Dan Şova, un apropiat al fostului Premier Victor Ponta, face parte dintr-o generaţie a politicienilor din jurul ultimului, care au o calitate aplicabilă aproape fiecăruia dintre ei: sunt nişte tineri-bătrâni. Această calitate – de a fi tineri-bătrâni – le-a fost dezvoltată aproape programatic: ei au fost tinerii crescuţi în filosofia de tip Adrian Năstase, ce aveau misia „sfântă” de a poza în alternativă la guvernarea Boc-Băsescu şi, în general, la guvernarea de tip vechi, a bătrânilor. Problema este că aceştia nu au avut vreodată ceva tânăr în domniile-lor, dincolo de vârstă. Ca atare, nu au fost, decât o alternativă mimată, nocivă, deşi atent-premeditată. 

Îi putem analiza pe fiecare, dacă doriţi, însă nu trebuie decât să le revizuiţi, mental, privirea, expresia feţei, atitudinea şi vă veţi lămuri. În special, după 2012, de cînd au avut acces, şi la guvernare, nu au încercat să mai disimuleze: a fost evidentă hidoşenia ce se ascundea în spatele tinereţii lor mimate, de marketing.

Vă dau doar un exemplu: procurorul Ponta, tânărul şef al Corpului de Control al Premierului Năstase, are în partid o selecţie semnificativă de fini, aleşi, aproape, democratic, echidistant teritorial. Ca şi când îşi pregătea o domnie definitivă, absolutistă, în PSD... Să fi premeditat un sfârşit al istoriei în sine?!

Cum poate fi un astfel de om tânăr alternativă la bătrânii tranziţiei – fie ei Boc sau Băsescu – când prima lui grijă este instrumentul cumetriei, un atribut al bătrâneţii?! Iar acest aspect se ştia, de acum 7-8 ani, de când a descins în Gorj, unde şi-a cules, aşijderea, tot soiul de pupili străvezii, gen Claudiu Teodorescu, pe care l-a propulsat, din şef de cabinet, întâi Prefect de Gorj, apoi secretar general adjunct la nivelul Ministerului de Justiţie.

Aceasta a fost generaţia Ponta, ce se află, acum, la un crepuscul grăbit, pe care nu-l anticipa. Aceştia sunt tinerii neexperimentaţi, dar învăţaţi, de mici, de seniorii PSD, gen Năstase, cum să se folosească de funcţia politică.

Acesta a fost şi profilul lui Şova-înlăcrimatul.

În formarea politrucă pentru viaţă, pe care el şi alţii din generaţia Ponta au primit-o, nu a existat scenariul, în care faptele penale se pot deconta, nu a existat opţiunea frângerii destinului politruc, încă de la 40 de ani. Cum să fie posibil aşa-ceva?! Poporul nu avea în mental astfel de soluţii de destin pentru politruci; politrucii înşişi, la rându-le, nu au crezut vreodată că ei se pot „murdări”/ împiedica cu/de Legea statului român.

Generaţia Ponta a crezut că va „performa”, ca bătrânii şi va scăpa, aşijderea, de Lege. Cele ce i s-au întâmplat lui Năstase, sau lui Voiculescu şi altora, pare-se, nu le-a ridicat un semn de întrebare. La un moment dat, au început ei înşişi să creadă în prostiile propagandistice, cum că se fac arestări politice, cum că dosarele sunt politice şi, cumva, fără un curs rece, legalist. Chiar când arestările se întâmplau cu acceptul propriului lor Ministru al Justiţiei, sau Procuror General.

Când au văzut că DNA, sau alte Parchete, fac solicitări de ridicare a imunităţii, în continuare, au refuzat să ia în serios: acum începe să se limpezească de ce lăcrimează, involuntar şi sincer, un Şova aflat în stare de şoc?! Tânărul domn Şova este fosta vedetă a talk-show-urilor politice de pe la TV, este charismaticul – uşor arogantul – ministru, ce urma să-şi întindă cortul pe o autostradă, încă neterminată, deşi, pare-se, deja anchetată de DNA.

Domnul Şova era parlamentarul tânăr, simpatic, ca atare miruibil de senatorul Jipa, soţia unui judecător din siajul ”select” al infractorului Cătălin Voicu. Mirul, în concubinaj cu încă un activ control al lui Ponta asupra PSD, a contribuit la conservarea imunităţii tânărului domn Şova.

Aroganţa domniei-sale a continuat, deşi nu exista un fundament. Lipsa de fundament pentru aroganţa întregii generaţii Ponta, de altfel, este ceva ce devine axiomatic,  face parte din necugetarea acestor tineri – îmi pare – sacrificaţi pervers de mentorii lor, care i-au convins că viaţa nu poate fi decât roz şi că, în România, ”lucrurile nu se fac, decât aşa”: adică dacă încalci Legea, important e să ai putere politică şi nu există efecte juridice.

Aceasta a fost învăţătura răsturnată pe care Ponta, Şova, Niţu, chiar şi Ghiţă, au primit-o de la seniorii din partid: politrucismul este esenţa ce te face invulnerabil.

Ieri, nu a căzut platoşa invulnerabilităţii domnului Şova, ci i s-a prăbuşit o convingere, pentru care avea tot mai multe argumente, deşi refuza să o accepte: respectiv că, în România, „lucrurile se fac ca la noi, ca atare politrucii sunt deasupra Legii”.

După votul determinat de oportunistul Dragnea, tânărul domn Şova a lăcrimat amar, dar sincer: România nu mai este ce-a fost, politicul nu mai poate pune căluş Legii, a devenit egal nouă, cei care avem drepturi egale şi limitate prin Lege, în societatea democratică.

Ieri, pentru tânărul domn Şova, a murit o lume: aceea în care platoşa sa strălucea. Aroganţa fără argumente l-a pierdut, nu ieri, ci acum mulţi ani, când a crezut că puterea e veşnică şi că democraţia sau Legea sunt doar concepte ale discursului public, promovabil – din nou, fără argumente – pe la televiziuni, cu scopul de a atrage voturi.

Prin tradiţie europeană, un senator este un bărbat puternic, oarecum ”senectut”. Ca atare, este o poziţie pentru bărbaţi, în orice stat serios. Ieri, tânărul Şova, cel înlăcrimat, a revenit la propria sa esenţă, dincolo de platoşa senatorială, dincolo de aroganţa sădită de Ponta, Năstase şi alţii.

De aceea, nu am vreo îndoială, domnul Şova a lăcrimat sincer şi a înţeles că  fi senator este o chestiune pentru bărbaţi.

După mult timp, tânărul domn Şova a fost sincer cu sine.