântură din povestea spusă uneori printre glume.
„Orice reuşită e cea care îţi dă putere. La noi se centralizează şi recidivele, şi avem nevoie şi de reuşite să se centralizeze. Eu vin după 12 ani de libertate, cu abstinenţă firească, pentru că eu particip la toate chefurile, la Revelion toţi prietenii mei, profesori universitari, beau ca naiba, şi mă simt foarte bine între ei, dar nu m-am mai atins de alcool. Nu se poate. Un dependent poate rămâne doar abstinent, niciodată nu va putea deveni consumator normal. Eu chiar nu mai vreau să-l stârnesc pe acel Diaconescu. Iar relaţiile cu familia s-au normalizat, mai mult decât aş fi meritat, cu răbdare am primit tot ce trebuia să primesc înapoi. Nu stau aici tot timpul, trăiesc cu familia şi familia trăieşte cu mine, mai vin fetele încoace, asta incluzând-o şi pe fosta mea soţie“, adaugă Petre Diaconescu.
Bărbatul care, din dependent, a devenit un model şi un sprijin pentru cei cu probleme, este convins că schimbarea în bine a României începe de la fiecare dintre noi. „Trebuie să acceptăm ceea ce suntem şi să nu ne subevaluăm. A schimba România e cel mai simplu lucru şi se poate realiza instantaneu. Sunt acţiunile acelea – hai să stingem toţi lumina, hai să ne îmbrăcăm toţi nu ştiu cum ca să ne ferim de cancer. Eu zic – hai să stabilim în fiecare zi un moment al zilei în care să schimbăm la noi ceva. Toţi ne pierdem timpul încercând să schimbăm acolo unde nu vom ajunge niciodată să schimbăm. Cel mai uşor este să schimbi la tine“, îşi încheie bărbatul istoria despre cea mai mare victorie a vieţii sale.
Se încarcă comentariile...
